ACTUALIZARE Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud vă informează că în perioada 19-23 iunie pe DN 17 C se vor institui restricții de circulație.
”Serviciul Rutier Bistrița-Năsăud vă informează că în perioada 19-23 iunie a.c., ca urmare a unor lucrări de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată, situată pe DN 17 C, la ieșire din localitatea Coșbuc spre Telciu, se vor institui restricții de circulație. Ca urmare a restricțiilor instituite, în perioada menționată, în intervalul orar 08.00-18.00, în zonă se va circula alternativ, pe un singur sens de mers. Vă rugăm să circulați prudent și să respectați indicațiile lucrătorilor aflați în zonă!”, anunță IPJ BN
ȘTIREA INIȚIALĂ Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj, prin Secţia L9 Sighet, anunţă participanţii la trafic că pe DN 17 C, între localităţile Salva – Moisei, în perioada 19-23 iunie, între orele 8.00 – 17.00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru lucrări la linia de cale ferată.
Restricțiile vor fi impuse pe un sens de circulaţie peste pasajul de cale ferată situat la intersecţia dintre linia nr. 422 Salva – Vişeu de Jos, km de cale ferată 10+101, şi DN 17 C în localitatea Coşbuc, în zona staţiei de cale ferată Coşbuc la km rutier 35+829.
DN 17 C (86 km) trece prin Munţii Rodnei şi Munţii Țibleş prin Pasul Dealul Ştefăniţei, leagă Bistriţa de Vişeu de Sus (Maramureş), traversând comunele Dumitra, Salva, Coşbuc, Telciu, Romuli şi Moisei. DN 17 C se intersectează cu DN 17 la Bistriţa, cu DN 17 D la Năsăud şi Salva şi cu DN 18 la Moisei.
Adaugă comentariu