Social

Un bărbat din Tiha Bârgăului a murit după ce a fost lovit de o autospecială a Poliției

ACTUALIZARE Un bărbat care se afla întins pe drum a fost lovit, joi dimineaţă, de o autospecială de Poliţie, pe DN 17, în Tiha Bârgăului, fiind transportat în stare foarte gravă la spital, unde a decedat. Poliţiştii au făcut cercetări pentru a afla identitatea bărbatului, urmând să stabilească şi de ce se afla întins pe şosea.

Potrivit adjunctului şefului Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Bistriţa-Năsăud, Bogdan Constantin, bărbatul, care purta haine de culoare închisă, era întins pe caldarâm, iar un echipaj de Poliţie care se afla în patrulare nu l-a observat la timp şi l-a lovit. Sursa citată a precizat că poliţistul aflat la volan a încercat să îl evite pe bărbat în momentul în care l-a văzut, dar pentru că era foarte aproape de acesta, l-a lovit pe bărbat.

Victima a fost transportată la spital în stare foarte gravă. În urma multiplelor traumatisme suferite, nu a supraviețuit.

Bărbatul avea 65 de ani şi locuia în Tiha Bârgăului, unde s-a produs accidentul.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.