Actualitate

Unde crede inspectorul general că este soluția pentru ”ameliorarea” consumului de droguri

Părinții și profesorii sunt cei care trebuie să se implice mai mult pentru a-i conștientiza pe copii în legătură cu pericolul care-i paște dacă încep să consume substanțe interzise, a spus inspectorul general Cristian Nicula în ședința Colegiului Prefectural organizată cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar.

El a reamintit că toată vara, Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu CPECA și Poliția a făcut acțiuni pentru a conștientiza efectele pericolului consumului de substanțe interzise mai ales în tabere.

În opinia lui însă, cel mai important rol în această luptă îl au familia și școala.

”Eu cred că soluția este acasă, în familie, la școală cu profesorii diriginți astfel încât să ameliorăm, că de stopat nu vom reuși să stopăm, decât să ameliorăm. Am văzut niște acțiuni punctuale ale DIICOT, mai multe, nu știu cât au fost de popularizate, dar până la urmă, chiar dacă reușește DIICOT să elimine grupările respective, o să vină altele să-și facă loc. Cred că societatea în ansamblu trebuie să reacționeze, să conștientizeze că este un pericol și să încercăm să atentuăm pe cât posibil efectele”, a spus Nicula.

Reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud anunță că vor fi prezenți, luni, la festivitățile de deschidere a noului an școlar pentru a promova noua ofertă educațională adresată cadrelor didactice și personalului auxiliar.

Proiectele de prevenire ale Agenției Naționale Antidrog din anii trecuți, care vor fi derulate și în acest an școlar, sunt: ”Cum să creștem sănătoși”, ”ABC-ul emoțiilor”, ”Necenzurat”, ”Mesajul meu antidrog”, ”Acționăm just”, ”Eu și copilul meu”, ”Abilități pentru acțiune”.

20 comentarii

  • In timp ce alcool si tigari sint in continuare aceptate de la societate si promovate intre tineri ca si methoda de a deveni adult si cool nu se va schimba mult. Alcool este aceptat si chiar promovat ca si o traditie locala si nationala. Tutun si alcool au un foarte mare efect deasupra sanatate a poporului si se pare ca astea doua nu se afla inca in vizorul antidrog si nici a societatii.

  • Doar să le spui copiilor că drogurile sunt nocive, e asemănător cu îndemnul să nu fumeze, să nu consume alcool, să meargă la biserică. Da, școala, familia, au un rol foarte important în educația și formarea copiilor, dar în cazul drogurilor, eforturile trebuie conjugate cu măsuri ferme luate de factorii politici. Legi emise de parlament pentru depistarea și pedepsirea producătorilor, traficanților, guvernul să aloce bani pentru programe de prevenire și tratare a celor dependenți, instituțiile abilitate instruite, dotate și sprijinite să-și poată face treaba. Când toți aceștia își vor da mâna, abia atunci putem vorbi de diminuarea și controlul fenomenului, altfel frecție la un picior de lemn.

    • Pentru a preveni escalada drogurilor acest individ da o solutie ..parinti si profesori, adica niste civili!
      Daca vreti sa nu va pice un bolovan in cap e bine sa mergeti la bunica sa va face…descantece!!!
      Dar nu i pune in primul rand pe cei ce au ca obiect de activitate platiti din bani publici…CA DE ASTA VINE FISCUL DIN CASA IN CASA SA NE IA BANII…de exemplu jandarmeria, politia, antidrogul, serviciile, vamesii…aceste institutii care isi fac meseria asteptand si ascultand telefoane!
      Sau poate sunt asa de secrete ca nici ei nu mai stiu de ele!

  • Mai nou in orice subiect legat de copii și adolescenți se insistă că școala trebuie să facă și să dreagă. Școala trebuie să combată consumul de droguri, să acorde tot felul de burse sociale care nu au legătură cu actul educațional, mai nou să acorde tichete sociale si bineînțeles să îi integreze in clase supraaglomerate pe toți elevii care ar avea nevoie de învățământ special. Se ajunge in punctul in care in școală se face orice mai puțin educație. Pentru că asta se cere de mai sus, să ne transformăm in direcție de asistență socială și agenție antidrog. Oare DGASPC, primăria și poliția ce rost mai au?

  • Domnul inspector din ce pestera a aterizat?,,Ameliorarea” consumului de droguri? Adica sa le dati mai bune?Mai de calitate? Eradicare totala .Asta ar trebui sa fie angajamentul unor oameni care raspund in mare parte de soarta si viitorul copiilor.Asumati va si sarcinile dificile ,nu doar sporuri si vacante.

  • Atâta timp cât polițiștii, judecătorii și chiar politicienii sunt mana în mana cu traficanții nu se va schimba nimic! Profesorii si parintii cu siguranță că se implica pentru ca nimeni nu-si dorește ca copii si tinerii sa fie atinși de acest flagel dar prin faptul ca drogurile se vând la porțile școlilor este un lucru extrem de grav! Oricât li se spune despre pericolul la care se expun teribilismul sau faptul ca unii usi doresc sa fie văzuți sau acceptați de alții ii face pe acești tineri sa înceapă sa se drogheze. I-am auzit pe multi: ei și ce dacă se droghează? Ca nu folosesc droguri de mare risc! Ce dacă fumează o tigara cu „iarba”? Pai are! Ca de la țigară în câteva luni vrea sa tragă pe nas, după câte vrea mai mult di intr-o zi vrea sa bage la vena! Dacă o țigară este relativ ieftina celelalte droguri au darul de a da dependenta foarte repede și sunt foarte scumpe. Evident ca marea lor majoritate nu au bani și ca să facă rost recurg la alte soluții cum ar fi furturile, talhariile sau cum se întâmplă mai nou on zona Lama și nu numai la ” taxa de protectie”!

    • La noi ,justitia cu traficantii e ca la pescuitul sportiv…Cand îi mai prind politistii justitia îi pupa si le da drumul inapoi.

  • unde s-a eradicat complet doktore?
    consumul mare este de cativa ani buni si nu ati fost prea deranjat
    sa eradicam prima data ipocrizia si apoi vom reusi cate ceva

  • Fructul oprit este intotdeauna cel mai dorit.Trebuie luate exemple de la alte tari pentru gestionarea fenomenului. Poate oare Olanda sa fie un exemplu pentru Romania ? De ce acolo nu se drogheaza toata lumea desi nu exista constrangeri? Ce ar mai face atunci DIIICOT-ul ?

  • La fel am zis si eu.Eradicare totala.Traficantii la puscarie si consumatorii atinsi mai grav la dezintoxicare.Sunt multi care ascund si in loc sa isi protejeze copiii ,îi afunda mai tare in viciu.Singapore o tara pe care o dam exemplu de civilizatie le da glontzul la gunoaiele de traficanti.La fel Malaezia o tara cu nivel de civilizatie foarte ridicat .

    • Singapore sau Malaezia sunt tari în care cei prinși ca au asupra lor droguri sunt condamnați la moarte!

    • pasol na turbinca vidma!
      extremist nebun si periculos
      poate tu vierme ai drept de viata si de moarte si nu stim noi.pana si traficantii sunt in felul lor victime mai bostanica
      scrantiti ca tine fac mai mult rau decat bine.
      trebuia sa fii portdrapelul luptei pana acum daca esti asa curajos dar te-a cam incercat timiditatea asa ca acum vezi de puful in care traiesti si nu mai semnaliza

    • Poate esti tu vreun viteaz care vinde porcarii copiilor bai ratatule.Vine vremea cand o sa ai pantofi cu toc si chiloti cu dantela la parnaie,smekere.

    • @Doktor de nervi…lăbarul nu e traficant.E ,,o trotineta” care fumeaza si trage pe nas .S -a suparat ca s-ar putea sa rămâna fara sursă.

    • Radu,nu are rost sa comparam traficul si consumul din America cu ce e pe aici.Acolo sunt alti bani si alte interese.Ti se pare ca eu am spus ca alcoolul si tutunul sunt benefice?Te mai contrazic intr o privinta.Cei care organizeaza traficul si creaza retele sunt periculosi.Codul penal are circumstante agravante sau atenuante pentru fiecare fel de faptuitor.Daca flagelul asta va ajunge sa afecteze si mai grav societatea si tinerii autoritatile vor trebui sa adopte acte normative cu pedepse mai dure.Ce avem acum in codul penal e satisfacator cu conditia ca organele sa actioneze. Statul are suficiente surse pe care sa le taxeze nu mai e nevoie de consumatori de stupefiante la care sa le exploateze si sa le incurajeze tacit viciul.Si apoi ce o sa faca statul roman cu banii? Eventual va mai da niste pensii speciale.Romania nu o sa isi revina din caderea economica din taxarea consumului de stupefiante.Asta in ce priveste latura generala.In particular ce zici daca doamne fereste vreun drogat iti cauzeza pierderea cuiva drag,sau daca la fel doamne fereste copilul tau va fi prins de viciul asta?.In articol era vorba de consum in randul elevilor ,al copiilor.Despre adulti e alta poveste.

    • Tot bou ramai.Eu am spus traficantii la puscarie si dependenti grav la dezintoxicare ,boule.Cu Singapore a fost un exemplu ca sunt țari pe care le socotim civilizate si trateaza traficul de narcotice mult mai dur.Nu eu îi impusc boule.Nu mai citi dupa ce te droghezi. De fapt ,tu oricum nu intelegi nimic drogatule.Asa ca da ți in vena in continuare.

    • nici in gluma sa zici asa ceva
      auzi la el „da-ti in vena”
      mai nimurugule du-te spovada ca te cam chinuie sarsaila.
      din cauza prostilor ca voi se pune anatema pe grupuri intregj si nu mai sti sa deosebesti care se drogheaza cu adevarat si care nu.
      Esti un prost dar cred ca te-ai convins deja de asta.
      Prostule

    • Tu din care grup faci parte ? Dintre aia care se drogheaza cu adevarat?Ca vad ca te ia si cu dintr alea mistice.Sau esti la inceput si nu vrei sa se ,,arunce anatema” asupra ta ca esti un drogalau avansat?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.