Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii graficul consfătuirilor programate să aibă loc în data de 3 octombrie. Cadrele din învăţământul preşcolar se vor întâlni, la Bistriţa, în Aula Magna a UBB începând cu ora 10.00, cu inspectorul Crina Calpou, la Beclean cu Rodica Brănişteanu în sala festivăa Şcolii Gimnaziale „Grigore Silaşi” şi la Năsăud cu Daniela Vranău la Colegiul Naţional „George Coşbuc”.
Învăţătorii au întâlnire cu inspectorul de specialitate Smaranda Florean joi, 2 octombrie, începând cu ora 14.00, la Sinagoga Bistriţa. Este vorba de responsabilii cercurilor pedagogice şi cei ai comisiilor metodice din şcoli, respectiv vineri, 3 octombrie, de la ora 10.00, pe centre metodice.
Profesorii de română se întâlnesc cu inspectorul Ramona Salak vineri, 3 octombrie, ora 11.00, la Sinagoga Bistriţa, iar cei de matematică au întâlnire cu Dorel Cosic la ora 8.30 la Colegiul „Grigore Moisil”. Graficul consfătuirilor îl puteţi consulta aici.
Deşi elevii vor fi liberi în ziua în care profesorii au consfătuiri, ei vor recupera orele în altă zi, decizia fiind a Consiliului de Administraţie al şcolii, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Foto: arhivă
Adaugă comentariu