Potrivit Raportului de audit al performanţei „Eficienţa şi eficacitatea utilizării fondurilor în acţiunile de gestionare a deşeurilor şi ecologizare a zonelor afectate de activităţi industriale pe perioada 2011-2013”, în perioada 2011 –2013, în cadrul Axei prioritare 2, urmare activităţilor de prevenire şi de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, au fost aplicate unui număr de 19 beneficiari, consilii judeţene, printre care şi Bistriţa-Năsăud, 68 de corecţii financiare în valoare totală de peste 70 de milioane de lei.
Referitor la implementarea proiectelor în cadrul axei prioritare 2 la nivelul POS Mediu, au fost înregistrate şi transmise către Departamentul pentru Luptă Antifraudă un număr de 4 sesizări. Pentru contractul nr. 17972/06.12.2011, beneficiar Consiliul Judeţean Botoşani, sesizarea a fost făcută de Autoritatea de Audit, iar trei contracte care au ca beneficiar Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se află în investigare şi la DNA pentru posibile fapte de corupţie, se arată în raportul Curţii de Conturi.
Tot aici se menţionează că în cadrul proiectelor finanţate prin POS Mediu, lucrările de închidere a depozitelor neconforme sunt prevăzute a se derula în paralel cu lucrările aferente construcţiei noului depozit judeţean (acolo unde este cazul). „Având în vedere că lucrările de construcţie a noilor depozite înregistrează întârzieri, pentru închiderea depozitelor neconforme, în condiţiile inexistenţei noilor depozite conforme, autorităţile locale au fost nevoite să identifice soluţii tranzitorii pentru depozitarea deşeurilor până la finalizarea şi operarea noilor depozite, soluţii care au generat costuri suplimentare”, se mai arată în raport.
Reamintim că în 24 martie 2012, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, dar şi fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Ioan Andreica, au fost reţinuţi de DNA pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de influenţă, dare de mită, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, instigare la spălare de bani în formă continuată, luare de mită şi folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor întrucât ar fi încercat să profite de pe urma proiectului de management integrat al deşeurilor care se derula la vremea aceea.
DNA îi acuza că au constituit un adevărat grup infracţional din care făceau parte şi alte persoane cu ajutorul cărora au pretins de la reprezentanţii unui consorţiu constituit din două firme suma totală de 345.002 euro (din care 12.075 euro pentru Andreica Ioan), reprezentând 5% din valoarea contractului „Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane, precum şi a celor rurale neconforme din judeţul Bistriţa – Năsăud”, pentru a interveni pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud în scopul de a-i determina să atribuie acest contract consorţiului format din cele două firme. De asemenea, inculpaţii au pretins şi primit de la una din aceste două firme suma de 100.000 de euro pentru a i se atribui acelaşi contract.
De asemenea, conform procurorilor, Ioan Andreica a pretins de la o altă societate comercială suma de 1.200.000 euro (din care 100.000 de euro în nume propriu) pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante. De la o altă firmă, Andreica Ioan a pretins suma de 200.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra reprezentanţilor CJ Bistriţa Năsăud în vederea deblocării plăţilor. La rândul lui, Liviu Rusu a pretins suma de 100.000 euro în scopul aprobării unor plăţi pe bază de documente false şi pentru prestaţii fictive în cadrul contractului „Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane, precum şi a celor rurale neconforme din judeţul Bistriţa – Năsăud”, program finanţat cu fonduri europene. Din suma pretinsă, Liviu Rusu a primit de la Ioan Andreica suma de 75.000 de euro.
Atât Liviu Rusu, cât şi Ioan Andreica au fost ridicaţi de DNA şi reţinuţi pentru 24 de ore, fiind ulterior eliberaţi. În 25 martie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus cercetarea în stare de libertate a tuturor inculpaţilor.
De atunci nu se mai ştie nimic despre felul în care a evoluat ancheta, cei menţionaţi fiind liberi, iar unii dintre ei, cum ar fi fostul preşedinte al CJ, Liviu Rusu, dă semne că ar vrea să revină în viaţa publică şi să candideze în 2016 pentru o funcţie administrativă.
Cristiana Sabău
in momentul in care tatucul I. Oltean o sa fie saltat… se vor debloca si dosarele celor in cauza… adica se vor redeschide, ca ele sunt inchise – a facut puscarie Fuji si s-au spalat pe maini… deocamdata! :-p
Stirea e veche, dar intrebarea e aceeasi: de ce nu se transeaza odata problema? de ce timp de 4 ani de zile inca nu s-a facut nimic, doar s-au trimis stenograme catre presa? Ciudat
Liviu Rusu are o parere foarte buna despre el, pacat ca nu o avem si noi. Lumea s-a lamurit ce-i poate capul fiind primar la Sangeorz Bai in legislatura 1996-2000 si Presedinte de Consiliu Judetean in 2008-2012. La Sangeorz Bai poate candida, de altfel a candidat de vreo trei ori degeaba, in fiecare luna si lumea tot nu-l alege, la Consiliu Judetean la fel si-a dovedit „capacitatea”. In fine, gradina lui D-ZEU e mare si multe se pot intampla, dar sigur nu cu el.
…. sa zicem ca I. Olteanu si L.Rusu nu sunt tocmai in ordine cu aceasta problema de la Tarpiu
…..intebarea este
… oare Raducu M. &Co. a corectat problema ..sau la fel ca ceilalti a dezvoltato asa cum numai ei stiu….?
…..uni baieti trebuie sa stie ….!!!!!.
……bataia de joc la adresa celor care platesc taxe si impozite continuua …!!!!
…. pana cand ?
…uni stiu dar nu ne spun ?,
…..sau nu stiu nici ei ?
Hotiile si spagile au ajuns la Oltean
Liviu Rus ,Andreica ,prin IRIDEX in spatele careia se aflau Sulfina Barbu si altii PDL-isti. Au fost alocati 11milioane de euro pt.inchiderea vechilor gropi, care intre timp au fost inchise de primarii cu bani din bugetele locale ,iar cei 11 mil.Euro au ajuns la cei amintiti si la campaniile PDL si Basescu.