Unde nu sunt criterii, e corupţie

Sunt profund revoltată de ce am aflat azi şi anume că, în Bistriţa europeană, ai cărei edili sunt fascinaţi de saşi şi de corectitudinea lor, se iese spre Moldova, pe un drum european, cu greaţă şi dispreţ, respectiv cu cea mai urâtă impresie posibilă. Şi cum ai putea rămâne cu un gust plăcut când vezi zeci de barăci sau cocioabe la marginea drumului, cu puradei în fundul gol, cu câini zdrenţuiţi şi alte vietăţi care mişună printre pepeni? Când mai şi afli că oamenii respectivi mai dau 900 de lei lunar Primăriei Bistriţa – pe factură – ca să vecuiască acolo mai că îţi vine să faci stânga într-un sens giratoriu, să te întorci taman pe pietonal şi să arunci cu ouă stricate în sediul administraţiei. Chiar nu vă e ruşine? În acest hal de ipocrizie am ajuns să trăim? Una scoatem pe nări la adunări oficiale şi alta „platăm” la marginea drumului?

Cu maximă nonşalanţă şi aproape amuzat, şeful pieţelor, Luca Răzoare, mi-a spus la telefon că cetăţenii cu pricina, de pe Calea Moldovei, oricum nu prea fac duş, iar dacă au hoarde de puradei nu e treaba administraţiei. Şi mai mult decât aceste vorbe m-a enervat să aflu că nu există niciun criteriu clar pentru atribuirea locurilor din care să fie vânduţi pepenii. Ar fi, cică, unul: primul venit, primul servit, dar cum vânzătorii sunt din sudul ţării, eu una mă întreb cum ar putea şti ei cine e primul la uşa lui Răzoare. Mult mai eficient procedează Primăria Cluj-Napoca, fireşte că după marele scandal de corupţie care a dus la arestarea primarului Sorin Apostu care nu se dădea „jos din pat fără 50.000 de euro”. Într-o anumită zi din an, sunt invitaţi, la primărie, toţi vânzătorii. Depun oferte pentru spaţii, se trage la sorţi poziţia fiecăruia. O altă variantă ar fi ca locul cu vad bun să fie mai scump, iar cel fără vad mai ieftin. Nu, la noi nu e nevoie nici de diferenţieri de genul acesta, nici de criterii clare. E de ajuns ca cei care vor în Piaţa Decebal să se dea bine cu deodorant, iar cei de pe Calea Moldovei să aibă noroc.

Nu suntem chiar atât de proşti, stimaţi domni şi doamne care ne livraţi astfel de bazaconii. E clar că lipsa criteriilor generează corupţie. Cei care vor vad bun vor plăti mai bine (ce-i drept nu pe factură), cei care vor în Piaţa Decebal (cel mai bun vad posibil, deşi e o cocină lamentabilă), şi mai bine. Numai că niciunul nu a avut suficientă tărie să taie o dată lanţul acesta, iar când nu ai dovezi, nu ai nimic. Degeaba te plângi unui ziarist dacă nu ai curaj să-i filmezi şi să-i dai în gât pe netrebnici.

„Să plece din Bistriţa dacă nu le place!”, mi-a ţipat în urechi Luca Răzoare, revoltat că cineva a îndrăznit să spună public despre cum merg lucrurile. Eu nu spun că Primăria Bistriţa e coruptă că nu am dovezi. Pot să-l cred pe omul care mi-a spus că a dat 500 de euro pentru ca să vândă într-o poziţie mai bună sau pot să nu-l cred. El nu-mi poate dovedi că a făcut lucrul acesta. Ce pot însă să fac este să mă întreb de unde au averile pe care le au toţi şefii de prin Primăria Bistriţa în condiţiile în care salariile lor sunt în jur la 2000 de lei lunar. Majoritatea viceprimarilor nu au părăsit funcţiile stând în aceleaşi apartamente, şi-au făcut case, directorii au toţi vile şi maşini 4×4, trăiesc pe picior mare, merg în concedii exotice, luni de zile într-un an. În afară de situaţia în care au vreun izvor de bani secret al saşilor sub clădirea Primăriei Bistriţa din care se adapă de câte ori li se face sete, povestea în sine nu miroase a bine, ci a corupţie.

Bun, o să-mi spuneţi că nu trebuie crezuţi cei care nu se spală, dar de ce să-i cred pe cei care una scriu în declaraţii de avere, alta trăiesc? Sunt ei mai credibili? Toată lumea se plânge cât de puţin se câştigă la stat. Vă rog să mă credeţi că am văzut mai mulţi bugetari ultra bogaţi decât oameni care muncesc în mediul privat, iar pe de altă parte, nu am văzut niciun exod uriaş dinspre instituţii publice  spre mediul privat, ci mai degrabă văd nişte încleştaţi de scaune care nu s-ar da duşi nici dacă ar trebui să-şi vândă mamele la tarabă. De ce oare? Fiindcă de cealaltă parte a baricadei sunt criterii, altele decât cele pe care mi le-a invocat Luca Răzoare – „spălat în Piaţa Decebal şi noroc pe Calea Moldovei”? Cred că da. În mediul privat, dacă faci treabă bună rămâi, dacă nu, valea!

Nu ştiu dacă la Bistriţa se repetă istoria de la Cluj în privinţa pepenilor, dar cer public să fie verificate toate aprobările date, existenţa criteriilor de repartizare a locurilor şi mai cer ca, în condiţiile în care oraşul nu e capabil să ofere sudiştilor mai mult de un WC ecologic, să termine cu fenomenul „comerţ la DN 17”. Ne cumpărăm pepeni din marile magazine, de la firme autorizate. Măcar pe ei nu au făcut pipi puradeii şi câinii care-i păzesc!

Cristiana Sabău