Din bugetul local pe 2017, Primăria Bistrița repartizează 120.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a Ștrandului Municipal Codrișor, care au început în septembrie 2015 și costă în total 4,7 milioane lei.
Lucrările se vor încheia în timp util pentru ca bazinul să fie deschis în sezonul estival 2017, a anunțat primarul Ovidiu Crețu: ”Ștrandul Municipal va fi gata pentru sezonul 2017, pentru vara aceasta. Va fi un ștrand frumos și modern, o să bucure toți cei cărora le place să înoate, să se bălăcească. Această investiție este un alt punct european pe harta Bistriței”.
Suma aprobată inițial pentru modernizarea Ștrandului Municipal Codrișor era de 4.177.360 lei, constructor fiind SC Record SRL, însă la o rectificare bugetară pe 2016 municipalitatea a alocat 529.000 de lei în plus pentru lucrări. ”Pe parcurs s-a constatat necesitatea unor lucrări suplimentare care nu s-au putut determina în faza de proiectare și care se datorează viciilor ascunse ale structurii de rezistență de la bazinul mare, bazinele mici și tribune. Astfel, pe baza evaluărilor tehnice și economice făcute de către proiectant, se solicită suplimentar pentru finalizarea lucrărilor suma de 529.000 de lei”, a explicat Primăria Bistrița.
De la bugetul local pe 2016 a fost alocată suma de 3.067.000 lei pentru acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare pentru prelungirea perioadei de utilizare a bazinului pentru adulţi, cu un consum minim de energie şi reducerea pierderilor de apă, plus alte facilități. În 2015 s-au realizat lucrări în valoare de 1.266.000 lei. Anul trecut a fost achiziționat, cu 28.000 de lei, un robot pentru curățarea și întreținerea bazinelor Ștrandului Codrișor.
Pe lângă acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare vor fi realizate şi alte amenajări: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.
sa-i spuna careva inginerului sef din primarie – tov. cretu, ca sezonul estival nu începe la 1 septembrie asa cum crede dânsul, ci atunci se termina !
nu de alta, dar sa nu ne trezim ca patim ca si cu pârtia…..
un teren de tenis costa vreo 30.000 euro
de ce nu se fac ? teren este destul
asa poate mai apare vreun halep tiriac