Un tânăr din Bistrița-Năsăud, neatent la drum, a produs un accident grav pe raza localității Iclod din județul Cluj, petrecut pe podul peste Valea Alunișului. Acest lucru a dus la blocarea temporară a traficului în zonă.
Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 20:20.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 24 de ani din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un autoturism pe DN1C.
”Pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, acesta ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autovehicul care circula din sensul opus de mers, condus de un tânăr de 29 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. În urma impactului, cei doi conducători auto, precum și alți doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.
La locul accidentului au intervenit ISU Cluj, precum și un elicopter SMURD.
Pe grupul Info Trafic Cluj, un șofer a scris: ”Circul zilnic pe traseul Cluj – Iclod – Gherla, iar uneori merg până la Dej. Sincer, plec de acasă cu rugăciuni, iar în trafic sunt cu ochii în toate direcțiile. Din păcate, șoferii din BN și MM au devenit, mai nou, adevărați criminali în trafic. Fac depășiri periculoase, depășesc pe trecerile de pietoni din localități, pe spațiile destinate intrării de pe DN pe drumurile secundare, conduc agresiv și, dacă este cazul, te și șicanează. Poliția a devenit inutilă și cred că nu trece nicio zi fără să fie măcar un accident. Sunt prea mulți șoferi teribiliști care omoară oameni nevinovați. Nu spun că doar ei sunt de vină, dar, în aproximativ 80% dintre cazurile pe care le văd, ei sunt implicați”.












Adaugă comentariu