Actualitate

Trei persoane, arestate într-un dosar de proxenetism, trafic de minori și de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane cercetate (trei dintre ele fiind membri ai aceleiași familii), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și trafic de droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iunie 2023 – ianuarie 2024, una dintre persoane, prin inducere în eroare și profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime minore (abandonată de familie și lipsită de mijloace materiale de subzistență), a determinat-o, inclusiv prin presiuni psihice, să practice prostituția în folosul său, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Acesta a postat pe mai multe site-uri de profil anunțuri destinate racolării de clienți și i-a asigurat minorei protecție și transport la locațiile unde practica prostituția.

Cu privire la două dintre persoanele cercetate s-a reținut că, în perioada octombrie 2022 – iunie 2024, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, au procurat, deținut, dat cu titlu gratuit, intermediat și vândut în mod direct droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, substanță cristalină 4-CMC și clefedrone) către consumatori, din județul Bistrița Năsăud, de la care au încasat 100 de lei pentru un plic.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada februarie – iunie 2024, una dintre persoanele cercetate a obținut diverse sume de bani prin înlesnirea practicării prostituției de către o persoană majoră căreia i-a asigurat protecția.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate mai multe plicuri conținând substanță cristalină, precum și alte mijloace de probă.

La data de 6 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea a 4 persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus arestarea preventivă a trei dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate.

Față de cea de -a patra persoană, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Biroul de Analiză a Informațiilor Bistrița-Năsăud. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.