Statul obez. Întâmplări cu poliţişti şi ciobani

Sunt obişnuită să mi se spună Cristina. Poliţiştii, fiindcă despre ei vorbim aici, chiar au considerat că e bine dacă mă trec aşa în primul meu buletin, deşi pe certificatul de naştere scria clar Cristiana. La 14 ani, mi-a fost ruşine să le spun că habar nu au să citească, aşa că a trebuit să se întoarcă ai mei la post, cu buletinul cel nou, să mi-l corecteze, cu lama. Până mi-am schimbat actele, am avut în posesie un buletin ras cu lama. Mi-am urât primul act de identitate. Mi-era ruşine să arăt oamenilor buletinul şi să le explic tuturor de ce numele mi-e corectat într-un mod barbar. Mă rog, nu despre asta vreau să scriu, chit că şi azi mă enervează cumplit cei care nu sunt în stare să-mi reţină numele. Fraţilor, aşa mă cheamă. Dacă nu puteţi să-mi reţineţi numele, evitaţi-mă!

Să revin însă la o întâmplare, de astăzi, tot cu un poliţist care m-a apelat telefonic fiindcă avea de „încheiat” un dosar. Nu cu mult timp în urmă am scris despre necazurile oamenilor din Tonciu, pe care mi le-a semnalat fostul prefect Ioan Szilagyi. Dânsul îmi spunea că nu mai ştie cui să se adreseze ca să pună capăt unui abuz făcut de un cioban care cu şase sute de oi face praf culturile oamenilor din sat. Deşi situaţia a fost semnalată de domnul fost prefect Szilagyi şi primarului din Galaţii Bistriţei, şi Postului de Poliţie din comună, nu s-a întâmplat absolut nimic. Nicio instituţie a statului nu l-a deranjat pe cioban poate şi pentru că se apropiau Paştile. Am scris poziţia domnului Szilagyi aici şi am înţeles că, la câteva zile, un poliţist s-a prezentat la Tonciu cu articolul printat. Începuse marea anchetă care, aveam să aflu azi, m-a vizat pe mine, nicidecum pe împricinat. Poliţistul, al cărui nume nu l-am reţinut, m-a sunat azi să-mi spună că trebuie să dau o declaraţie în legătură cu „cazul Tonciu”. Mi s-a mai întâmplat să fiu citată ca martor în diverse dosare, aşa că l-am întrebat dacă am această calitate. Mi-a răspuns că nu fiindcă nu e deschis niciun dosar, doar că el trebuie să rezolve „cazul” şi să afle cum am ajuns în posesia acestor informaţii. Mă rog, după nişte schimburi de replici bizare, mi-am dat seama că dânsul nici nu se gândeşte să amendeze ciobanul, să-l determine să respecte proprietatea oamenilor, singurul său gând fiind acela să scrie „câteva rânduri” despre cum am aflat eu subiectul, iar după ce voi da eu declaraţia, îmi va da şi un răspuns referitor la cum a soluţionat cazul. I-am spus că nu am eu nevoie de un răspuns, ci oamenii din Tonciu, cei terorizaţi de turmă. Nu cred că a înţeles. Era destul de nemulţumit că nu vreau să dau declaraţie despre cum am ajuns eu în posesia informaţiilor.

Întâmplarea face că zilele acestea au ajuns la mine lucruri similare dintr-o altă localitate. Un alt cioban cu trei sute de oi face harcea parcea terenurile din alt sat. Poliţiştii, sesizaţi de localnici, s-au dus şi i-au dat amendă, dar, în acelaşi timp, le-au spus că mai are câteva zeci de amezi de anul trecut pe care nu le-a plătit şi că nu au ce să-i facă. Aşa că omul a mers, azi, cu turma la păscut, tot pe pământurile oamenilor, la fel ca şi ieri, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Sesizat, şi primarul de acolo le-a spus cetăţenilor nici el nu prea are „pârghii legale”, aşa că nu au decât să facă ce îi va îndrepta Dumnezeu. În aceste condiţii, se pare că doar oamenii care l-au ameninţat cu bătaia sau că dau cu pietre în oile lui au scăpat cu terenurile nepăscute sau, mai degrabă, nedistruse de turmă.

Din aceste două întâmplări eu deduc următoarele: statul român este într-adevăr un obez neputincios care stă pe umerii noştri. Plătim degeaba poliţişti, funcţionari publici, inspectori, consilieri şi alte „n” categorii de bugetari din moment ce, atunci când avem nevoie de ei, nu pot nimic şi trebuie să punem mâna pe pietre ca să ne apărăm proprietăţile pentru ca, la final, poate tot noi să fim cei care facem închisoare.

În aceste condiţii, de maximă neputinţă, eu le propun parlamentarilor noştri să iniţieze o lege prin care să avem dreptul să ne apărăm proprietatea cu puşca, precum americanii. În subsidiar la această lege, să fie desfiinţate toate instituţiile statului care nu pot nimic, iar lista lor pare a fi destul de lungă. Numai astăzi, la Prefectură, am auzit înşiruite un cârnat de instituţii de securitate. Ele cu ce se ocupă? Nu e o problemă de securitate naţională şi aceea că nu este respectată proprietatea în România? Cu cât iei mai multe milioane de euro de la APIA, cu atât ai voie să faci ce vrei?

Eu cred că nerespectarea dreptului la proprietate reprezintă o problemă de securitate naţională mai gravă decât informaţiile clasificate cu care văd că îşi bate capul SRI, nu de alta, dar dreptul la proprietate e garantat prin Constituţie, iar dacă nici măcar această lege fundamentală nu e respectată, atunci nu ne mai putem numi naţiune şi putem institui legea junglei.

Dacă un poliţist nu e în stare nici măcar să priceapă că treaba lui e să oprească ciobanii să distrugă culturile oamenilor din Tonciu, adică să le protejeze proprietatea, şi nu să mă ancheteze pe mine pentru că am scris despre acest subiect suntem extrem de departe de orice înseamnă civilizaţie şi e o mare minune că facem parte din UE. Aud zilele acestea diverse refrene cântate de toţi, candidaţi şi necandidaţi care mor de grija noastră şi ne spun cât de mândri, de demni şi de nu ştiu mai cum trebuie să fim în Europa în timp ce o problemă atât de simplă nu poate sau nu vrea să o rezolve nimeni.

Da, statul e un obez care, de îmbuibat ce e, nici nu poate întoarce capul, iar de azi e liber până luni. Să nu-l mai deranjăm din minivacanţă, zic! Luni vom primi înştiinţare referitoare la ce taxe noi trebuie să plătim pentru ca bietul obez să aibă ce hali.

Cristiana Sabău