Invitatul celei mai recente ediții, cea din 24 septembrie, a seriei de conferințe ”Ateneul de Bistrița”, organizate de municipalitate, a decedat la vârsta de 78 de ani: politologul româno-israelian Michael Shafir, profesor la UBB, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului ”Elie Wiesel”, considerat unul dintre cei mai mari specialiști în antisemitism și Holocaust din Europa Centrală și de Est.
”Am aflat cu tristețe de trecerea la cele veșnice a profesorului universitar emerit Michael Shafir. A fost un om deosebit prin caracterul și cunoștințele sale și mă bucur că l-am avut ca oaspete la ultima dezbatere organizată în cadrul ”Ateneului de Bistrița”. Este o adevărată pierdere pentru mediul cultural și academic. Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Întreaga echipă a Primăriei municipiului Bistrița transmite gânduri bune familiei profesorului Shafir”, spune primarul Bistriței, Ioan Turc, într-un mesaj de condoleanțe.
Michael Shafir s-a născut la București, într-o familie de origine evreiască. În perioada comunismului a emigrat în Israel, întorcându-se în România în 2005. Era profesor la Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și avea dublă cetățenie, română și israeliană. Este autorul volumului ”România comunistă în perioada 1948-1985. O analiză politică, economică și socială”. A fost decorat de Președinția României cu Ordinul ”Meritul pentru învățământ” în grad de ofițer și de Regele Mihai I al României cu ”Medalia pentru loialitate”.
Amintirea sa-i fie binecuvantata !