Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Maieru, cu arsuri de gradul I și II pe față și la mâini.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, tânărul a fost rănit ca urmare a verificării defectuoase (cu flacără) a unei butelii.
Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.
În urma verificării buteliei, s-a produs un incendiu în încăperea unde urma sa fie montată. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite de către SVSU Maieru și Stația de Pompieri Sângeorz-Băi.
”La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus un bărbat în vârstă de 26 de ani, victimă a unui accident casnic (incendiu butelie), în stare stabilă, conștient, cooperant, cu arsuri de gradul I pe 3% din suprafața corpului, respectiv pe față și pe degetele mâinilor, și cu arsuri de gradul II pe 1% din suprafața corpului, în zona piramidei nazale și radiocarpului drept. Sub coordonarea Ministerului Sănătății, prin intermediul Centrului Operativ pentru Situații de Urgență, s-a hotărât managerierea cazului pe plan local, astfel că pacientul a rămas internat la Secția Chirurgie generală, pentru supraveghere și tratament”, a precizat SCJU Bistrița.
Foto: ISU BN
Adaugă comentariu