O parte dintre cadrele didactice din Bistriţa-Năsăud, membre de sindicat, au optat să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională, care are loc în perioada 5-7 martie 2018, anunţă Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa-Năsăud.
Angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două Camere din Parlamentul României, la solicitările lor.
Potrivit lui Dumitru Ilieş, secretar unional al UJSLI, este vorba de cadrele didactice din circa 35 de şcoli, mai puţin de jumătate din totalul şcolilor unde ar trebui să se organizeze simularea examenului de evaluare naţională.
„Vineri după-amiază, după ce am terminat de luat legătura cu toţi colegii lideri de sindicat din judeţ, aveam cert în jur de 33-35 de şcoli care au anunţat, prin semnături, că boicotează simularea, ceea ce înseamnă că acolo nu se va ţine. În total sunt peste 80 de şcoli în care ar trebui organizat examenul, întrucât scoatem din lista unităţilor de învăţământ din judeţ Palatul Copiilor, grădiniţele, liceele care nu au gimnaziu, CJRAE. Aşadar, din 80 de unităţi în care ar trebui să se ţină simularea, în 35 va fi boicotată. Spre surprinderea noastră, nu toate şcolile din Bistriţa participă la protest. Am mai avut şi alte situaţii din judeţ. Spre exemplu, la Telciu, iniţial ne-a spus liderul sindical că se va boicota examenul, iar apoi ne-a anunţat că directoarea a convins patru colegi să meargă să supravegheze elevii, deci cu patru oameni se poate susţine simularea, deşi ceilalţi 40-50 nu sunt de acord. Asta este”, a spus Dumitru Ilieş.
La Bistriţa, doar profesorii de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” au semnat iniţial într-o majoritate covârşitoare pentru boicotare, dar duminică s-au răzgândit şi ei. Aşa se face că în toate şcolile din municipiu se va ţine simularea fiindcă au fost mai mulţi cei care au fost împotriva protestului decât cei care au semnat în favoarea lui.
La nivel naţional boicotează simularea membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, anunţă Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor afirmă că susţin demersul cadrelor didactice, pe care le asigură de tot sprijinul pentru perioada următoare, adăugând că şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers.
Solicitările sindicaliştilor transmise şi celor două Camere ale Parlamentului sunt: soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale; creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor; rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional; rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio – profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară; modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională „ÎNVĂŢĂMÂNT”, aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică; acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.
„În urma consultărilor, membrii de sindicat au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat, din perioada 19-22 martie 2018”, mai transmite FSLI, apreciind că este nevoie de unitate, de implicarea tuturor salariaţilor din învăţământul preuniversitar de stat, indiferent de apartenenţa sindicală, pentru a reuşi în aceste demersuri.
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, la care sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017-2018.
Bistrița -Năsăud, judet ROŞU atât la nivel managerial dar cu mici exceptii si la nivel sindical, in unitățile de învățământ. Domnule Ministru al Educației, premiază pe „inspectoreasa roşie” că vă transpune in fapt politica de partid in fapte. Are origine sănătoasă dom’ le nu glumă…
Bravo profesorilor care isi respecta meseria si refuza sa-si bata joc de elevi.Inca odata BRAVO!
Miscarea sindicala este la pamant.Aceasta situtie se datoreaza liderilor sindicai ,mai ales distinsului tovaras Moceanua,care nu are curaj sa viziteze scolile pt a-i motiva pe dascali la actiuni de protest.IN schimb apreciaza sumele adunate din scoli pe care nu stie nimeni cum le cheltuieste!!!Apropo dascalilor interesati-va cati bani castiga Moceanu pe luna!!! Surprinsi?