Politică

USR: Proiectul ”Școala de la 8 la 17”, respins de senatorii coaliției de guvernare

USR Bistrița-Năsăud informează într-un comunicat că PNL și PSD au respins propunerea USR de a introduce prin Legile Educației programul școlar de la 8 la 17, care să cuprindă o masă caldă și sănătoasă la prânz și activități extrașcolare pentru copii, de tipul ”Școala după școală”:

”Introducerea ”Școlii de la 8 la 17” ar fi impus dezvoltarea infrastructurii școlare în așa fel încât toate școlile din România să poată funcționa în viitor într-un singur schimb, cu program prelungit și doar în cazuri excepționale să existe posibilitatea pentru cel mult două schimburi.


”Școala de la 8 la 17” era singura cale de a opri abandonul școlar și industria meditațiilor. Dar PSD și PNL resping la foc automat orice idee bună, orice intenție mai curajoasă. Vor să rămânem cu aceleași școli aglomerate, cu presiunea pe părinți de a suporta costul învățământului. Vedem că tot ce a însemnat România Educată se traduce doar prin vorbe goale”, spune Ștefan Pălărie, senator USR, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat.

Conform viziunii USR, programul prelungit ar fi urmat să fie introdus – cel mai târziu – începând cu anul școlar 2029-2030 de către toate unitățile de învățământ.

”Am primit mesaje din partea părinților pe site-ul legile-educatiei.usr.ro despre cât ar fi ajutat această prevedere. Coaliția a decis, însă, să le respingă și să evite reforma care ar fi putut schimba felul in care se face școală în România”, afirmă senatoarea Silvia Dinică, membră în Comisia pentru învățământ din Senat.

USR consideră că, pe lângă orele obligatorii, copiii trebuie să beneficieze de o masă la prânz și, opțional, să poată rămâne să-și facă temele, să recupereze materie prin intermediul orelor remediale, să se pregătească pentru olimpiade, dar și să se bucure de activități extrașcolare (teatru, sport, vizite la muzee etc.), puse gratuit la dispoziția lor.

”Am susținut ferm în comisie că avem nevoie de curaj și de viziune. Nu putem accepta la infinit limitările majore actuale din învățământ. Ne dorim ca în câțiva ani să avem peste tot învățământ într-un singur schimb și cu program prelungit, care să acopere toate situațiile și nevoile educaționale. Infrastructura poate evolua într-acolo, mai ales cu bani europeni. De aceea am propus soluții și termene clare prin amendamentele noastre”, declară Irineu Darău, senator USR”.

Etichete

9 comentarii

  • Elevii au nevoie sa stea si in familie, in primul rand pt a contracara educatia tot mai “ progresista” ,pro LGBT din scoli, la care USR adera cu nesat! Nici coalitia nu-i mai breaza, impune directivele de la Bruxelles fara cracnire- vezi Plx- 145!

    17
    16
  • Eu zic sa-i tineti și noaptea la scoala si o sa fie mult mai inteligenți, pentru ce sa mai bata drumul pana acasa. Părinții oricum nu-i pot educa. Dar nah, atât s-a putut deocamdata..
    Rușine USR..

    15
    11
  • citeste analiza Plx 145 in TRIBUNA US, ziarul romanilor din Chicago si vei vedea ca legea nu e despre prevenirea separarii copiilor de familie ci tocmai despre separarea lor.Sunt 41 de motive pt care pot fi separati.Sau si romanii astia ajunsi in America s.au prostit ca sa se incadreze in epitetul tau.poate si OCDL .ul e o organizatie de avocati prosti, la fel familia Bodnariu care a avertizat despre derapajul acestei legi tip barnevernet,ei fiind victime patite.

    8
    1
    • pt Levente Ce anume te deranjeaza? Atata vreme cat nu stii ,conform propriilor spuse ,cand esti de stanga,cand esti de dreapta si,l ai pe Darwin primul pe lista de lecturi…

      3
      1
  • Voi chiar nu ati gasit alta oportunitate?
    De exemplu nu v a dat nimen ideea sa propuneti o lege sa se formeze cate douazeci de comisii in fiecare judet si chiar mai multe cate sa mearga din casa in casa si sa curete curtea si veceul in 2 ore pe ideea emisiunii TV „curat -murdar” …
    Cica…
    Au primit emailuri de sprijin….
    Cine are emailul vostru decat tot membrii vostri!!!

    Astept o noua gluma…
    ..
    Perseverati…
    Mai sunt prosti…
    Tot mai putini…
    Ceilalti s luati la alte partide deja!!

    6
    4
  • @Analfabetul

    Tu ai soluționat puține probleme la viața ta, nu-i așa??
    Nu-ți dau un deget în jos fiindcă am lucruri mai importante de făcut!
    „Marxism” … și cai verzi pe pereți 😃
    Ne împiedicăm și într-un os de pește.

    3
    5
  • Chiar prost sa fie cineva sa nu vada manipulatea , diversiunea! Ce are treaba cu alocatiile cu o lege copiata dupa model scandinav, care acolo îsi produce efectele infioratoare! Al cui joc il faci sau chiar crezi ce spui? Bodnariu, Furdui, Smicala- cunosti grozaviile prin care trec/ au trecut?Si sute de anonimi , care sunt amenintati ca daca vorbesc nu- si mai vad copiii! Deja mi se face sila de atata ipocrizie!

    1
    1
    • @Analfabetul

      Relaxează-te, montându-ți istorii prin cap te încarci cu stres innecesar.
      Bucură-te de sfârșitul de săptămână.
      Băieți ăștia au lucrurile sub control, nu
      li se scapă printre degete .
      🙂

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Și apoi sa mai votezi USR.ul...? Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS