Zece bistrițeni care spun că s-au adunat, duminică seara, în fața Palatului Administrativ să discute, au fost legitimați de jandarmi care au pornit de la premisa că aceștia manifestează, neavând autorizație în acest sens.
”În România anului 2019, în momentul în care zece oameni se întâlnesc pe un trotuar și discută, Jandarmeria vine să îi legitimeze și să susțină că este un protest ilegal. Este România europeană în care ne este băgat pumnul în gât din punct de vedere liberă exprimare și libertatea oamenilor de a se întâlni pe un trotuar să poarte o discuție”, a spus Mihai Lucian Bălan de la USR în postarea video de mai jos.
Peste 10.000 de persoane au protestat, duminică seara, în Piaţa Victoriei, împotriva ordonanţei de urgenţă care modifică legile justiţiei. În zonă s-a aflat şi un dispozitiv de jandarmi, care au pus garduri în piaţă.
Manifestanţii au scandat „Hoţii!”, „Justiţie, nu corupţie!”, „Demisia”, „PSD, ciuma roşie”. Circulaţia rutieră a fost închisă pe Şoseaua Kiseleff şi pe Bulevardul Aviatorilor, pe un sens.
Mii de oameni au protestat şi în marile oraşe din ţară, printre care Cluj, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Bacău, Constanţa, Braşov. Jandarmeria Capitalei a precizat că pentru organizarea manifestaţiei nu au fost respectate reglementările legale în vigoare.
Liderii USR şi PLUS s-au aflat în Piaţa Victoriei. Dacian Cioloş a declarat că trebuie organizate alegeri anticipate pentru a avea un nou guvern legitimat politic, iar Dan Barna a declarat că România nu poate să ajungă o anexă a Rusiei pentru că Liviu Dragnea vrea să scape de dosar.
Cioloş a anunţat că alianţa USR-PLUS va contesta săptămâna viitoare OUG 7 la toate Curţile de apel din ţară.
Sursa video: Mihai Lucian Bălan
foarte harnici jandarmii astia,doamne feri sa apelezi la ei pt tulburarea linistii publice de unu ce face petreceri,se fc ca nu aud,mueee.
Daca si-au facut datoria ca la carte, e corect!
Lege e lege!
Inainte de 1990, legea te scotea afara din propria casa, ti-o nationaliza si o umplea cu 3-4 familii de tigani. Legea e lege.
Doar 2 remarci :
1) In video, cel care filmează, spune : – Pentru ca îndrăznim sa protestam, jandarmii ne legitimează.
Apoi se simt lezați pe motiv ca ei nu protestau…
2)……. Lucian Bălan de la usr, în postarea de mai jos.
Politica făcută de usr nu e cu nimic diferită de ce am fost obișnuiți până acum…
Sunt legi date, care trebuiesc respectate și în astfel de situații.
Jandarmii au executat fișa postului…
Vreți sa protestati , cereți autorizație.
Altfel, cred ca loc mai bun de întâlnire pentru discutat era parcul municipal, dacă într-adevăr ăsta să fi fost motivul.
Instigati, pe urmă va transformați în victime…
Faceți totul ca la carte, diferit de ce a fost până acum și poate reușiți sa convingeți din electorat ca meritați o șansă.
Până acum însă (n. r. usr) diferența între voi și PSD… și alte partide, a fost doar de nume.
Genul acesta de protestatari ca Mihai Bălan și alti useriști ca el, care caută cu orice preț să se victimizeze și să devină eroi ai Salvării naționale, nu reprezintă nimic nici pentru Bistrița, nici pentru Rezist. Niște nulități. Nimic diferit față de incompetenții PSDisti care ne conduc acuma, poate chiar mai aroganți.
Declararea prealabilă
Pentru organizarea adunărilor publice solicitanţii se vor adresa, în scris, primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfăşoare adunarea.
Organizatorii adunărilor publice vor depune declaraţia scrisă la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfăşoare, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării acestora, în care trebuie să menţioneze:
– denumirea sub care este cunoscut grupul organizator;
– scopul;
– locul, data, ora începerii şi durata acţiunii;
– traseele de afluire şi defluire;
– numărul aproximativ al participanţilor;
– persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile de organizare;
– serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliţiei locale şi jandarmeriei.
Aceste cereri vor fi aprobate sau respinse de către o comisie de avizare, formată din formată din primar, secretarul comunei sau al oraşului, după caz, reprezentanţi ai poliţiei şi ai jandarmeriei.
Uite aici mai multe, ca sa stiti sa organizati proteste in conditiile legii
https://legestart.ro/legea-adunarilor-publice-cum-se-organizeaza-legal-un-protest/
Sa i-l trimiteti si doamnei Snitel!
Alan, Snitel Albinuta (asta cu albinuta este de la pozitia 22).
Eu stiam ca e pe pozitia 21. A mai cazut o pozitie dupa ce a intrat Ciolos in pole position?
Extraordinar draga cititorule.
Cred ca ai o afectiune psihica.Nu stiu ce citesti dar dupa cum scrii trebe musai sa te cauti la cap!
Nu e niciun abuz, pot sa legitimeze pe oricine, oriunde si oricand.
Nu pot sa cred cat sunt de mincinosi acei protestatari, ba ziceau ca sunt la protest, ba ca nu e niciun protest, dar pe facebook s-au chemat unii pe altii la protest.
Extraordinar, 10 bistriteni care voiau sa salveze tara, au fost abuzati de catre jandarmi, prin legitimare. =))
Din cauza minciunilor pe care le-au tot spus, de aceea au tot pierdut din sustinatori, acum ajungand cateva mii in toata tara.
#cititorule de Bistrita – avand in vedere circumstantele si ceea ce ai scris tu mai sus… propun autoritatilor abilitate sa te gaseasca si sa te acuze de inalta tradare… sa faci puscarie pe viata! DE CE??? pentru ca cei ca tine sunt niste comunisti in stare de orice – comunismul este prin lege interzis in Romania!!!
Cum poti sa afirmi ca ordinea constitutionala a fost castigata legal prin alegerile l-a care s-au prezentat un total de aprox 4 milioane de alegatori numarul votantilor cu psd a fost muuuult mai mic si jocurile pe scena politica se fac prin transferuri de la un partid la altul netinandu-se cont de listele pe care au fost alesi!!!! ???
Presedintele ca persoana singulara a avut mai multi votanti pentru el in nume personal decat totalul … celor care au votat pentru parlament. Inclusiv Gabriela Firea a avut mai mule voturi decat a avut PSD la nivel de intraga tara cu intreg aparatul de propaganda!
Libertatea de exprimare este prin Constitutie garantata… orice lege care interzice sau conditioneaza asa ceva este ilegala iar Uniunea Europeana vede asta!!!!
De ce ma obligi sa obtin autorizatie ca sa protestez impotriva ta???? in conditiile in care eu te PLATESC PE TINE, nu sa ma conduci!!! (asta e inteles gresit!!!) sa administrezi sistemul si tara… NU SA CONDUCI!!!!
Ia du-te tu si protesteaza in orice tara din Europa si pe urma sa vii sa ne spui cum a fost fara autorizatie, dar sa fiti un grup. Malin Bot cand mergea prin Europa, era foarte atent, grujuliu si ingrijorat sa fie totul in ordine cu autorizatiile, iar daca nu reuseau sa obtina autorizatie amanau adunarea. Cand vene politia era ca un mielusel si ii intreba unde sa stea si cum sa stea ca sa nu deranjeze, le dadea el actele fara sa le ceara aia, pe urma zicea: „vedeti cum trebuie sa se comporte jandarmeria?” =))
Aici nu avea autorizatie, voiau sa blocheze piata, o mana de oameni, ii injurau pe jandarmi, daca ii legitimau reuzau sa dea actele si continuau cu injuriile.
Rezistentii astia sunt rezistenti la bun simt, ca bunul simt nu s-a putut lega de ei. Oameni fara educatie si fara cei 7 ani de acasa.
#Alan Dala … lasa vrajeala… este abuz sa legitimezi fara motiv intemeiat!!!! Au facut ceva rau??? i-au zis lui dragnea sau radu moldovan cur negru???? de ce atata exces de zel???? duminica???? in conditiile in care ar trebui sa fie alte prioritati.
Sti de ex… ca azi dimineata in fata la CNLR era o doamna/domnisoara imbracata de la serviciu din cap pana in picioare (si platita regeste!) – scria politia locala…. statea pur si simplu pe trotuar in fata trecerii de pietoni – nu facea nimic, nu gesticula nimic, nu zicea nimic – STATEA!!!! iar copiii, parintii, soferii masinilor din trafic se uitau la ea ca sa vada ce face, ce indicatii da… dar ea NU facea NIMIC – probabil unii au vazut ca era foarte machiata si cu unghiile facute! Peste drum, la 23 August – erau 2 politisti – unul elev cred…care se mai uita in stanga si in dreapta si unul mai in varsta cu ochelari care cred ca il „impulsiona” pe celalalt sa nu faca nimic!
Ca idee – azi dimineata pe Bulevard – era o harababura de nedescris!!!!
DE CE POLITISTA DIN SENSUL GIRATORIU FLUIDIZA TRAFICUL si 3 clone incurcau!?????
De ce sa fie abuz? I-au legitimat pe niste unii, care au incercat sa organizeze un protest, chemand oamenii la protest pe facebook. Puteau sa ii si sanctioneze pentru instigare la protest. Chiar ei au recunoscut ca protesteaza, dupa ce au mintit ca nu protesteaza.
Felicitari jandarmilor pentru ca au inceput sa aplice legea!
Ca şi informație, Alan Dala , Jandarmeria ca şi Instituție nu existăîn țările anglo-saxone , rolul lor -asigurarea ordinii publice-fiind integrat în sarcinile Poliției sau Pompierilor(salvări specializate)
Adică de exemplu dacă sunt manifestații, e Poliția care se va ocupa de administrarea securității publice.
Este o Instituție învechită ca şi mentalitate şi rol , în România serveşte de braț armat al Puterii Politice care au angajat oameni cu profilul necesar reprimării cu violență a manifestațiilor publice care contravin Puterii.
De aceea e o diferență de la cer la pământ între modul cum se termină manifestațiile în Franța, încăierări -bătăi în toată regula cu manifestanții civil vs modul cum în Germania se efectuează intervențiile , punctual (extragerea discretă a elementelor violente, negocieri). E un punct dovedit ştiințific de criminologi.
Chiar profilul psihologic al celor angajați ca şi jandarmi lasă de dorit în cazul unora, efectiv unii sunt ciobani(fără instrucție şi educație) cu bâte, în uniformă care n-au reuşit să devină polițişti.
Normal în orice țară, sunt tolerate adunările publice care nu deranjează, mai ales cu un număr mic de oameni care pot fi la orice moment interpelați dacă s-ar comite o faptă antisocială sau de natură criminală. Altfel de ce nu Jandarmii s-ar apuca în fiecare duminică să ceară buletinele la cei care ies din biserici, cinema şi teatre .
O soluție foarte logică rațională, desfințarea instituției, transferarea şi integrarea celor care trec teste specializate în cadrul Poliției, Pompierilor.
S-ar salva foarte mulți bani la bugete, ce ar putea fi redirecționați spre investiții cu adevărat utile.
Iar reprimarea mascată cu o formă militarizată a propriei populații ar deveni o amintire.
Adică dictaturile clicilor de amici de furt.
Dar asta este, cu asta se defilează.
Dacă te interesează subiectul în profunzime, sunt articole . Google pe „Déséscalade +Intervention+ Allemagne+France”.
La noi văd că se merge pe provocare şi achizționare de muniție de război( 500%).
Astea sunt pregătiri pentru o dictatură, nicidecum asigurarea unui climat de securitate pentru toți.
E absolut regretabil că cei care îşi exprimă o opțiune politică, revendicare fără violență sunt intimidați de o asemenea manieră.
Sună a poliție politică.
Esti tu sigur ca e altfel? Ia mai cauta un pic!
https://youtu.be/35jbnyJfVxA?t=26
https://www.youtube.com/watch?v=jZEgZY9STdk
https://youtu.be/8xT3QzIBgYg?t=397
uite si politistii din Bruxelles
https://www.youtube.com/watch?v=d42_ffkgAhw
Faptul ca nu te informezi, nu poate fi o scuza.
Peste tot in lume, protestatarii care devin violenti si-o iau in freza. Nu sta nimeni, nicaieri sa extraga cativa zeci sau sute de violenti dintr-o multime de 10-20 de mii de oameni. Mai ales daca protestatarii care nu sunt violenti nu se separa de cei violenti. E prea periculos sa se bage cineva la extras.
Sunt curios daca si in 2012 ai fost la fel de revoltat pe interventia jandarmilor. Nu trebuie sa-mi raspunzi mie, raspunde-ti tie si e suficient!
Nu e nimic regretabil. Puteau sa parcaurga pasii legali si sa faca un protest legal si nu i-ar fi deranjat nimeni. Nu puteti sa incalcati legea la nesfarsit!
Ai vazut ca la Bucuresti au vrut sa atace sau cel putin sa intimideze echipele televiziunilor pe care ei nu le agreeaza? Este acesta un comportament compatibil cu democratia?
Nu mai zic ca au incercat zilele astea sa arunce fel de fel de petarde, incepand cu clantele de aur ale Olgutei, continuand cu zvonul ca le-au taiat internetul magistratilor ca sa nu se poata organiza sa protesteze, pana la zvonuri ca oamenii nu mai sunt lasati sa iasa din gurile de metrou si multe alte minciuni usor de verificat, dar multe chiar absurde din start, cum ar fi cea cu taiatul internetului la magistrati. =)) . Pe aia cu internetul a propagat-o si cutremuratorul Moise Guran.
De ce mintiti daca voi ziceti ca sunteti bine intentionati? Mai aveti un pic si o intreceti in minciuni chiar si pe Kovesi. =))
Alan Dala,
Zvonistică apare în orice manifestație mai mare de 100 de oameni.
Informația se denaturează, interpretează în funcție de nivelul fiecăruia.
Problema nu e de București, Metro, Moise Guran.
E vorba că în Bistrița, 10 oameni , onorabili contribuabili, s-au adunat să strige un slogan, fără a bloca circulația , fără a arunca cu ouă și au fost instant legitimați de un număr exagerat de jandarmi alocat evenimentului respectiv.
Ceea ce sugerează că acțiunile oamenilor respectivi sunt supravegheate.
De aproape.
Cineva a sesizat.
Cineva a comandat o acțiune.
Cu o bază legală.
Iar dacă oamenii respectivi care nu au avut vreme să ceară o autorizație…reprezintă pericol la ordinea constituțională, să știm măcar dacă a fost un mandat judecătoresc.
De supraveghere.
Cât despre doctrine, formare..uite ceva informații.
https://www.liberation.fr/planete/2019/01/25/en-allemagne-la-police-revendique-la-mediation_1705498
fraiere!!! protesteaza pasnic!!! care e problema?????si chiar tu zici…au incercat… ok si!? pentru asta trebuie luati in evidenta???
Tu nu vrei sa intelegi ca nu suntem sub dictatura!!! sau suntem si noua celorlalti ne scapa?!?!?!? Avem dreptul sa-i tragem la raspundere pe cei pe care ii platim sa ne reprezinte interesele!!! nu sa ne conduca!!!!!SA NE REPREZINTE INTERESELE!!!!!
daaaa… e greu de inteles dupa ce ai mituit ca sa ajungi in anumite functii… e greu de inteles ca acea functie e una in care trebuie sa fii aproape sluga a celor care te PLATESC!!!! POATE SI R DE LA PRIMARIE INTELEGE ACEST LUCRU!!! CA TELEFONUL LUI E PLATIT DIN BANII CONTRIBUABILILOR, PE CARE TREBUIE SA-I CONSILIEZE SI SA LE REPREZINTE INTERESELE SI SA-I AJUTE… NU SA SE CREADA SEFUL LOR!!!!
De ce a fost înființată jandarmeria în România?
Ca să aibă și milițienii de cine râde!
Sunt socat sa vad cati sustinatori are Dragnea… Am fost catalogat psd-ist de 100 de ori doar pentru ca sustineam unele proiecte care mi se pareau interesante si mai ales din bani europeni, cand bistriteanul de obicei e cea mai fitoasa specie si nimic nu e destul de bine pentru el, dar sa vezi cati sunt de partea puscariasului de la conducere, e infiorator. Fratilor, reveniti-va, ca ne baga Dragnea in colaps si veniti si voi cu noi. Cei care il sustineti, nu va salvati, stati linistiti. Nu e Bistrita genul de oras care sa dea protestatari cu miile, dar e groaznic sa vezi cat psd-isti sunt. Cand o sa intelegeti ca nu avem cojones sa schimbam noi ceva in tara, pentru ca nu suntem greci, ucrainieni sau francezi, atunci o sa va dati seama ca jandarmeria face ce vrea cu noi. Ei sunt acolo sa apere pe cine trebuie, nu pe oamenii de rand, asa ca va sfatuiesc data viitoare cand mai vedeti o masina cu „Lege si ordine” sau „Jandarmeria”, sa o rupeti la fuga sau sa va ascundeti, ca 90% va iau pe sus asa nevinovati cum sunteti. Altadata cand vedeai o masina de politie te simteai in siguranta, acum te simti direct vinovat, fara sa faci nimic.
Sunt sigur.Şi evident mai bine informat pe subiect.
Singura problemă mare pe care o ai, în linia ta de argumentare, cei 10 oameni legitimați care strigă un slogan , nu au fost violenți.
A fost o linie de intimidare, comandată de mai sus ierarhic.
Jandarmii respectivi au fost trimişi pentru că oamenii respectivi erau supravegheați probabil.
Pentru aia trebuie mandate.
S-a respectat procesul?
De ce??
În 2012 mi-am exprimat punctul de vedere.
Consecvent cu cel de azi.
Forța unei autorități nu trebuie utilizată abuziv nici de cel în poziție de executant, nici de cel care e la comandă. Uniformele şi salariile celor care le îmbracă sunt plătite până la urma urmei şi de cei care protestează.
Aiureli! Nu cred ca eru supravegheati, dar stia tot netu’ ca se aduna acolo niste capcauni. Unde e abuzul jandarmilor? S-au purtat urat cu ei? Au incalcat ceva lege?
Tu in 2012 erai prea mic. =))
Eu sunt curios daca acei protestatari stiau pentru ce au iesit sa protesteze. Ce anume i-a deranjat din ordonanta respectiva? As paria ca nu au habar.
Atunci cand Moise Guran a zis ca magistratilor li s-a taiat internetul, mai zicea si ca nu mai pot sa le explice celorlalti magistrati ce e in neregula cu acea ordonanta. =)))
Petreanu a zis ca nu poate fi o stire adevarata, ca doar daca le taie internetul, intra de pe telefoane. Guran nu se gandise si la varianta asta. =)) Pe urma a zis ca nici aia nu are sens ca sa le explici magistratilor ce e in neregula cu ordonanta, ca poate sa analizeze fiecare, ca doar sunt specialisti.
Nu e tare asa ceva? =))
Alan Dala, N-am timp de pierdut sincer.
Care e următoarea etapă? :)))
Stare de Urgență, armata pe stradă dacă ies mai mult de 30 de oameni să protesteze spontan?
Într-un oraș unde e atâta liniște că auzi cucul cântând prin zona Hanului în timp ce te plimbi pe la Big?
Urmatoarea etapa e stare de normalitate si de legalitate.
Tota ziua sunteti cu statul de drept si cu legea in gura, dar nu ptuteti organiza un mic protest sau o mica adunare, care sa respecte legea. Ati organizat de cateva ori si ati vazut ca nu v-a pus nimeni betze in toate. Altii dintre voi isi construiec case fara autorizatie si alte ilegalitati.
Invatati-va sa rspectati legea si veti vedea ca viata e mai frumoasa!
Alan Dala, ai obosit, cu cine vorbești?
Personal chiar încurajez să se respecte Legea, de ambele părți.
Referitor la cazul de față, Legea s-a respectat?
Oamenii au dreptul să se exprime?
Eu spun că da, atât timp cât nu manifestările sunt fără acte de violență.
Au dreptul la reuniuni și adunări spontane?
Eu spun că face parte din libertatea de asociere.
Însă există o dilemă etică mult mai profundă.
Legea.
Este valabilă atunci când scopul și natura ei este personalizată în favoarea unora, sau nu respectă principii constituționale universale?
Cu alte cuvinte, o Lege votată de un grup la putere, sau impusă noaptea prin decizie unilaterală , un un grup care deja are printre rândurile lor, condamnați dovediți(toate etapele procesului judiciar i-au găsit condamnați, inclusiv apelul la instanțe superioare- mecanisme care sunt puse ca să fim siguri că e vorba de dreptate și echitate) ar trebui să fie respectată?
Doctrinile conservatoare din trecut apropiate oamenilor Puterii itemporale spune că da, era valabilă. Executăm și cu asta basta, ce spun unii care s-au infiltrat la adăpostul banilor și posturilor lor în poziții de putere. Legile în Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan sau Regatul Saudian chiar dacă sunt reprimante, dezonorante și represive, sunt Legi.
Abuzuri la adăpostul unor hârtii și texte.
Doctrina juridică actuală occidentală, spune că o Lege trebuie să fie în concordanță cu o Lege Fundamentală, care îi protejează pe toți- Constituția care se asigură ca Legile să fie juste și echitabile pentru toți și că nu se trece limita spre abuzuri. Stat de Drept nu e o noțiune lipsită de sens și profunzime. E un stat, unde există mecanisme instituționale care se asigură ca fiecare componentă a Puterii nu derapează.
Cu atât mai important atunci ca și societate, deleghezi utilizarea forței spre 2-3 instituții.
Ceilalți cetățeni nu au luxul ăsta, să meargă să ceară legitimațiile unora când vor, iar dacă aceștia nu vor să le pună cătușele, să le dea amenzile , iar în plus dacă acestea nu sunt plătite să meargă la închisoare?
De aceea există reguli de angajare a raportului de forță, de aceea există limite și criterii, de aceea acest act de a exercita forța autorității nu trebuie să fie discreționar pe placul unora sau al altora și trebuie să fie bazat pe riscuri reale la adresa securității publice(adică a celorlalți). Și nu pe evaluare de intenții, ci pe fapte comise.
Era grupul respectiv violent către ceilalți trecători?
Nu cred, nu părea să fie picior de om.
Au spart geamuri? Nu cred.
Au făcut gălăgie. Poate , dar nu cred că trecea un număr de decibeli sau inconfort manifestațiile cu defilări cu oficialități, plus că orele erau încă rezonabile.
Bun, se poate argumenta mult și bine.
Dar e derezonabil să pui 8 jandarmi pe 10 oameni care în afară de a-și striga nemulțumirile nu prea fac nimic.
2 jandarmi puteau să rămână discreți într-un colț al pieței, dacă tot se considera că lucrurile pot derapa într-un sens sau altul. Dar cam atât.
Ce s-a făcut, e mai degrabă în stil de dictaturi consacrate și nu democrații avansate.
A existat și foarte bine , o reacție-conversație civilizată între manifestanți și jandarmi, dar acum sincer, sunt curios ce vor face cu informațiile lor nominale.
Le trimit amenzi acasă?
E abuziv.
Ar fi trebuiți să fie informați pe loc, de natura și gravitatea faptelor lor.
Le-au cerut numele doar așa, să caute alte în baze de date pe infracțiuni comise de aceștia.
La fel de abuziv.
Pentru cei cu gura haurită…
https://www.youtube.com/watch?v=BPNCswXi6wg
Da, a fost tare tipa si a fost amuzanta faza. Sunt eu vioricodancilist, liviudragnist, tudoreltoderist, adinaflorist, danielsucist, doinapanist, radumoldovenist si altele, dar glumele nu ma deranjeaza, indiferent despre cine sunt facute.
Am mai vazut un banc super tare care circula zilele astea, probabil l-ati vazut, ca l-a distribuit multa lume. Cred ca nimic nu putea descrie mai bine situatia in care suntem. =))
În timpul unei vizite oficiale în Anglia, Iohannis e invitat la un ceai de către Majestatea sa, Regina. Și Iohannis o întreabă :
– Mi-ați putea răspunde la o întrebare ?
– Desigur.
– Aveți o experiență lungă în fruntea unei țări. Care este secretul unei bune conduceri ?
Cu un zâmbet suav, regina răspunse :
– In opinia mea, filosofia minimala a conducerii cere să fii înconjurat de oameni inteligenți.
– Și cum îți dai seama cine este inteligent și cine nu ? – insistă Iohannis.
– Foarte simplu, spuse regina, permiteț-mi să vă arăt. O sună pe Theresa May, puse telefonul pe speaker și spune :
– Domamna prim-ministru, vă rog să aveți amabilitatea de a-mi răspunde la o întrebare : mama dvs. are un copil, tatăl dvs. are un copil, iar acest copil nu este nici fratele, nici sora dvs. Cine este el ?
Theresa May răspunse fără ezitare :
– Sunt exact eu, Majestate.
– Corect, spuse regina . Mulțumesc și la revedere.
Apoi, privindu-l pe Iohannis :
– Ați înțeles, domnule președinte ?
– Da, majestate ! Foarte interesant! Fiti sigură că o să folosesc această lecție !
Odată întors la București Iohannnis se hotărăște să o supună la test pe Viorica Dăncilă.
Convocată, aceasta vine la Cotroceni.
– Doamnă , mă întreb dacă ați fi capabilă să-mi răspundeți la o întrebare.
– Desigur, dle președinte.
– Ei bine, mama dvs are un copil, tatăl dvs are un copil, copilul ăsta nu este nici fratele, nici sora dvs. Cine este el ?
Viorica își rotește câteva clipe ochii între tavan și podea și în final îl întreabă pe președinte dacă i-ar putea acorda un răgaz de gândire.
Intoarsă la Guvern, convoacă ministrii alături de care zăbovește câteva ore asupra problemei, fără să ajungă la o soluție.
Pradă disperării, îl sună pe Dragnea, la partid:
– Ascultă, zi-mi și mie : maică-ta are un copil, taică-tau are un copil și acest copil nu este nici frate-tău, nici soră-ta. Cine este el ?
Dragnea răspunde pe loc :
– E simplu, sunt eu.
Viorica fuge glonț înapoi la Cotroceni și intră gâfâind in biroul lui Iohannis
– Știu răspunsul, domnule ! Știu cine este blestematul ăsta de personaj ! E Dragnea !!!
La care Iohannis cu o nedisimulata grimasă de dezaprobare îi zice :
– Sunteți într-o mare eroare doamnă ! E Theresa May.
Mda,
Alte vești .
Minunate@, pentru cei care mai aveau ceva șanse să evolueze.
https://www.digi24.ro/finante/economistul-sef-al-bnr-am-inteles-ca-cei-7-administratori-din-pilonul-ii-se-gandesc-sa-se-retraga-din-romania-1088377
Putinizarea statului e la viteză maximă.
Ordonanța unui inculpat a creat milioane de victime și milioane de dolari găuri în buget.
Și el s-a ales cu o amendă de circulație.
;)))
Ăștia ce vor face când li se termină punga.
Nu realizează că mulțimea înfometată le va sări gardurile ca-n Haiti??
Pai Putin are pilonul doi si nu vrea sa il scoata. Deci unde e putinizarea? =))
Tu stii ce tari au pilonul 2?
Care punga se termina? Pai nu ziceau USR si PNL ca sunt bani si de aia au facut presiuni sa mareasca alocatiile, dupa care au votat impotriva bugetului, prin care ei ziceau ca maresc alocatiile? =)) . Dileala mare in zona repectiva.
S-a scapat pana si doamna Brandl si a zis ca economia merge bine, o sa ramaneti numai cativa care o sa o tineti langa cu prabusirea, cu punga si cu datoriile imense.
Multimea infometata face cozi pe la toate magazinele, se duce in vacante si incepe sa dispara grija zilei de maine. Ai vazut ca cei de la Kauland vor sa dubleze salariile angajatilor? Pai nu pleaca Kaufland daca se dubleaza salariile? Nu pleaca, pentru ca fix ei le maresc. =))
Voi traiti intr-o lume total paralela cu realitatea si aveti imresia ca cinva consuma PIB-ul. =))
Acuma pe bune, v-ati facut atata de ras, v-a dat realitatea pana si sub centura, pe unii aproape ca v-a nenorocit – voi chiar nu realizati in ce ipostaza pebnibila va aflati?
Tu esti nesimtit de Bistrita,probabil cu salar de ciumat.Din cauza ta ramanem in urma cu toate,psdistule!!
Este simplu.Au primit ordin de la chelner(si chelnerul de la capo del tutti capi -mafiotul mafiotilor)sa intervina.Este acum ori niciodata.Trebuie cumva sa scape ciuma de dosare!!Iar astia ,la salariile lor,se arunca si in prapastie!!
Gură-Cască, cască vulve,
Cu Dragnea la pesecurve.
Suntem nimic dar măcar suntem cultivați. De exemplu, știm că în expresia „va băgat în seamă” pronumele trebuie despărțit de verb așa cum trebuie despărțit Dragnea de România, gura de cur și aurul de jeg.
Ce e fascinant de urmărit e că un grup de oameni restrâns care guvernează în numele românilor au folosit repetat tehnici rusești de dezinformare de tip maskirovka.
Versiunile lor pentru populație a interpretării diferitelor fapte nu corespund cu versiunile oficialilor europeeni.
Exemplu.
Pe subiectul Justiției, ceea ce face și Alan Dala pe aici.
Faptul că mari corupți au fost condamnați nu e rezultatul unui proces judiciar, ci a unor *erori* judiciare. Nu mai contează că au fost n niveluri de instanțe(judecători, complete de judecători) care s-au pronunțat, asupra faptelor cu probe, contează Koveși care e vinovată de toate.
Pe subiectul Economiei.
Nu contează că actorii privați și publici Instituționali(BNR), spun , stați nu e bine, nu am discutat o să afecteze, contează ceea ce crede dl Vâlcov și Dl Teodorovici. Fără studiu de impact.
Pe subiectul Transporturilor.
Nu contează că nu s-au făcut, finalizat km de autorută , contează propunerile, niciodată materializate.
Pe subiectul Educației.
Copiii sunt viitorul țării, dar mulți trăiesc la limita sărăciei iar la nivel de comparație, nu e chiar așa bun sistemul vezi PISA.
Pe subiectul Sănătății.
Totul e bine, frumos..dar până să ajungi la Spital în unele cazuri, vezi cazurile dezinfectanților, vezi așa zișii doctori din sistem fără nici o pregătire.
Mai apoi încăpățânarea cu care se neagă adevăruri ce par ar fi evidente.
Împinsul sub preș a problemelor reale.
E îndeajuns să vezi încăpățânarea de a pierde bani, cu tot felul de proiecte fanteziste gen pârtie schi ..în loc de a adresa cele reale curente..canalizarea, electrificarea totală.
Ce sa-ti raspund la un comentariu copiat din strafundurile propagandei? =))
Tot o dati cu rusii, dar grija mare ca pe la voi colcaie rusii, de la doamna Turcan scolita la Moscova, pana la cumnatul celui mai bun prieten al lui Iohannis, caruia i-au si inflorit afacerile incredibil de cand e presedinte cel mai bun prieten al lui. Era si seful campaniei de la USR, care era unul venit tot pe filiera rusa, oricum USR anagramat poate iesi si RUS.
Tu nu vezi ca Werner e singurul presedinte roman care nu are nicio pozitie in sprijinirea pro europenilor din Republica Moldova? Si cand au fost prezidentialele a refuzat sa faca vreo declaratie. O simpla declaratie ar fi putut schimba rezultatele, deoarece diferenta a fost mica. Chiar l-au intrebat jurnalistii si a zis ca nu se baga. Bine ca la noi se baga toti, dar noi nu ne bagam pentru fratii nostri. Moldovenii si-au luat cea mai mare teapa ca au votat cu Iohannis. Poate iti amintesti cum zicea el ca o sa mearga des in Moldova si sa ca o sa le fie aproape. =))
Deci nu mai zice de rusi, ca vorbesti de funie in casa spanzuratului.
Si oricum nu iau lectii de la unii care cred ca un profesor si-a luat 6 case in centrul Sibiului, din meditatii. Daca sunteti naivi, atunci sunteti exagerat de naivi, daca sunteti ticalosi, atunci sunteti extrem de ticalosi. Alte variante nu sunt.
Nu suntem deloc naivi.
Constatăm că politica românească s-a construit în jurul intereselor private ale unora sau altora.
Şi e timpul pentru resetare.
Asta înseamnă condamnare a celor care au furat.
Si jandarmii au fost civilizati si nu au incalcat legea. Le- ingradit cineva dreptul la libera exprimare?
Uite ca majoritatea cetatenilor care au fost la vot au considerat ca ne reprezinta bine interesele si vrem sa ne conduca, nu vrem sa fie aproape slugi. Voi il puteti face pe Iohannis aproape sluga, daca va tine, ca tot e al vostru, ca sa ne aratati cum ar trebui sa fie ceilalti. Dar el mai este un pic si il sanctificati, nu are nimeni dreptul sa ii aduca nici cea mai mica critica. =))
Sunteti si de ras si de plans! Vai steaua voastra!
Vă atacați reciproc de parcă ați rezolva ceva. Situația e simplă: acest guvern s-a format prin vot democratic. Ne place sau nu ne place, asta e regula democrației: minoritatea se supune majorității. De ce vreți voi să dați jos un guvern care a fost votat de majoritate? Nu e corect. Să-i lăsăm să lucreze iar peste 4 ani să mergem la vot și să avem grijă cum votăm. Aviz celor care nu au mers la vot pentru că „nu am cu cine să votez”. Atunci nici nu comentați acum, păstrați-vă ideile mărețe pentru ziua votului.
Eu zic ca au si dreptul sa dea jos guevrnul daca ating o masa critica si daca renunta la minciuni. Doar ca ei nici nu ating masa critica si sunt si foarte putini, din ce in ce mai putini si agresivi si se bazeaza cam 90% pe minciuni si pe multa ura. Pe mine asta ma deranjeaza la ei, nu ca protesteaza impotriva guvernului, oricare ar fi el. Eu chiar nu mi-as dori niciodata ca toata lumea sa gandeasca la fel. Niciodata nu am fost impotriva vreunui ziar sau impotriva vreunei televiziuni pentru ca spun altceva decat gandesc eu. Nici nu concep ca as putea fi impotriva vreunui ziar sau a unei televiziuni, m-as simti comunist daca as fi impotriva vreunei institutii de presa.
O mică mare precizare.
Minoritățile nu se supun în orice condiții majorităților constituite abuziv.
Sunt protejate.
Cred că e în doctrina constituțională a fiecărui stat democratic.
Sau…nu?
Şi național socialiştii germani au fost majoritari.
Spre amintire.
Si la noi sunt protejate minoritatile. Nu inteleg la ce te referi cand zici majoritate constituita abuziv. Nu era majoritate, dar abuziv s-au constituit intr-o majoritate?
Nu ma mira faptul ca tu nu intelegi la ce se refera acea protectie a minoritatilor. Se refera la faptul ca majoritatea nu poate actiona impotriva voastra.
Voi considerati ca vi se incalca drepturile daca nu e Kovesi procuror sef pe viata sau daca cei cae va contrazic nu pot fi bagati la puscarie chiar si fara probe.
Hai spune-mi ce drepturi iti sunt incalcate, ca minoritar politic, ce esti.
National socialistii erau oameni noi in politica, sustinuti de catre tineri, de catre o patura mai intelectuala si mai instarita. Nu a fost un partid sustinut de catre prostime. Nici nu are sens sa iti spun ca ei erau si fara penali in functii publice. Au ajuns la putere printr-o agresivitate nu cu mult mai mare decat agresivitatea pe care o aveti si voi.
Alan Dala,
De unde agresivitate?? 🙂
Pronăm normalitatea.
Adică, cei care au furat fonduri publice, să fie judecaţi iar după fapta fiecăruia , răsplata fiecăruia.
Desigur, nu selectiv.
Ci obiectiv, după fapte.
Ce e mare brânză să confişti un apartament, să valorifici bijuteriile, maşinile , o casă unuia care a abuzat, furat în sistem?
Asta trebuie să fie normalitatea.
Eu nu am nimic impotriva ca cei vinovati sa fie trasi la raspundere, dar sa nu se faca abuzuri si sa se respecte toate drepturile, inclusiv dreptul la un proces corect, drept incalcat chiar de care doamna Stanciu si condamnata in acest sens de catre CEDO. Azi poate fi abuzat un politician care nu imi place, iar maine sa fiu abuzat eu numai pentru ca m-am intersectat cu un om al sistemului care trebuie sa ma rezolve din cine stie ce motive. Eu as vrea sa fie condamnata Kovesi pentru toate abzurile comise, dar decat sa fie condamnata fara probe si fara un proces echitabil, atunci prefer sa nu fie condamnata, nu sunt de acord sa fie condamnata pe „las’ ca stim noi”. Asta e perceptia mea despre ea si sper ca va fi condamnata, dar nu o sa ma vezi niciodata ca ies la protest sa urlu sa fie bagata la puscarie. Multimile bagau la puscarie numai in vremuri demult apuse.
Voi aveti impresia ca cei care gandesc altfel, sustin hotii si penalii. La fel pot sa zic si eu despre voi, ca si voi sustineti hotii si aparati penalii. Ultima penala pe care o aparati este Kovesi. Ati atacat justitia in fel si chip, ati facut scut in jurul ei si i-ati instigat si pe cei din UE sa atace justitia, lucru fara precedent pana in acest moment.
Oricum eu nu pot lua in serios o discutie cu tine, atat timp cat tu pui botul ca un profesor de fizica isi ia 6 case in centru Sibiului, din meditatii, asta pe langa vacantel anuale in Miami, dar si in alte tari. Ori esti foarte naiv si chiar crezi, ori esti ticalos.
Daca at fi bine intentionati si nu doar niste sensibili setati emotional, atunci at urmari in continuare dosarele lui Ponta si ati face tot posibilul sa va asigurati ca va fi condamnat. Dar din penalul neamului, cel mai corupt om de pe pamant, ati ajuns sa nu va mai intereseze deloc despre el. Acuma nu va mai pasa daca ajunge la puscarie sau nu. La fel si mama lui va doreati sa intre la puscarie, cumnatul lui (care chiar a bagat arest), prieteni si alte rude, toti erau calii neamului care trebuiau judecati exemplar. Acuma va doare undeva ca au fost toti achitati.
La fel ati facut cu Grindeanu, ati decapat, ati facut fel de fel. Tatal lui Grindeanu a fost anchetat si i s-a facut dosar dupa ce a ajuns Grindeanu premier. tot asa, nu va mai intereseaza daca s-a terminat decaparea si s-a ajuns la Grindeanu sau nu si nu va mai intereseaza nici ca tatal lui a fost achitat.
Pe Sevil tot asa, o voiati la puscarie cu orice pret, acuma nu va mai intereseaza daca intra sau nu. Nu va mai intereseaza nici de Colectiv, v-ati atins scopul politic urmarit si ati dat next. Nu va mai intereseaza de Hexipharma, nu va mai intereseza ca „o mama ramane sa astepte”, nu va mai intereseaza nimic care nu mai are relevanta politica si nu va mai aduce beneficii politice. Astia sunteti voi.
Pot sa iti mai dau sute de exemple, din care reiese clar ca scopul vostru nu e sa se faca dreptate si hotii sa fie condamnati, ci doar cei care nu va plac, indiferet daca au facut ceva sau nu. De asta zic ca sunteti ticalosi.
Alan Dala,
Repet .
La repetiție :).
Nu contează numele cercetate ci faptele relevante comise de acele nume.
Din stânga sau dreapta politică.
Care au o gravitate şi responsabilitate individuală.
Am mai zis, Justiție care nu e selectivă cu numel, ci cu faptele comise.
Irelevant dacă e Iohannis, Grindeanu, Ponta, Moldovan sau noua stea politică nenãscută.
Toți cei care vor face politică vor ştii:
1. Cu banul public, nu te joci în scopuri de a construi averi personale sau freca menta . Dacă unii se simt că nu sunt competenți ,să plece.
2. Proximitatea cu mai marii zilei, nu oferă scut
automat pentru lăcomia ta.
3. Nu se poate pierde 80% din consumul de timp şi energie al unei Coaliții de guvernare încercând să rezolve probleme personale a câtorva care au probleme cu Justiția în loc să guvernezi.
Stoparea emigrației , atragerea investițiilor economice, cheltuirea eficientă a banului public trece prin destructurarea rețelelor mafiote din Stat, asigurarea unui climat de competiție transparent şi pe merit, plus educație.
Eu sunt fan dna Kovesi , nu de ieri, nu de azi, (cine ştie …poate am fost la baza unei lungi colaborări între autoritățile americane şi cele române 🙂 pe domeniul cyber când eram student prin 2004-2005.
Singurul reproş tendința de eternizare în poziția de şef DNA, dar mai cred că limitarea la 2 mandate de 4-5 ani pe o funcție e garanția instituțională împotriva abuzurilor de orice fel.
În rest, desigur doresc ca abordarea fenomenului criminalității să se facă ştiințific.
Nu cred în asprimea pedepselor, cred că unii oameni ( zona infracționalității economice) pot redeveni onorabili şi reintegrați , dar după ce au restituit societății ceea ce şi-au insuşit fără drept.
Nu cred în State Inchisori.
Cred că aplicarea predictibilă a regulilor de la vlădincă la opincă, e cel mai bun mijloc de prevenție.
Îmi aduc aminte de tinerii de la Colectiv în fiecare an, şi de Goodbye to the Gravity , de altfel The Day We Day e o bună reflecție muzicală despre încăpățânarea unora puțini care fac să avanseze lucrurile .
Intrasigență da, fanatism nu.
PS Dna Sevil a fost utilă dlui Dragnea, Mazăre şi a altor rețele de oameni de afaceri din păcate din zona aceea care le place să cumpere cu plicuri contractele .
auziti…
mmmmwmeeeeeeppppppeseeeeeeeedeeeee!!!