Actualitate

Acces îngreunat către opt gospodării după ce un podeț a fost afectat de aluviuni. Avertizare meteo

ACTUALIZARE Un podeț din lemn la Ilva Mare a fost afectat de aluviuni. Accesul la opt gospodării, în care locuiesc aproximativ 30 de persoane, este îngreunat.

Acționează Comitetul Local pentru Situații de Urgență Ilva Mare pentru remedierea situației, informează CJSU Bistrița-Năsăud.

Meteorologii au emis o avertizare de precipitații și răcire a vremii, valabilă până luni 18 decembrie, ora 15.00. Va ninge în general moderat cantitativ în Carpații Meridionali și de Curbură unde se va depune strat nou de zăpadă, iar în estul Transilvaniei și în centrul și sudul Moldovei în după-amiaza zilei de duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare. Răcirea vremii va continua, astfel că valorile termice vor fi în majoritatea zonelor mai scăzute decât normele perioadei, iar minimele vor deveni negative în toată țara.

ȘTIREA INIȚIALĂ Trenuri oprite sau anulate. Cale ferată, blocată de aluviuni. Cod galben de inundații în BN

În urma fenomenelor meteorologice manifestate în ultimele ore în zona de munte, Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgență Bistrița-Năsăud, prin Dispeceratul Integrat Județean, a fost informat despre următoarele situații:

• Trenul nr. 1765 Iași – Timișoara a fost oprit în stația CFR Vatra Dornei;

• Trenurile nr. 5711, respectiv 5712 sunt anulate;

• Trenul nr. 5703 Suceava – Ilva Mică va fi staționat în gara CFR Floreni.

Echipaje de la CFR, respectiv SVSU Lunca Ilvei (în total 14 persoane) au acționat între stațiile CFR Grădinița (județul Suceava) și CFR Larion unde, pe o distanță de aproximativ 50 m, calea ferată a fost blocată de aluviuni căzute de pe versanți. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița a pregătit un echipaj de pompieri militari gata să intervină, la nevoie, în sprijinul echipelor de intervenție de la locul indicat.

Circulația feroviară în zona respectivă a fost reluată ulterior, însă cu restricții de viteză.

Ținând cont de faptul că în această perioadă, din cauza oscilațiilor de temperatură, județul Bistrița-Năsăud este vizat de o serie de avertizări meteorologice și hidrologice, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență monitorizează atent situația din teren, mai ales în zonele în care riscul apariției unor situații de urgență este ridicat.

Meteorologii au instituit cod galben de viituri pentru bazinul hidrografic Someșul Mare, județul Bistrița-Năsăud, până duminică 17 decembrie, ora 12.00. Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.