Are 34 de ani , este originar din Bistrița și în ultima vreme a ținut prima pagină a ziarelor din Franța, alături de colegii săi. Marius Mușină, fundaș central este om de bază la US Granville, din liga a cincea a Franței (CFA 2), echipa-surpriză care s-a calificat în sferturile Cupei (1-0 d.p. cu Bourg-en-Bresse, din Ligue 2).
Fundaşul român a oferit un interviu site-ului frf.ro, în care vorbeşte despre parcursul impresionant al echipei sale:
”Am jucat în Cupă vreo nouă meciuri până acum. Sigur că în primele patru tururi am jucat cu echipe mai slabe, din regiune, dar apoi am văzut că putem realiza o performanță și am început să luăm totul în serios. Am avut multe ședințe video, adversarii noștri au fost urmăriți de antrenori peste tot. Chiar nu mai e de glumă, am eliminat deja două echipe din Ligue 2, Laval și Bourg-en-Bresse. Acum așteptăm și un adversar din Ligue 1! În plus, este extraordinar pentru clubul meu din mai multe puncte de vedere – imagine, buget, să nu uităm că sunt și bani în joc în această competiție! Iar pe antrenorul nostru, Johan Gallon, îl văd în Ligue 1 în câțiva ani, scoate din noi ce e mai bun la antrenamente și meciuri. Uite, eu practic am explodat la vârsta asta!
Lumea cam râde când aude așa ceva, știi glumele că joci cu bucătarii și așa mai departe… Noi trăim din fotbal și în liga a cincea din Franța, avem aici jucători formați la cluburi mari, ne luptăm cu echipele satelit de la Rennes, Guingamp sau Brest, care au mai mereu jucători de la prima formație. Anul trecut, când am fost căpitan tot sezonul, echipa mea a pierdut promovarea la un singur punct. Apoi m-am accidentat urât la claviculă și am revenit mai greu sezonul acesta. Suntem momentan pe locul al doilea și avem obiectiv tot promovarea.
Sunt deja de 10 ani la Granville. Fotbalul l-am început la Gloria Bistrița, în 1988. Am jucat acolo până la echipa de tineret, cu frații Sănmărtean și alții. Când Gloria a câștigat campionatul de tineret, am prins și eu două partide, după care am jucat în liga a patra, la Someșul Feldru și Progresul Năsăud, și trei sezoane în liga a treia, la Someș Gaz Beclean, unde l-am avut coleg pe Sebastian Moga și antrenor pe Valer Săsărman. În 2005 cel mai bun prieten al meu m-a chemat în Franța să dau probe, totul a mers bine și din ianuarie 2006 evoluez la US Grainville. Când va fi să mă retrag, voi rămâne aici, mai ales că am și cetățenia franceză. Nu uit că sunt român, dar mi-am făcut o familie în Franța. Pe lângă fotbal, eu lucrez și la firma sponsorului principal al echipei. Tot veneau persoane cu camere de luat vederi și ne filmau la muncă, pentru că nu înțelegeau cum e posibil și să muncim, și să ajungem în sferturile Cupei”.
Felicitari, Marius Musina ! Iti doresc mult succes in continuare ! Viata sportiva, modul in care gandesti, perseverenta, nu au varsta si limite! Cu respect, MNP
Nu am inteles nimic unde e cariera.
De 10 ani in liga a 6 . Adica nu e bucatar si lucreza intr-o cariera?