Social

Unde se mută Serviciile Publice Pașapoarte, Permise și Înmatriculări

Deoarece Palatul Administrativ din Piața Petru Rareș face obiectul unui proiect de renovare energetică, pentru care a fost semnat contractul de finanțare în cadrul PNRR, investiție care cuprinde întregul imobil, Instituția Prefectului a solicitat Primăriei Bistrița alocarea unui spațiu pentru relocarea unor servicii, mai exact cel situat pe str. Cuza Vodă nr. 17A, fostul sediu al LDP cumpărat de municipalitate.

Astfel, din cauza lucrărilor care se vor desfășura la Palatul Administrativ, vor fi relocate temporar servicii din cadrul Instituției Prefectului care desfășoară activități ce implică relaționarea directă cu publicul, respectiv Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Municipalitatea precizează în proiectul de hotărâre ”privind atribuirea în folosință gratuită a imobilului, construcții si teren aferent, situat în Bistrița, strada Cuza Vodă nr. 17A, proprietate publică a Municipiului Bistriţa, în favoarea Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud, în vederea relocării temporare a unor servicii publice comunitare din cadrul instituției”, aprobat de Consiliul Local:

”Conform solicitării, pentru funcționarea la parametrii optimi a celor două servicii publice comunitare este nevoie să fie asigurat accesul la instalații de telefonie, internet și alte elemente specifice de comunicare, precum și  baza materială și tehnică pentru gestionarea informațiilor și documentelor clasificate în condiții de securitate, prevăzute de lege. Astfel, în urma prospectării mai multor imobile libere de pe raza municipiului Bistrița, a fost identificat ca fiind cel mai potrivit, raportat la necesitățile de funcţionare, imobilul situat pe strada Cuza Vodă nr. 17A, proprietatea municipiului Bistrița.

Acest imobil, format din teren în suprafață de 3.564 mp și 4 construcții cu destinația de sediu administrativ, sală ședințe, sediu proiectări și punct control, a fost achiziționat de municipiu în anul 2022 în vederea relocării activităților aferente Serviciului Evidența Persoanelor și Serviciului Stare Civilă, în vederea asigurării unor servicii de calitate și creșterii calității serviciilor prestate cetățenilor municipiului. Accesul la imobil se realizează direct din strada Cuza Vodă, bun aparținând domeniului public al Municipiului Bistrița, iar suprafața terenului permite amenajarea de parcaje în interiorul parcelei, astfel că raportat la natura activităților serviciilor ce urmează a fi relocate și numărul de cetățeni care beneficiază de acestea, întrunesc condițiile necesare relocării celor două servicii.

Astfel, raportat la solicitarea Instituției Prefectului, la destinația imobilelor și natura activităților ce urmează a fi derulate, la faptul că la această dată imobilul este neutilizat de serviciile primăriei, aflându-se în lucru documentațiile necesare expertizării, consolidării și ulterior amenajării acestuia conform destinației, dreptul de folosință gratuită se transmite pe perioadă de maxim 1 an, dar nu mai mult de data finalizării lucrărilor care se efectuează la sediul actual al Instituției Prefectului. Predarea-preluarea imobilelor se va face pe bază de protocol încheiat între părți, în care se vor regăsi condițiile utilizării bunurilor și drepturile și obligațiile ce revin părților, în conformitate cu prevederile legale”.

2 comentarii

  • Bufonul lui Raducu a cumparat de la CJ sediul LDP cu 22.000 de Euro pe ar ca sa il dea acum gratis tot lui Raducu pentru cealalta sluga care-i plateste ciorba. Mi se pare normal că nu plăteste el. Dă din banii noștri. Hai că suntem de circ.

    9
    17
  • Ați spus că amenajați sala de căsători acolo, a trecut mai bine de un an decând ați cumpărat clădirea şi nu se vede că se face ceva în sensul ăsta. Acolo pe Cuza Vodă – Zefirului este locul perfect pentru sala căsătoriilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.