Social

Un primar din Bistrița-Năsăud, urmărit penal. ”Nu am obținut foloase materiale” – VIDEO

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală, într-un dosar privind subvenții obținute de la APIA pentru o suprafață de pășune, printr-o soluție considerată ilegală, față de primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, și doi angajați din primărie.

Anunțul a fost făcut chiar de primarul Sorin Hognogi, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook:

”În urmă cu aproximativ trei săptămâni, a început urmărirea penală față de primarul Sorin Hognogi și doi colegi din Primăria comunei Spermezeu, care face referire la suprafața de pășune din localitatea Dumbrăvița pentru care în urmă cu patru ani am adoptat o soluție pentru a obține fonduri europene – subvenție de la APIA pentru crescătorii de animale din acea localitate. Procurorii anticorupție au considerat că soluția adoptată de noi a fost una nelegală și eu doresc ca acest dosar să ajungă în instanță”.

El face o serie de precizări:

“Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în urmă cu un an, pentru aceeași faptă a clasat acest dosar. Acele subvenții au fost benefice crescătorilor de animale din Dumbrăvița. Cu acele subvenții s-a făcut o stână europeană, s-au făcut băi pentru tratarea animalelor, s-au făcut adăpători și drum de acces în pășune, lucruri normale și foarte utile. Tocmai de aceea doresc ca instanța să vadă că nu am obținut niciun folos material sau de altă natură, eu și colegii mei implicați în acest dosar penal.

Acest dosar vine în urma unei reclamații făcute de contracandidatul meu din anul 2020, care m-a reclamat pentru obținere ilegală de fonduri, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Toate aceste reclamații au fost clasate în 2021. De aceea doresc să merg în instanță alături de colegii mei și să demonstrăm că tot ce s-a obținut pentru acea suprafață de pășune a fost benefic pentru cetățenii localității Dumbrăvița”.

7 comentarii

  • Toti primarii fură !!!, Toți, din aia e lupta asta crancena pt putere, din toate fondurile care ajung la primarii pt diverse lucrari, firmele de „CASĂ”, care câștigă licitatia trebuie sa cotizeze intre 10-15 %, din valoarea cntractului catre primari si alti lingăi de pe acolo, bineînțeles ca si firma care execută lucrarea umflă pretul pe hartie ca să aibă de unde da, practic nu da de la el,……toti sunt mânjiți, tac din gură si isi fac cabanele, vilele si apartamentele pe la …..Cluj, no ca doară au bani baietii. Simplu…..verificati doar averile lor si a copiilor lor,matusi Tamara si alti apropiati sa vedeti cum sau imbogatit dupa ce o rudă de-a lor a ajuns primar.
    Rezultatul il stim cu totii,………LUCRARI DE MÂNTUIALĂ, care in cativa ani sunt praf.

  • Să îl ia la rost și cu șanturile făcute in bătaie de joc la Dumbravita.Podețe facute aiurea ,la prima ploaie toata apa vine in curțile oamenilor,o bătaie de joc.Băgat in grădinile oamenilor fara sa intrebe pe nimeni își bate joc de un sat intreg.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.