Recomandări Social

Un tricou alb pentru rapsodul Lenuța Purja. Asociația OM a pregătit 390 pentru donatori

Lenuța Purja, cunoscut rapsod popular din județul Bistrița-Năsăud, care a suferit un accident vascular cerebral în urmă cu doi ani, are nevoie de noi ședințe de recuperare și tratamente, care se ridică la 8500 de lei/12 zile. Asociația OM a demarat campania #untricoualb ca să o susțină. Nu mai puțin de 390 de tricouri albe inscripționate cu mesajul pe care îl doriți sunt disponibile pentru comenzi.

Donația solicitată este de 50 de lei (adulți) și 30 de lei (copii). Detalii și comenzi găsiți pe pagina de Facebook a Asociației OM dacă dați click AICI.

”Lăsați mesaj la poza cu mesajul dorit și noi vă dăm detaliile de intrare în posesia tricoului”, a transmis organizația pe pagina de Facebook.

În urmă cu doi ani, Lenuța Purja, a fost internată la spitale din Bistrița, Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în urma unui accident vascular cerebral.

În vârstă de 54 de ani, Lenuţa Purja este un om simplu şi modest. A rămas văduvă la 30 de ani şi şi-a crescut singură băiatul, pe Sergiu, care i-a călcat pe urme. Dețin peste 100 de costume cusute de mama şi de bunicile ei. A învăţat să cânte chiar de la mama ei, lelea Teodora. În 2018, Lenuţa Purja a câștigat ediția a opta (o etapă) a emisiunii Vedeta Populară de la TVR 1.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.