Actualitate

Un ochi plânge, unul râde. Dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti despre aşa o reabilitare

Reabilitarea celor două blocuri de pe strada Crinilor, unul vopsit ulterior în albastru şi altul în mov, a stârnit revolta locuitorilor din oraş, dar şi a arhitecţilor. Toată lumea se întreabă cine este vinovat de haosul urbanistic: proiectantul, constructorul sau beneficiarul? Timp Online a căutat răspunsul.

Inginerul Tudor Pamfil de la SC Dimex 2000 Company SRL, indicat de mai mulţi locatari drept şef de şantier, ne-a spus că, în calitate de executant al lucrării, firma a respectat întru totul culorile indicate.

„Noi am participat la licitaţie şi executăm ce ni s-a dat de către beneficiar. Mă refer la absolut la tot. În ce priveşte culorile, am primit codurile de la Primăria Bistriţa. Decizia a fost luată acolo, de Primărie împreună cu proiectantul, înainte de a începe noi lucrările. A fost o şedinţă la Primăria Bistriţa în data de 17 septembrie 2014 şi acolo s-a luat hotărârea. Nu am participat şi nu vă pot spune ce şedinţă a fost”, a spus Tudor Pamfil.

Referitor la cele două culori – albastru şi mov – în care au fost zugrăvite blocurile şi la rezistenţa lor în timp am primit următorul răspuns: „Folosim culori cu certificat de garanţie, care respectă toate normele europene. Noi nu am ales culorile de la orice firmă, ci acele culori care au certificare”.

Deoarece mai mulţi locatari ai blocurilor de pe Crinilor au semnalat disfuncţionalităţi de ordin tehnic în procesul de reabilitare termică a blocurilor, l-am întrebat pe reprezentanul SC Dimex 2000 Company SRL dacă s-au respectat planurile iniţiale.

„Întru totul. Se face o zidărie chiar în interiorul balconului chiar lipită de grilaj. Dacă am lua grilajul jos, zidăria respectivă nu ar mai avea rezistenţă. La o simplă lovitură, un BCA de 15 cm, mai ales la greutatea tâmplăriei, nu ar rezista. Am preferat să lăsăm structura de rezistenţă, am lipit zidăria din BCA de care am fixat în dribluri polistirenul”, a răspus el.

Întrucât ambele blocuri erau prevăzute iniţial cu cărămidă aparentă (foto principal), atât în partea superioară, cât şi inferioară, iar în partea de sus ea a fost desprinsă în urma proiectului de reabilitare, Tudor Pamfil a spus că în partea de jos ea rămâne, nefiind responsabilitatea Dimex să se ocupe şi de zona de la parter, una comercială.

Noi am dat jos cărămida aparentă acolo unde am putut sau am pus polistirenul peste ea. Pe Crinilor 1 am mai avut cărămidă aparentă şi pe frontoane şi pe aceea am dat-o jos. Bine ar fi din punctul de vedere al arhitecturii să fie dată toată jos, dar nu mai ţine de noi. Partea de jos, cea comercială, nu e cuprinsă în contract. Înţeleg că se va vopsi şi partea de jos pentru că au vorbit proprietarii sau patronii firmelor respective cu noi să le dăm culoare”, a spus Pamfil.

Reabilitarea blocurilor de pe strada Crinilor face parte din Proiectul “Bistriţa 3” care cuprinde, în total, zece blocuri de pe str. Mihai Eminescu, Solomon Haliţă, Crinilor, Petru Rareş, Gen. Grigore Bălan, Bd. Independenţei. Valoarea acestui proiect este de 15,6 milioane de lei. Termenul de finalizare a blocurilor de pe Crinilor este data de 3 februarie a.c., conform informaţiilor postate pe panoul de pe şantier.

Proprietarii de apartamente nu vor plăti mai mult de 50 de lei pe lună, timp de trei sau cinci ani.

”Din valoarea fiecărui proiect, 60% sunt fonduri nerambursabile, 20% e contribuţia municipiului, 20% contribuţia proprietarilor apartamentelor, care vor plăti această cotă sub forma unor taxe, astfel încât să fie suportabile. Perioada de plată e diferită de la bloc la bloc, am eşalonat plata taxei astfel încât niciun proprietar să nu plătească mai mult de 50 de lei pe lună. În funcţie de mărimea apartamentelor, unii vor plăti trei ani, alţii cinci ani”, a spus primarul Ovidiu Creţu într-o conferinţă de presă în care a lansat proiectul.

reabilitare Crinilor 2 reabilitare Crinilor 3 reabilitare Crinilor 4 reabilitare Crinilor 5

5 comentarii

  • -unde tencuiala avea tendinte sa cada nu s-a intervenit deloc ( in 1-2 ani o sa cada tot peretele in anumite zone )
    -lucrari efectuate la temperaturi scazute ( chiar sub 0 grade Celsius) si pe timp de ploaie
    -atit fixarea poliostirenului cu adezivi cit si vopsirea acestuia s-a facut partial, in conditii meteo improprii acestor lucrari ( inainte de Craciun aveam noaptea temperaturi negative, ploi dar lucrarile aveau un avint fantastic )
    -lipsa totala sau partiala a diblurilor de fixare a polistirenului (se vede chiar in pozele facute de timponline.ro ) peste care se fixeaza repede gledul, sa nu apuce cineva sa observe proasta lucrare
    -lipsa glafurilor la geamuri – pina in acest moment nici 10% din glafuri nu au fost puse, apa din ploi prelingindu-se intre perete si polistiren ( va recomand poze de la etajele 7 in jos si veti vedea acest lucru )
    -distrugerea scarilor pe unde au trecut
    -…….

  • Catre locatarii din Crinilor :
    Care dintre dumneavoastra ati fost informati despre costul lucrarii, suma ce trebuie platita si cota fiecaruia, culoarea exterioara, … orice fel de alte detalii tehnice si de executie.
    Care dintre dvs considerati ca este culoarea una potrivita ?
    Care dintre dvs considerati ca lucrarile au fost de calitate ?
    Care dintre dvs credeti ca succesiunea lucrarilor este corecta : in poza se vede o fatada finisata dar si acoperisul fara tigla, lucrarile la acoperis fiind in plina executie
    .
    Reabilitarea termica si estetica a unui bloc depinde si de calea aleasa. In oras s-a lucrat si la alte cladiri, neffind atitea interventii, in concluzie in situatie de fata exista si motive de nemultumire

    • Responsabilii sa suporte refacerea lucrarilor si sa plateasca cu pierderea functiei.
      Daca traim intr-un oras normal.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.