Actualitate

Un pescar şi-a făcut propriul lac lângă blocurile sociale din Subcetate. Imagini inedite!

Un bărbat care locuieşte, de puţin timp, în blocurile sociale din Subcetate s-a gândit că ar fi păcat ca terenurile din preajmă să rămână nefolosite, aşa că s-a apucat şi a amenajat un lac. L-a populat cu trei sute de puieţi de caras şi, ce să vezi, acum s-a apucat şi de pescuit.

Se numeşte Bella Mesaros şi e pescar cu state vechi, spune primarul Ovidiu Creţu care l-a întâlnit chiar luni pe bărbat, în timp ce acesta pescuia în lacul pe care şi l-a amenajat singur lângă blocul 10.

Omul nu a avut foarte mult de lucru fiindcă pământul era deja pregătit pentru construcţia bretelei de centură care să lege strada Tărpiului de Subcetate. A săpat o groapă de peste un metru, în timpul ploilor s-a adunat apa, iar el a adus trei sute de puieţi de caras pe care spune că îi şi hrăneşte ca să crească mari.

Luni, în timp ce primarul şi Direcţia Tehnică a municipalităţii era la treabă pe teren, omul îşi vedea de pescuitul lui în compania unui băiat ceva mai sfios care s-a ferit de aparatul de fotografiat.

Cu undiţele montate în poziţii cheie, atent la orice mişcare, pescarul era mai concentrat la unduirea apei decât la discuţiile oficialilor. Într-un final, a intervenit şi el în vorbă şi i-a cerut primarului să-l lase să facă un lac „ca lumea”. Edilul i-a explicat că nu se poate fiindcă pe acolo va trece un drum. Resemnat, pescarul s-a întors la ale lui, măcar să-şi recupereze investiţia.

Cristiana Sabău

       

3 comentarii

  • De ce va mirati de inventivitatea domnului ? In blocul 5 scara A , in pod, este o adevarat crescatorie de porumbei. Ar fi bine sa verifice cei avizati daca e in regula acest lucru. Nu de alta, dar vin caldurile si miroase ingozitor in tot blocul.

    • Şi e aşa de greu să-i spuneţi domnului să rezolve problema mirosului? Sau problema de fapt e că domnul are un hobby, face ceva care-i face plăcere, lucru care vă irită enorm de mult ?!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.