Politică

USR: Rezultatele de la Bac, eșecul sistemului de educație sub mandatele lui Iohannis

”Rezultatele de la examenul de Bacalaureat ne oferă imaginea nefardată a eșecului sistemului educațional din România sub mandatele lui Klaus Iohannis, în condițiile în care doar 42% dintre copiii care au început clasa I în 2011 au ajuns să treacă examenul de bacalaureat din 2023”, transmite USR într-un comunicat.

”Din 206.055 elevi care au intrat în școala românească în 2011 doar 87.266 au luat Bac-ul. Și mai dramatic este că mare parte a acestei generații s-a pierdut pe drum în timpul liceului. Am avut 174.472 elevi care au terminat clasa a VIII-a în 2019 și dintre aceștia doar 50% (!!!) au reușit să ia azi examenul – 87.266. Aici suntem!”, declară senatorul USR Ștefan Pălărie.

Miniștrii Educației PSD și PNL care s-au rotit la putere în ultimii ani nu au făcut absolut nimic să schimbe în bine soarta școlii românești. În egală măsură, vinovat de eșec este și președintele Iohannis care, după ce a lansat cu fast programul România Educată, a cauționat adoptarea unor legi ale Educației care nu oferă soluții reale pentru a reduce abandonul școlar, protejează industria meditațiilor și încurajează plagiatorii și impostura academică.

”Ratele de promovare tot mai mici la Bacalaureat și la Evaluarea Națională reprezintă oglinda unui sistem de educație acaparat de politicieni care au eșuat în a reforma învățământul românesc. Adică au promis din nou ce n-au făcut vreodată. Anul acesta, în plus, avem un Bac sub semnul fraudării subiectelor, ceea ce ne duce cu gândul la cultivarea „specializării” de bază a PNL-PSD”, spune deputatul USR Filip Havârneanu.

Marți, 4 iulie, de la ora 12:00, USR a convocat reprezentanții Ministerului Educației la Comisia pentru învățământ din Senat pentru a da explicații privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat”, se arată în comunicatul USR.

Etichete

1 comentariu

  • Mișu, sigur că au voie să facă copiii, ucenicie,școală profesională,să dobîndească o calificare într-o meserie,dar pentru că Psd-ul, ministrul Ecaterina Andronescu,au desfiintat școlile profesionale,au vrut sa-i facă pe toți doctori,unde să învețe să devină meseriași?

    13
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.