Potrivit presei locale din Galaţi, la festivitatea de încheiere a exerciţiului multinaţional de la Poligonul Smârdan, comandantul Brigăzii 282 de Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, generalul de brigadă doctor Virgil Ovidiu Pop, i-a acordat un „certificat de apreciere” pentru participarea la „Wind Spring 15” unui militar din eşalonul Regimentului „2nd Cavalry” (Dragoons) al armatei americane, care a participat la exerciţiu. Militarul respectiv se numeşte Ruben Andrei Pop, s-a născut în 1989 în Bistriţa şi are bunicii la Cluj.
„Sunt din Bistriţa, am plecat în Statele Unite împreună cu familia în 1993 şi ne-am stabilit în Texas, la Houston. Sunt foarte mândru că fac parte din Armata SUA, este foarte bine să îţi serveşti ţara în care trăieşti, dar niciodată nu poţi uita de unde vii”, a declarat el jurnaliştilor prezenţi la eveniment.
În România, el mai are o bunică şi un bunic la Cluj pe care îi vizitează din când în când împreună cu familia.
La exerciţiul multinaţional interarme „Wind Spring 15” au participat aproximativ 1.400 de militari şi 400 de mijloace tehnice de luptă de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, 350 de militari americani din cadrul Regimentului 2 Cavalerie al US Army cu celebrele transportoare blindate IAV Stryker 8×8 care au fost extrem de apreciate în timpul operaţiunilor din Afganistan, 120 de militari britanici din Coldstream Guards şi un pluton de infanterie aparţinând Armatei Republicii Moldova.
Sursa text şi foto: presagalaţi.ro
serveste-ti tara kamikazule!
viata traieste-o ….daca mai apuci!
daca nu ar fi interes economic ar o o liniste pe pamant…..de mormant!