Era cu siguranţă o zi de sâmbătă. Îmi amintesc perfect ziua aceea ca şi cum ar fi fost ieri. Moartea lui a fost resimţită ca un vânt rece care venea dinspre munte, Munţii Rodnei, unde, de altel s-a şi stins ca un vulcan la numai 47 de ani. Dacă stau astăzi şi mă gândesc, nu mi-l imaginez altfel pe Mihai Cazacu decât tânăr, rebel, neliniştit, cu vocea răguşită de la fumul de ţigară, cu privirea care te fulgera până în adâncul sufletului, cu discursul care semăna mai degrabă cu un râu învolburat. Mi-e greu să mi-l închipui lent, căutându-şi cuvintele, obosit, îmbătrânit.
Odată cu siciriul lui, adus la Bistriţa într-un început de săptămână, s-a lăsat liniştea peste oraş. Elevii s-au întrebat cine le va mai deschide gustul pentru înţelepciune, administraţia s-a întrebat cine va mai avea grijă să nu derapăm de la democraţie, noi, cei din presă, ne-am întrebat cine ne va mai da răspunsuri la întrebări chiar înainte să apucăm să le adresăm. Mihai Cazacu le făcea pe toate acestea ca şi cum respira. Plecarea lui mult prea grabnică din lumea noastră ne-a blocat. Nici unii, nici alţii nu am mai avut puterea să ne întrebăm de ce.
Mihai Cazacu a fost omul politic cu care am avut cele mai multe dispute verbale. I-am întors vorbele, mi le-a întors înapoi. Niciunul nu am cedat în bătăliile pe care le-am purtat. Poate tocmai de aceea ne-am preţuit atât de mult şi nu o să încetez niciodată să spun cît de mult m-a impresionat când mi-a dăruit, pe nepusă masă, o ediţie în limba franceză a „Micului Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery pentru simplul fapt că ne-am aflat în acelaşi loc, la aceeaşi oră, iar eu am fost întrebată care e cartea mea de suflet. M-a surprins peste măsură gestul lui, mai ales că nu eram în cele mai cordiale relaţii, el fiind purtător de cuvânt al PD la vremea aceea, eu fiind ziaristul care-l enervam cel mai mult. Ca un fin cunoscător al firii umane, Mihai Cazacu „m-a citit” şi mi-a arătat cât de mult preţuieşte ceea ce eu nu arăt nici în conferinţe de presă, nici în şedinţe de Consiliu Local pe unde ne mai intersectam uneori.
Sunt mai mult decât convinsă că nu am fost singura în al cărei suflet a intrat în felul lui, imposibil de imitat. Ştiu că nu a făcut rabat de la convingerile sale, că nu s-a proptit în jilţuri, că nu a făcut compromisuri pentru ele, că nu ar fi trădat în ruptul capului pe nimeni şi nimic. Câtă nevoie ar avea democraţia zilelor noastre de încă un om care să-i semene măcar puţin!
În fiecare an, în luna octombrie, într-un fel sau altul, simt nevoia să vă aduc aminte de Mihai Cazacu, de profesorul, consilierul local şi politicianul care a ridicat mult nivelul dezbaterilor de orice fel din acest oraş, atât de mult încât simt că nu l-a mai atins nimeni de atunci. Bistriţa e mai săracă fără Mihai Cazacu, dar stelele sunt, cu siguranţă, mai frumoase şi mai pline de adevărurile lui. Fie-i ţărâna uşoară!
Cine l-a cunoscut pe Mihai, si multi l-au cunoscut, il revad asa cum tu il descrii, si sigur ii duc dorul. Parca a fost ieri, este mult de atunci, si nu poate fi uitat, o soarta cruda. Prin tine , prin multi altii care-i pastreaza vesnic amintirea, Mihai exista in constiinta noastra. Este foarte greu de inlocuit omul Mihai Cazacu, iar noi bistritenii am fi avut atat de multa nevoie de el.Putem face putin pentru el acuma, dar ce conteaza este sa nu-l uitam! Iti multumesc pentru remember Doamna Cristiana.
Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Am fost eleva lui si imi amintesc cu drag cata pasiune punea in tot ceea ce facea, stilul lui personal inconfundabil si modalitatea prin care te facea sa intelegi tot ceea ce preda…Imi amintesc cu drag cum m-a ajutat in liceu sa imi descoper abilitatile, vocatia si sa ma hotarasc ce vreau sa devin. NU il voi uita niciodata si imi pare rau ca nu i-am multumit indeajuns cand a fost printre noi.
Ce mi-aduc aminte e c-a facut parte din trioul de jalnica amintire: sanda-rachitan-cazacu.
Te iubesc, Cristiana, pentru minunatul articol pe care l-ai scris despre Mihai. A fost colegul pe care l-am admirat din toata inima. Dumnezeu sa-l odihneasca…
Odihniti-va in pace domnule diriginte!
Cristiana, iti multumesc! Am fost, cu vreo 20 de ani in urma, elevul d-lui Profesor! Am avut aproape toate notele posibile la materiile pe care le studiam cu Domnia Sa! Apoi, dupa ce am terminat facultatea, ne-am reintalnit de aceeasi parte a baricadei, ca tanar profesor si, prin sfaturile Sale, m-a ajutat nespus!
Cu convingerea ca este intr-o lume ceva mai buna, ceva mai cu respect si ceva mai libera, dac-as putea, I-as multumi inca odata pentru Tot!
Ca un fin cunoscător al firii umane, Mihai Cazacu “m-a citit” şi mi-a arătat cât de mult preţuieşte ceea ce eu nu arăt nici în conferinţe de presă, nici în şedinţe de Consiliu Local pe unde ne mai intersectam uneori.
„Noaptea, cand te vei uita pe cer, fiindca eu voi locui pe una dintre ele, fiindca pe una dintre ele eu voi rade, atunci va fi pentru tine ca si cand ar rade toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care stiu sa rada! Iar dupa ce-ti va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit ca m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Iti va fi dor sa radem impreuna. Si vei deschide uneori fereastra, asa, numai de drag … Iar prietenii tai se vor mira, vazandu-te ca razi de cate ori te uiti la cer. Atunci, tu le vei spune: Da, intotdeauna stelele ma fac sa rad! Iar ei te vor crede nebun…” (Micul Print)
Cristiana,
Iti multumim inca o data ca nu-l uiti pe proful Cazacu, pe omul din agora, pe tata.
Multumim totodata celor care au raspuns in comentarii, inclusiv lui Gregoir 🙂
Multumim frumos!
Mihai & Rubi
Bunul Dumnezeu sa-i dea ODIHNA VESNICA. A fost un OM deosebit. Descrierea facuta de Cristiana Sabau este una corecta si foarte cuprinzatoare in cuvinte putine care spun mult. Aceasta inseamna profesionalism, atat in ceea ce priveste autorul articolului dar si a protagonistului reliefat in articol.
Un OM remarcabil, unic – pe cat de INTELIGENT, pe atat de DEDICAT in a-i indruma pe altii, pe calea culturii si a cunoasterii. Un profesor care a inspirat multe generatii, un OM, care prin calitatile sale exceptionale, a devenit un MENTOR pentru multi dintre elevii sai. O persoana deosebita, care si-a lasat amprenta asupra oamenilor pe care i-a intalnit.
Am avut deosebita onoare, ca acest minunat om sa-mi fie naş de botez. Imi aduc aminte si astăzi toate acele momente cand el, Cazacu Mihai , si Rubi veneau in serile de crăciun, cu niste cadouri superbe. Poate nu cadoul era important , ci faptul ca întotdeauna asteptam cu mare entuziasm ca ei sa vina. Eram îndrumat de părintii mei sa fiu pregatit sa raspund la toate intrebarile pe care el, naşu Cazacu m-i le va adresa. Nu am reusit sa ma pregătesc niciodată pentru ca la fiecare întâlnire erau alte intrebari :-).
Nu întelegeam, copil fiind, de ce era Cazacu Mihai asa special pentru mine , si pentru toata lumea in acelasi timp.
Acum , când Naşu’ Cazacu nu mai este printre noi ,am înteles de ce era special .
Dumnezeu sa-l aiba in pază si sa-l odihnească în pace.
Încă te iubim !
Si uite ca a mai trecut inca 1 an 🙁
Si uite asa ne aducem un elogiu pe spatele unui mort ilustru….e bine sa profitam de tot…inclusiv de moarte!
Odihnească-se in pace
A fost cel mai bun diriginte!!!!! Odihneasca-se in pace!!!
Am fost coleg de grupa cu Mihai, a fost unul dintre cei mai buni prieteni pe care i-am avut în facultate. Am avut si un prieten comun (Edy). Am trait impreuna toate clipele frumoase ale studentiei, am pus studiul filosofiei pe primul plan, Mihai excela in dezbaterile foarte aprinse, trăia clipa la intensitate maximă! Va spun si o gluma de-a lui pentru mine. Era o colectie ”Idei contemporane” și el mi-a scris pe o carte dacă eu sunt contemporan cu aceste idei! Am recompus versurile la un cantec al unui cenaclu studentesc de la Iasi. Eu il cant în amintirea lui Mihai! Am fost la nunta lui la Caineni in Valcea, a fost la nunta mea. L-am asistat la ore la Bistrita si se vedea modelul Magistrului!
Poate ar merita mai mult decat aceste randuri!
Mihai Stanciu-Iasi, 30.01.2019