Social

Un bărbat din Nuşeni ținea ilegal în curte un pui de căprioară. Ce explicații le-a dat jandarmilor

(FOTO) Jandarmii bistriţeni au depistat în curtea unui localnic de pe raza localităţii Nuşeni un pui de căprioară pe care acesta îl deţinea ilegal. Bărbatul de 41 de ani a declarat că la începutul lunii septembrie se afla la cules de ciuperci în pădurea din apropiere şi a zărit puiul zăcând în iarbă. Având în vedere faptul că în zonă se află mulţi câini, a ales să îl ducă acasă cu scopul de a-l proteja, neştiind că încalcă vreo prevedere legală. Tot acesta a mai declarat că nu a vrut decât să salveze puiul de doar 2-3 săptămâni, după care să îl redea mediului sălbatic.

Jandarmii i-au explicat bărbatului că fapta de a deţine căprioara în mod neautorizat în captivitate, fără anunţarea autorităţilor, în conformitate cu prevederile Legii 407 din 2006, cu modificările şi completările ulterioare, art. 23, alin. 1, lit. f constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 48, alin 1, lit. c, cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei.

Exemplarul de căprioară a fost ridicat din captivitate, conform procedurilor legale în vigoare, de către un reprezentant al Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv BN, iar bărbatul în cauză a fost sancţionat cu avertisment scris, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean.

1-pui-de-caprioara-nuseni 2-pui-de-caprioara-nuseni

2 comentarii

  • Rusine, a facut o fapta buna nu la sacrificat. Dar excroci care vaneaza animale si se mai si filmeaza cu ele???? Ce masuri ati luat??? Jenant Bravo domnule ca l ai salvat altfel era mancat de caini

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.