Trei persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut luni dimineața în jurul orei 5.00 în localitatea Livezile. Șoferul unui microbuz care rula pe DN 17 a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod.
Două dintre victime au rămas blocate în mașină, dar au fost scoase de pompierii militari și predate echipajelor medicale care le-au transportat la spital. Toți cei trei răniți au fost transportați la spital de echipaje SAJ și SMURD.
”Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier care a avut loc în această dimineață, pe drumul național 17, în localitatea Livezile.
Din primele date, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Săliștea de Sus, județul Maramureș, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Vatra Dornei-Bistrița, din cauza oboselii în conducere, a pierdut controlul acesteia, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat în șanțul din beton.
În urma accidentului, conducătorul auto și alți doi bărbați, de 64 și 53 de ani, din Bistrița-Năsăud, au fost răniți.
Conducătorul auto a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Serviciului Rutier”, informează IPJ.
Tot luni dimineața, s-a mai petrecut un accident rutier la Salva. Echipajele au găsit acolo două persoane conștiente și cooperante dintre care una a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar și la Figa.
”În această dimineață, polițiștii din Beclean au intervenit ca urmare a unui accident care a avut loc în zona de agrement Băile Figa. La fața locului au constatat faptul că un minor de 17 ani, din Livezile, care conducea un autoturism, deși nu deține permis de conducere, pe o alee din zona respectivă, a acroșat două autoturisme parcate, iar în urma accidentului a fost rănit ușor. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal și continuă cercetările polițiștii rutieri din Beclean”, informează IPJ.
Adaugă comentariu