Politică

TSD, ”Olimpiada comunicării europene”. Câştigătorii merg în vizită la Parlamentul European (FOTO)

TSD a organizat, în prezenţa preşedintelui PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi a liderului TSD Mihai Sturzu, finala ”Olimpiadei comunicării europene”, competiţie la care au participat opt echipe formate din câte trei tineri. Câştigătorii vor merge în vizită la Bruxelles, la Parlamentul European, iar tinerii social-democraţi clasaţi pe locurile 2 şi 3 la Parlamentul României.

Evenimentul desfăşurat în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa şi la care au mai fost prezenţi preşedintele TSD, deputatul Mihai Sturzu, deputatul Daniel Suciu, conferenţiar universitar doctor Cornelia Macarie, viceprimarul George Avram şi consilierul local Iosif Molnar a încheiat concursul de proiecte destinat tinerilor interesaţi de importanţa alegerilor europarlamentare şi a Parlamentului European.

Preşedintele filialei judeţene PSD, Radu Moldovan, le-a vorbit tinerilor despre importanţa comunicării în viaţa politică şi le-a povestit despre experienţa sa ca purtător de cuvânt al partidului.

Preşedintele TSD Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan, a menţionat că este momentul ca tinerii să arate că reprezintă o voce care trebuie luată în seamă şi că dacă aceştia nu luptă pentru drepturile lor, nu o va face nimeni pentru ei.

Reprezentanţii fiecărei echipe au avut la dispoziţie câte cinci minute pentru a-şi prezenta proiectele atât verbal, cât şi în Power Point.

Concurenţii au realizat, conform regulamentului, proiecte de 3-6 pagini pagini în cadrul cărora au evidenţiat importanţa alegerilor europarlamentare şi a Parlamentului European pentru alegătorii din România.

Membrii echipei câştigătoare vor avea ocazia să participe la o vizită de 3-4 zile la Parlamentul European de la Bruxelles. Echipele de pe locurile 2 şi 3 vor efectua câte o vizită la Parlamentul României. Primele cinci echipe clasate vor face un stagiu de practică în domeniul comunicării politice, în cadrul PSD Bistriţa-Năsăud. Toţi participanţii au primit materiale informative, referitoare la structurile Uniunii Europene şi activitatea lor.

Anda Moldovan, Andreea Zdrobău, Robert Brici şi Vlad Oltean sunt câştigătorii primei ediţii a ”Olimpiadei comunicării europene”, cu un total de 112 puncte. La o diferenţă de doar un punct, locul 2 a fost ocupat de echipa formată din Nicoleta Algeorge, Florin Stoica, Georgiana Nath şi Dana Varvara Berci. Locul 3, cu 109 puncte, a fost ocupat de echipa compusă din din Rebeca Gecan, Ionela Martari şi Mihaela Gotea.

1 bogdan ivan 9 mai 2 suciu avram moldovan 3 cornelia macarie 9 mai 4 vlad oltean tsd 5 olimpiada tsd 6 olimpiada tsd 7 olimpiada tsd 8 olimpiada tasd 9 olimpiada tsd 10 olimpiada tsd 11 olimpiada tsd 12 olimpiada tsd 1 tsd oce radu moldovan bogdan ivan 9 mai 2 tsd oce 3 tsd oce 4 tsd oce 5 tsd oce 6 tsd oce 7 tsd oce

5 comentarii

  • noooo in loc sa-i invete sa munceasca cinstit nooo ii invata sa se ascunda in politica nooo comunicarea in politica nu-i pentru popor noooo numai sa-i manipuleze ca ei s-o duca bine nooo vai noo de tineri si de tara nooo

  • Din punctul meu de vedere ca cetatean simplu al acestei tari, consider ca aceasta actiune a avut un rol foarte important in aceasta perioada a alegerilor europaramentare. Pe mine m-a ajutat prin faptul ca mi-a furnizat foarte multe informatii despre aceste alegeri. Cetatenii nu au informatii despre alegerile europarlamentare. Marea majoritate a lor nu se duc la vot pentru ca nu-i intereseaza. N-ui intereseaza pentru ca nu stiu. Foarte multi dintre noi ne intrebam „Eu cu cine votez”, „Eu de ce sa votez”, „Care este efectul direct asupra vietii mele daca votez pe X, Y sau Z. Prin intermediul acestui proiect mi s-a dat raspuns la toate intrebarile mele respectiv la toate intrebatile cetatenilor. Ar trebui sa se organizeze mai multe proiecte de acest gen. Multumim si felicitari celor care au depus acest efort.

  • Exact ca şi pe vremea ODIOSULUI… cravate rosii, uniforme, sedinţe de spălarea creierelor… ATENŢIE, partidul unic se întoarce!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.