Actualitate

Un bărbat este cercetat pentru trafic de droguri. Cinci persoane au fost reținute

Un bărbat din Rădăuți a fost surprins în flagrant delict în timp ce ridica un colet în care se afla hașiș. Alte 5 persoane bănuite de implicare în activitatea infracțională sunt cercetate în aceeași cauză, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurorii DIICOT – BT Bistriţa-Năsăud cercetează un bărbat de 22 de ani din Rădăuți, bănuit de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Activitățile investigative în cauză s-au derulat cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La data de 13 februarie a.c., acesta a fost surprins în flagrant delict în timp ce ridica un colet trimis din Italia, în care erau disimulate 10 grame de hașiș.

De asemenea, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, activități în urma cărora a fost ridicată rezină de cannabis, cannabis, mai multe plicuri tip zyp-lock cu substanță vegetală de culoare verde-oliv sau resturi de substanță vegetală, resturi de țigări artizanale, un cântar de mare precizie și un laptop.

Din investigații au rezultat indicii că, în perioada octombrie 2016 – prezent, acesta ar fi primit pachete în care se aflau disimulate diferite cantități de rezină de cannabis, pe care le-ar fi comercializat sau le-ar fi folosit pentru consum propriu.

În urma extinderii cercetărilor au fost identificate încă cinci persoane, care ar fi ajutat la comiterea faptelor.

În cauză s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cinci persoane bănuite de comiterea faptelor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Gelu Voievod Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.