Actualitate Economie

Trei microhidrocentrale din Bistriţa-Năsăud, vândute de Hidroelectrica

Hidroelectrica a vândut 14 microhidrocentrale, trei dintre ele din bazinele râurilor Bistriţa şi Budac, în cadrul unor licitaţii internaţionale, încasând suma totală de 46,85 milioane lei, echivalentul a circa 10,599 milioane euro, peste preţul mediu cu care au fost valorificate alte microhidrocentrale.

Microhidrocentralele sunt amplasate în bazinele râurilor Crişul Repede, Bistriţa, Budac, Huza, Someşul Mic şi Sălaşele, având o putere instalată totalã de 9,408 MW.

Câştigătorii celor trei pachete de microhidrocentrale sunt: Basikdue SpA Italy (patru microhidrocentrale din bazinul râului Crişul Repede – judeţul Bihor), Mineral Oil SRL (trei microhidrocentrale din bazinele râurilor Bistriţa şi Budac – judeţul Bistriţa-Năsăud: CHEMP Bistriţa, CHEMP Bolovani şi CHEMP Budac 1) şi Three Pharm SRL (şapte microhidrocentrale din bazinele râurilor Huza, Someşul Mic şi Sălaşele – judeţul Cluj).

Hidroelectrica urmăreşte urgentarea procesului de privatizare a microhidrocentralelor pe care le mai deţine, astfel încât, până la sfârşitul anului 2013, să le vândă pe toate. Următorul lot de microhidrocentrale va fi fi scos la licitaţie cel mai probabil în luna septembrie, procedurile pentru vânzare urmând să fie demarate în curând, informează Hidroelectrica.

3 comentarii

  • Statul face ce stie mai bine : VINDE !!!!!!!!!!!!!!!! Pentru ca-i un prost administrator !!!!!!!! Spune ca astfel elimina coruptia !!!!!!!!!!!!!!!! Ar trebui sa se limiteze in a elimina coruptii, dar e imposibil, fiindca el ii numeste politic : in consiliile de administratie, in AGA ! CORUPTIA NU-I CEVA INPERSONAL , CEVA VAG ! E CEVA CONCRET, E PERSONALIZATA PRIN REPREZENTATI POLITICI , NEPROFESIONISTI SI RAU – INTENTIONATI !!!!!!!!!!!!!!!!!!

    1
    0
    • DA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      Astia sunt primii care ar trebui bagat la TRADATORI DE TARA!
      Astia sunt primii la care sa li se i-a salariul primit daca firma merge prost si daca intra in faliment at trebuie sa participe cu bani la paguba! Sa fie obligati sa isi faca asigurare de malpraxis si inchisoare!

  • Nu se poate ca o firma care se ocupa cu apa SI DIN CARE FACE CURENT, OBIECTUL EI DE ACTIVITATE, SA VANDA OBIECTUL MUNCII???????????
    PT CE?
    SA FACA OAMENI MARI NISTE SMECHERI, SA FACA CONCURENTI?
    CUM NU STIE SA MANAGERIEZE MICROHIDROCENTRAL;E SI O FACE CU BARAJELE MARI?
    CUM ASA?
    NU ESTE CEVA INTENTIONAT?>
    PANA LA URMA VA RAMANE FARA OBIECTUL ACTIVITATII?
    PT CA BARAJELE MARI SUNT COLMATATE SI IN URMATORII ANI, RAND PE ARAND VOR FI DOAR DE MONSTRA CA NU VOR MAI TINE NICIO VIITURA SI POATE NU VOR MAI FACE CURENT!
    DECI, S EVA INCHIDE, VA SUCOMBA HIDROELECTRICA?????
    CEA MAI MARE COMPANIE DIN ROMANIA O OMORAM?
    CINE CERE ASTA? CE ESTE LA BUTOANE? PE CINE TREBUIE SA ASCULTAM?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.