(FOTO) Trei persoane s-au ales cu multiple leziuni în urma unui accident petrecut în noaptea de joi spre vineri la Galații Bistriței și în care au fost implicate două mașini, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Pompierii militari cu echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD de prim ajutor, respectiv un echipaj de la SAJ Bistrița-Năsăud au intervenit în localitatea Galații Bistriței la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Nu au fost victime incarcerate. Într-un autoturism se aflau trei bărbați, respectiv în celălalt doar conducătorul auto. Trei dintre cei patru bărbați au fost transportați la spital după ce au fost evaluați la fața locului. Victimele sunt conștiente și cooperante, prezintă multiple leziuni și traumatisme în urma accidentului”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
”Noaptea trecută, în jurul orei 23:00, pe Drumul Național 15 A, în localitatea Galații Bistriței s-a produs un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr în vârstă de 22 de ani din Dipșa care conducea un autoturism din direcția Bistrița către Reghin a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa pe aceeași direcție, condus de un bărbat de 37 de ani din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto cât și a unui pasager din primul autotuturism, un tânăr de 25 de ani din Sărata, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 22 de ani și o valoare de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 37 de ani. Totodată, în urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că șoferul de 22 de ani nu deține permis de conducere. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Foto: ISU Bistrița-Năsăud
Trebuie să-i înțelegem „cine nu a condus băut?” așa încerca propaganda să-l scoată pe Câțu.
@Liberalu
O să facă și după, stai liniștit.
Beti si fara permis! Asa e in fiecare comuna, si chiar si in orase. In comune e clar vina politistilor din acea comuna. Ei ar trebui sa stie ce masini sunt pe raza comunei (si pe acelea fara numere sau cu acte expirate) si cine le conduce, ca e vorba de cateva zeci in medie. Oamenii din sate stiu, sigur stiu si politistii, dar nu fac nimic pentru a preveni nenorocirile, ba mai si acopera pe cat se poate accidentele soldate doar cu pagube materiale. Ziua trece… noapte trece (cu sau fara accidente) si leafa vine.