Economie Politică

Un consilier local PSD a câştigat de zece ori mai mulţi bani ca primarul Ovidiu Creţu

Primarul Ovidiu Creţu a avut, anul trecut un salariu lunar de puţin peste 3000 de lei. În schimb, consilierul local Alexandru Bria, acum lider municipal al PSD, a câştigat din notariat, de zece ori mai mult ca primarul. La polul opus este Florin Taloş (PP-DD) care are o singură sursă de venit, indemnizaţia de consilier local de 284 de lei lunar.

Potrivit declaraţiei de avere a primarului, veniturile sale din salarii s-au ridicat, în 2012, la 36.644 de lei, în timp ce soţia sa a câştigat 8328 de lei ca medic la Şcoala „Sfânta Maria” şi încă 110.614 lei ca medic de familie şi de medicina muncii. Tot doamna Creţu este cea care a îmbogăţit zestrea imobiliară a familiei cu două suprafeţe de teren la Colibiţa, una de 670 de metri pătraţi şi alta de 381 de metri pătraţi, ambele moştenite în 2012.

Iată ce câştiguri au avut, anul trecut, şi ceilalţi consilieri locali:

Antal Atilla (UDMR) a câştigat 18.841 de lei ca profesor la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” (1500 de lei salariu lunar) la care se adaugă 3634 de lei de la Consiliul Local. Soţia sa, Anamaria, angajată a Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Bistriţa-Năsăud unde e director adjunct a avut un salariu lunar de puţin peste 1600 de lei (19.311 de lei total venituri).

Marius Armean (PNL) a câştigat puţin peste 25.000 de lei anul trecut (5000 de lei de la o firmă privată, 15.190 de lei de la Autoritatea Rutieră Română şi peste 5500 de lei comision de o altă firmă). Soţia sa lucrează la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” de unde a obţinut un venit lunar de 1300 de lei.

George Avram (PSD- viceprimar) a câştigat, anul trecut, un salariu de 2600 de lei lunar şi este singurul din familie care are venituri declarate.

Alexandru Bria (PSD), a avut venituri de 26.600 de lei lunar ca notar (total 319.211 de lei), la care se adaugă indemnizaţia de consilier de 4640 de lei şi cea de membru în Colegiul Director al CNP Cluj – 37.859 de lei. Soţia sa, avocat, a câştigat 53.801 lei (4483 de lei lunar).

Maxim Gagea (PER) a câştigat 9120 de lei din proiectare şi execuţie de instalaţii şi 2470 de lei de la APIA pentru întreţinerea păşunilor. Soţia a avut un venit de 19.440 de lei ca şi educatoare. Indemnizaţia consilierului a fost de 3408 lei.

Sorin Hangan (PNL) a avut un venit de 11.895 de lei ca şi director de firmă. Indemnizaţia sa a fost de 3408 lei, iar din distribuţia de produse a mai câştigat 627 de lei. Din închirierea unui apartament a mai câştigat 1800 de lei, iar din dividende s-a ales, împreună cu soţia, cu puţin peste 200 de lei.

Narcisa Ilieş (PDL) a câştigat puţin peste 15.000 de lei ca profesoară la Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa şi la Liceul Creştin Logos. Indemnizaţia de consilier a fost de 5350 de lei.

Kiss Laszlo (PP-DD) a câştigat puţin peste 6000 de lei (în jur de 500 de lei lunar) de la două firme la care este salariat şi a avut indemnizaţia de consilier de 3052 de lei.

Kozuc Andrei (PSD) a câştigat de la Comelf un salariu lunar de peste 4300 de lei (total 52.109 de lei). A mai avut 22.000 de lei bursă de masterand şi 4832 de lei indemnizaţie de consilier local. Soţia sa, Crina Kozuc, lucrează la APIA Bistriţa-Năsăud de unde a câştigat 10.500 de lei salariu, dar s-a mai ales şi cu 6800 de lei de la Vodafone unde a fost referent vânzări şi Mural Construct unde a fost referent resurse umane.

Filip Moisil (PDL) a câştigat 42.703 lei de la Aquabis ca director tehnic şi încă 43748 de la o firmă din Bucureşti unde e director executiv. Soţia sa lucrează la Penitenciarul Bistriţa ca agent şef principal şi a avut venituri de puţin peste 18.000 de lei. Din consultanţă, Filip Moisil a încasat pe PFA suma de 1652 de lei.

Vasile Moldovan (PDL- fost primar) a câştigat 15.700 de lei de la Consiliul Judeţean unde era şef serviciu. Din expertize tehnice judiciare a mai luat 1500 de lei, iar din pensie s-a ales cu 11.900 de lei. Soţia sa Livia a obţinut de la Casa de Pensii 14.000 de lei. Indemnizaţia lui Vasile Moldovan a fost de 3230 de lei.

Iosif Molnar (PSD) a câştigat 18.971 de lei de la Aquabis ca inginer şi 3408 lei din indemnizaţia de consilier, iar soţia sa 25.365 ca director la CSI nr. 2 Bistriţa.

Gelu Muhi (PNL) a câştigat 50.000 de lei ca director de zonă al TGIE Oradea şi 3408 lei ca şi consilier local, iar soţia sa 15.000 de lei ca administrator de firmă. Din activităţi independente, Camelia Muthi a mai câştigat 150.000 de lei ca administrator.

Ioan Peteleu (PNL – viceprimar) a câştigat 7980 de lei de la o firmă de soft la care a lucrat până în iunie 2012, dividende de 227.839 lei, şi încă 16229 de lei de la Primăria Bistriţa. Soţia sa a lucrat la Primăria Bistriţa şi a avut un venit de puţin peste 15.000 de lei.

Constantin Rus (PSD) a 34437 lei, venituri din salariu, 874 de lei pentru alcătuirea de teste, respectiv 29.292 lei ca şi expert-formator la ISJ Iaşi, dar şi 5160 de lei indemnizaţie de la Consiliul Local. Veniturile familiei Rus s-au completat cu 29.448 lei bani câştigaţi de doamna Rus ca administrator de firmă, respectiv 1378 de lei dividende.

Mihai Sărmăşan (PDL) a câştigat 24.220 de lei ca geograf la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa. Indemnizaţia de consilier i-a mai adus 3847 de lei.

Alin Seserman (PDL) a obţinut 10.000 de lei (833 de lei lunar) de la o firmă care la care e director, 4872 de lei indemnizaţie de la Consiliul Local, 3200 de lei bursă doctorală de la UBB Cluj şi 8500 de euro din vânzarea unui teren. Soţia sa Roxana a câştigat 23.600 de lei ca şi consilier principal la APIA.

Camelia Tabără (PSD) a câştigat 41.868 de lei (peste 3400 de lei lunar) ca director al Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu” şi apoi ca inspector şcolar general la ISJ. Ca şi consilier local a obţinut 6790 de lei, iar ca expert ARACIP 11145 de lei. Soţul său, Ioan Tabără, a obţinut 22439 de lei de la Camera Agricolă şi 3844 de lei ca şi apicultor.

Florin Taloş (PP-DD) nu a avut niciun alt venit decât indemnizaţia de ales, de 3408 lei.

Alexandru Toniuc (PER) a câştigat 1740 de lei ca şi consultant, 79.944 de lei ca şi manager de proiect şi 3052 de lei din indemnizaţie, respectiv 3326 de lei dividende de la o firmă la care are acţiuni. Soţia sa a câştigat 16.400 de lei ca şi profesor la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa.

Gheorghe Tuţă (PDL) a obţinut, anul trecut, venituri lunare de peste 14.000 de lei. Cei mai mulţi bani i-a încasat Gheorghe Tuţă din consultanţă, peste 166.000 de lei în tot anul. La această sumă s-a adăugat cea de 5000 de lei, indemnizaţia de consilier local. Familia Tuţă şi-a completat însă veniturile cu banii obţinuţi de dr. Tatiana Tuţă de la o firmă medicală – 4200 de lei salariu şi 84.000 de lei dividente  şi 11.400 de lei ca medic de familie.

Sursa: declaraţiile de avere

Cristiana Sabău

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS