USL Bistriţa-Năsăud şi-a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie: la Camera Deputaţilor – vicepreşedinţii PSD Bistriţa-Năsăud, consilierii judeţeni Doina Pană şi Daniel Suciu în Colegiul 1, respectiv Colegiul 2; vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Pugna în Colegiul 3; vicepreşedintele filialei judeţene a PNL şi al Consiliului Judeţean Stelian Dolha în Colegiul 4, iar la Senat – vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud Dorin Dobra în Colegiul 1 şi consilierul judeţean PNL Ioan Deneş în Colegiul 2.
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean, a declarat că fiecare dintre ei are şanse să-şi câştige colegiul.
”Cred că putem închide cel puţin două colegii: un colegiu de Senat şi două de Camera Deputaţilor, urmând să ne batem la sânge pentru restul colegiilor pe care nu le vom putea închide. Nu pot spune dacă pe Senat 1 sau 2, avem candidaţi foarte buni peste tot. Eu zic că nu avem contracandidaţi la Senat, cei doi anunţaţi de PDL nu sunt foarte redutabili, Florian şi Curteanu. Eu îi declar câştigători de pe acum pe candidaţii noştri. Le urez succes tuturor, fiecare va face o figură frumoasă în arena politicii bistriţene”, a spus copreşedintele USL Bistriţa-Năsăud.
El a adăugat că Alexandru Pugna va avea o misiune grea în lupta cu Ioan Oltean pe Colegiul 3: ”Îl felicit că s-a angajat, e cea mai dură bătălie. Ioan Oltean are mare experienţă politică. Cu atât mai meritorie este candidatura lui Alexandru Pugna, cred că lumea îl iubeşte în zona respectivă, unde a desfăşurat o largă activitate culturală, şi asta prinde. Sper să cânte la fel de frumos şi pentru el”.
”Merge într-un picior şi după ce ai stins becul (n.r. – Ioan Oltean). Acum o să cânt eu pentru Alexandru Pugna, el a cântat destul pentru mine”, a glumit preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
un raport de guvernare dupa 5 luni cand o sa prezinte USL? Un raport in care sa vedem cum in doar 5 LUNI:
– a crescut euro cu 6%
– curentul cu 5,6%
– gazul cu 5% pt. persoane si 10% pt. companii
– am fost izolati si certati de catre EU si SUA
– a intrat in insolventa si risca falimentul Hidroelectrica
– a inchis Oltchimul
– a ratat si amanat fara speranta shengenul
– a amplificat efectele secetei, fiind ocupati cu campania in loc sa intervina la momentul potrivit
– a stopat toate investitiile din tara
– a avut accesari fonduri europene sub 1%, fara speranta de a creste
– a inchis TVR Cultural si INFO
– a crescut inflatia de 3 ori, ducand-o la 5%
– etc.. etc.. etc..
Asta stie sa faca usl, IN DOAR 5 LUNI!
PDL = 8 ani de guvernare!!!
Cum sa stopeze investiile ???
Investiile merg mai departe pentru firmele de partid cara schimba robineti la spitalul municipal pe sute de mii de euro !!!!!!!!
Corect, firmele de partid ale USL-ului prospera in perioada asta