Actualitate

Unde a plouat cel mai mult în județ. Drum inundat la Măgura Ilvei

A plouat abundent în anumite zone din județul Bistrița-Năsăud, debitele râurilor fiind crescute. În ultimele zile au fost emise cod portocaliu și cod galben de ploi, dar și de risc de inundații. La Romuli și Măgura Ilvei, unde a fost inundat drumul, s-au înregistrat cele mai mari cantități de apă. Din fericire, ploile se vor restrânge treptat și urmează o perioadă, cel puțin câteva zile, cu temperaturi mai scăzute și fără precipitații.

Apele Române informează că este stare de maximă vigilență hidrologică în bazinul hidrografic Someș-Tisa și că se înregistrează depășiri ale cotelor de apărare pe sectoare ale cursurilor de apă Someșul Mare și Sălăuța și ale cotelor de atenție pe Someşul Mare la Beclean și pe Ilva la Poiana Ilvei.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a transmis:

”Încă de la primele ore ale dimineții, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a desfășurat activități de organizare a structurilor de interventie din județul nostru, în contextul creșterii debitelor pe cele mai importate cursuri de apă din județul Bistrița-Năsăud. Până la ora acestei informări, nu au fost înregistrate solicitării din partea populației privind situațiile de urgență generate de creșterea cantităților de precipitații înregistrate în ultimele ore.

Pe raza localității Măgura Ilvei drumul a fost inundat pe două porțiuni (aceleași locații ca în urmă cu două săptămâni), circulația rutiera se desfășoară cu dificultate, echipaje de poliție asigură măsurile specifice în zonă, iar la nivelul ISU Bistrița-Năsăud s-a luat decizia direcționarii în zonă a unui echipaj de pompieri militari cu o motopompă de capacitate mărită. 

Prefectul Teofil Cioarba și inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud, colonel Suciu Tudor Mihai, au monitorizat situația operativă din teren, în localitățile tranzitate de râurile ale căror debite au înregistrat creșteri semnificative și au luat măsurile care se impun pentru mobilizarea autorităților locale, prin serviciile voluntare pentru situații de urgență, precum și a instituțiilor care au atribuții în gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații. La nivelul ISU Bistrița-Năsăud, efectivele de pompieri militari sunt pregătite, cu tehnica de intervenție specifică, să intervina pentru soluționarea tuturor solicitărilor punctuale care pot veni din partea cetățenilor județului Bistrița-Năsăud”. 

Meteo.BN informează:

”Debite în creştere susținută, în urma ploilor abundente din ultimele 24 h. Din păcate, se pare, va trebui să ne obişnuim, în luna decembrie, nu cu admirarea dansului fulgilor de nea, ci mai degrabă cu punerea noastră în vigilență hidrologică maximă, pentru că temperaturile constant peste medii aduc ploi însemnate cantitativ, mai nou şi în episoade succesive.

Cantități înregistrate:

Romuli: 66 l/mp

Măgura Ilvei: 64,2 l/mp

Bichigiu: 58,5 l/mp

Rodna: 55,5 l/mp

Şanț: 50,1 l/mp

Lunca Ilvei: 45 l/mp

Bistrița Bârgâului: 44 l/mp

Va mai ploua, temporar moderat, până în orele amiezei, apoi ploile se vor restrânge ca arie. De mâine se face frumos câteva zile, iar temperaturile vor fi în scădere”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.