Actualitate Recomandări

Unde era prefectul în timpul vijeliei. Frenţ: Accept orice critică, dar nu accept neadevărurile

Prefectul Ovidiu Frenţ le-a relatat, miercuri, şefilor de instituţii publice care fac parte din Colegiul prefectural unde se afla în timpul vijeliei din 17 septembrie şi ce a făcut în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

„A fost vorba de un fenomen extrem care s-a produs foarte rapid, o linie de vijelie, cum o numesc meteorologii, anunţată foarte târziu, din păcate. Şi noi am fost anunţaţi după începerea fenomenelor şi eram, aşa cum ştiţi, sub cod galben. Şi aici din nou vreau să mulţumesc celor care, chiar şi în acele condiţii de desfăşurare rapidă a fenomenelor au intervenit, în primul rând colegilor de la ISU, de la Poliţie, Jandarmerie, colegilor din formaţiile voluntare pentru situaţii de urgenţă, primarilor, Ambulanţei şi celor câţiva colegi din Instituţia Prefectului care ne-am constituit în acel grup de lucru pentru evaluarea pagubelor. Înainte de asta trebuie să amintesc faptul că duminică eu mă aflam cu un membru al familiei la un spital din Cluj, am primit avertizarea la 18.20 şi, deşi trebuia să vin luni, am venit în acea seară. Domnul subprefect, în momentul avertizării, a luat legătura cu cei de la ISU şi s-a prezentat conform procedurilor legale la Comandamentul de conducere integrată care este în cadrul ISU la care m-am alăturat şi eu în jurul orei 21.00 de unde, conform procedurilor în astfel de situaţii, se coordonează şi se comnandă interveţia. Au fost colegi de la ISU chemaţi din alte ture, am ţinut legătura cu primarii, cu cei din zonele afectate. S-a intervenit foarte repede. Domnul director Roman de la Electrica era în concediu, dar am fost în permanentă legătură cu dânsul. A preluat atribuţiile domnul inginer şef Raica. Cu toţii am fost implicaţi direct şi de aceea şi supărarea mea fiindcă o mică parte a presei locale a interpretat absolut greşit rolul şi activitatea noastră în acele zile, a mea şi a domnului subprefect. Evident că studiem posibilitatea de a acţiona în instanţă sau de a lua alte măsuri cum ar fi retragerea acreditării”, a spus Ovidiu Frenţ.

Prefectul a făcut apoi şi câteva aprecieri la adresa mass-media.

„Eu cred că rolul presei în România trebuie să fie constructiv şi pozitiv. Chiar dacă nu sunt instituţie publică, sunt în directă relaţie cu cetăţenii. De aceea le-am şi mulţumit celor care ne sprijină în astfel de situaţii. Demersul meu a fost unul colegial, aşa cum îl fac şi cu presa, şi cu instituţiile, pentru că nu se pot rezolva astfel de probleme dintr-o singură direcţie sau de către o singură instituţie. Trebuie să ne asumăm cu toţii acest rol până la urmă de solidaritate socială. Există în puterea mass-media acest rol de informare şi de educare şi nu cred că este corect ca cineva din presă să fie şi procuror, şi judecător. Sunt alte instituţii care analizează activitatea noastră. Evident că o vor face în continuare şi vor lua măsuri împotriva noastră atunci când nu ne facem datoria. Accept orice critică, oricând, dar nu accept neadevărurile şi am să le arăt cu degetul de fiecare dată când ele se vor produce. Nu mai vorbesc de actul absolut neelegant uman având în vedere situaţia în care mă aflam şi care a fost comunicată celor care m-au acuzat că nu mi-am făcut datoria”, a spus el.

11 comentarii

  • Ovidiule… pana acum ai fost un om bun, relativ obiectiv!!! Acum văd ca ai învățat pe de rost directivele primite de la PSD centru!!! Păcat .

  • Intrebare inutila. Bistritenii ce ar dori sa se intample da acuma-n colo. De cate ori se inoreaza si sufla vantul sa fuga Prefectul la servici ? Parca e prea de tot. Seara usoara domn Prefect !

    • @Balan Marius-ecologist, da-l in bgiata lui pe asta care ii prefect amu’. Ii un politruc ordinar, se crede baiat cu staif da’ ii o sluga ordinara, din pacate.

  • Chiar sunteti OMUL potrivit la locul potrivit….exceptand PSD-ul….
    Va faceti treaba cu varf si indesat, asa cum ati fost educat si crescut….cu mult bun simt si omenie.
    FELICITARI si multa putere de munca !!!!

  • Fără cuvinte , ce poti sa mai zici ….vesnicele comentarii , mda sa inteleg ca prefectul e de vina …….cata ipocrizie uneori la unii , veșnic aceași postaci ,trebue sa isi faca si ei treaba altfel ii ceartă șeful de partid …….

    • @ Turist
      Inainte sa scrii ,te-ai intrebat vreodata daca ceea ce citesti nu este decat ceea ce se doreste sa vezi si sa citesti ?

  • … are pretentia sa fie tratat altfel decat ceilalti psd-isti numai fiindca poate vorbi coerent. Sunteti o apa si-un pamant si ne omorati incet cu zile ! Putea sa fie uraganul Maria ca pe astia nu ii scoteai din paradigma sms-urilor ca vine ploaia. Nu conteaza unde erai cand a venit furtuna , ci cum ai coordonat intregul efort atat inainte cat si dupa. Sa-ti citesc din strategia nationala de aparare a tarii ? Si mai trage-l de urechi pe spatosul ala, poate mai potoleste foamea exploatatorilor de lemn.

  • daca nu rezistati atacurilor presei mai mereti dracu’.
    nu de aia sunteti functionari publici in slujba cetateanului, tocmai ca sa-l pupati pe cetatean in fund?
    daca nu va place rolul – demisia si mars acasa!
    cand este o celula de criza, noi astia – prostii care votam din 4 in 4 ani – avem pretentia ca toate sa mearga unse, direct proportional cu salariile nesimtite pe care le incasati voi, inca n-am auzit de prefect, primar, sef de cj sau orice mahar dintr-asta infipt intr-un fotoliu moale sa mearga acasa cu minimul pe economie….

  • Mai bine pregătește-ți bicicleta pentru iernat decât să vorbești prostii, voi și pesedeul vostru sunteți o molimă la fel de distrugătoare precum furia naturii. Nu faceți altceva decât să pasați pisica între voi , poporul tălâmb vă crede , și uite așa nimeni nu răspunde , nimeni nu e vinovat , tragediile sunt date uitării și viața merge înainte.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.