Politică

Un primar atrage atenția că democrația este în pericol dacă aleșii locali …

Aleșii locali reprezintă cetățenii, jurământul depus la preluarea mandatului fiind ”o garanție a faptului că aleșii vor acționa în interesul comunității” și nu al unor persoane cu funcții politice, atrage atenția Ioan Strugari, primarul comunei Parva, într-o postare în care se referă la ”diluarea democrației”.

”Cum se diluează democrația iar alesul nu poate fi vocea celor care i-au dat votul”, și-a intitulat postarea primarul Ioan Strugari.

”Într-o democrație, aleșii locali ar trebui să fie vocea cetățenilor care i-au ales și să ia decizii numai în interesul comunității pe care o reprezintă. Totuși, se pare că în unele cazuri, această misiune este compromisă de impunerea voinței unor persoane cu funcții politice la nivel superior.

Mai mulți aleși locali au fost zilele acestea titlul unor articole de presă din care reiese că li se impun directive și alianțe politice contrare voinței lor și intereselor comunității pe care o reprezintă. Aceasta ridică întrebări serioase cu privire la respectarea jurământului depus de aleșii locali și la autonomia deciziilor în administrația locală.

Jurământul – un angajament sau o formalitate?

Conform legii, orice ales local depune un jurământ la preluarea mandatului prin care își asumă responsabilitatea față de cetățeni și promite să respecte Constituția și legile țării. Acest jurământ este un angajament sacru, o garanție a faptului că alesul va acționa în interesul comunității. Totuși, impunerea unor directive de partid ignoră acest angajament, transformând jurământul într-o simplă formalitate.

Specialiștii avertizează că astfel de practici pot descuraja participarea cetățenilor la procesul democratic.

În fața acestor abuzuri, cetățenii au dreptul să ceară aleșilor locali să respecte jurământul depus și să acționeze transparent. Totodată, societatea civilă și presa pot să monitorizeze astfel de cazuri și să tragă un semnal de alarmă”, a scris Ioan Strugari.

Etichete

1 comentariu

  • Societatea CIVILA la Bistrita a avut unele rezultate subtiri dar este mintita tot timpul de administratia locala care promite una dar voteaza tot politic la intamplare.
    Cunosc pe de rost aceste apucaturi scandaloase.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.