Actualitate

Un pompier voluntar din Prundu Bârgăului s-a accidentat la concursul judeţean al echipajelor SVSU

Un pompier voluntar din Prundu Bârgăului s-a accidentat, duminică, la etapa judeţeană a concursului Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, el având nevoie de îngrijiri medicale. Bărbatul s-a lovit la mâna stângă înainte să înceapă efectiv proba de obstacole, el neputând trece peste panou. (FOTO)

Pompierul din Prundu Bârgăului s-a lovit la mâna stângă, însă au intervenit rapid paramedicii care i-au acordat primul ajutor, el fiind în afara oricărui pericol.

SVSU 2 SVSU 3 SVSU 4 SVSU 5

La etapa judeţeană a concursului Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au participat echipaje din Bistriţa, Prundu Bârgăului, Livezile, Dumitra, Ilva Mare, Sîngeorz-Băi, Şieuţ şi Feldru, iar la cea a Serviciilor private pentru Situaţii de Urgenţă au participat cele de la firmele Silvania Internaţional, Star Gate şi Teraplast. S-au mai înscris la această secţiune şi serviciile private de la Kaufland şi Dedeman, dar au fost descalificate fiindcă nu îndeplineau condiţiile prevăzute de regulament.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a spus că echipajele, formate din nouă membri şi un conducător, au avut de trecut prin următoarele probe: pista cu obstacole, proba de ştefetă şi realizarea dispozitivului la motopompă.

„Urmează etapa interjudeţeană, iar câştigătorii etapei respective vor reprezenta judeţul la faza finală. Echipajul SVSU Bistriţa a participat şi anul trecut şi acum doi ani la faza naţională şi, de fiecare dată, a luat locul III”, a spus el.

Întrebat de ce nu participă toate echipajele SVU din judeţ la acest concurs, Marius Rus a răspuns: „La nivelul judeţului, jumătate dintre echipajele SVSU sunt de categoria întâi, adică au mai mult componentă preventivă, fără a fi specializate pe partea de intervenţie. Invitaţia să participe la concurs e adresată tuturor, însă nu toate echipajele se califică şi nu toate îndeplinesc condiţiile de participare la concurs. Dintre cele care îndeplinesc condiţiile, au fost selectate cele opt”, a spus Marius Rus.

SVSU 6 SVSU 7 SVSU 8 SVSU 9 SVSU 10 SVSU 11 SVSU 12 Marius Rus

1 comentariu

  • Pai vedeti ca nu stiti? De inceput proba a inceput-o, baiu e ca la saltul peste panou s-a intamplat accidentarea fiind un spatiu gol in „gard”(deci nem conform regulementului), voluntaru’ si-a prins mana. Din pacate o sa aiba repercusiuni pe viata.Din pacate e un voluntar destoinic al SVSU Prundu Birgaului si probabil nu o sa mai poata participa o vreme la interventii si din pacate pentru ISU ar cam fi accident de munca!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.