În seara zilei de 14 august, Poliția a fost sesizată de către o femeie de 41 de ani, din Viile Tecii, cu privire la faptul că fiica sa în vârstă de 21 de ani ar fi fost lovită de fostul concubin, un tânăr de 28 de ani din Viișoara, în timp ce se afla în fața unui local situat în municipiul Bistrița, și urcată, împotriva voinței ei, într-un autoturism, deplasându-se într-o direcție necunoscută, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În urma măsurilor întreprinse de polițiștii bistrițeni, tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost depistat pe o stradă din Bistrița, în autoturismul condus de acesta fiind identificată și tânăra de 21 de ani din Viile Tecii, motiv pentru care cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție, pentru lămuriri.
La data de 15 august, față de tânărul din Viișoara a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și loviri sau alte violențe, fiind reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.
ACTUALIZARE La data de 15 august, polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului, în vârstă de 28 de ani din Viișoara, ca urmare a sesizării formulate de femeia de 41 de ani, din Viile Tecii, prin care s-a adus la cunoștință faptul că fiica ei, în vârstă de 21 de ani, ar fost lovită și lipsită de libertate de către acesta.
În cursul aceleiași zile, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă.
Propunerea a fost respinsă, instanța dispunând față de acesta luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.
Foto cu caracter ilustrativ
Rapire sechestrare.
E grav.