Actualitate

Valea Ghinzii va intra în modernizare cu bani de la Guvern

Una dintre cele mai vechi străzi de pământ din Bistrița, Valea Ghinzii, va fi modernizată cu bani de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală, anunță viceprimarul Cristian Niculae.

”Am început procedura de achiziție publică a lucrărilor de execuție a străzii Valea Ghinzii, stradă care leagă Cartierul Unirea, Complexul Wonderland, zona rezidențială Valea Ghinzii, cu restul orașului.

Una dintre cele mai vechi străzi de pământ din Bistrița, strada Valea Ghinzii, a intrat în linie dreaptă pentru a fi modernizată complet cu finanțare de la Guvernul României (PNDL), valoarea totală a proiectului fiind de 27,3 milioane lei, aproximativ 6 milioane de euro.

Pentru această stradă de peste 3 kilometri lungime, în data de 30 ianuarie 2019, a fost publicat în SEAP (sistemul electronic de achiziții publice) anunțul de achiziție publică, proiectul tehnic, toată documentația și avizările necesare fiind finalizate în acest moment.

Lucrările care se vor executa sunt după cum urmează:

  • asfaltarea străzii pe toată lungimea
  • reconfigurarea rețelelor de utilități: canalizare – rețea electrică (astfel încât să acopere necesarul din prezent al zonei cât și nevoile viitoare preconizate) pe o distanță de 3 aproximativ km
  • Amenajarea de rigole de scurgere a apei – distanță de aproximativ 3 km
  • Amenajarea podețelor de acces la proprietăți
  • Amenajarea de trotuare cu o lățime de 1,5 m – pe o distanță de aproximativ 3 km
  • Amenajarea de piste de biciclete cu o lățime de 2 m – pe o distanță de aproximativ 3 km
  • sistem de iluminat public.

Aceste lucrări complexe vor schimba complet aspectul zonei rezidențiale și va da posibilitatea de extindere în continuare a orașului, într-o zonă unde există foarte multe terenuri proprietate privată pe care se poate construi în viitor”, a scris Cristian Niculae pe Facebook.

24 comentarii

  • De prin 80 si ceva de cand ne-am mutat acolo tot asa o fost strada asta a noastra…
    Sa fie de folos si sa o faca cat mai repede ca e nevoie acolo de o strada moderna s-au construit o gramada de case pe fiecare lot de pamant disponibil si acuma ca se face strada o sa fie si mai multe

    • Deci treaba asta trebuie sarbatorita! Nu m-am gandit ca o sa vad vreodata strada asta asfaltata! Pana la urma se vede ca se fac lucruri bune in orasul nostru!

    • Cel mai mult ne bucuram noi cei care locuim acolo ! Merita aceasta strada o modernizare Multumim conducerii adm.

  • Am cumparat acolo 25 de arii de teren , oare ne da voie sa ne racordam la retea daca se face ca atunci se poate sa vand teren la pret dublu daca se asfalteaza

  • No vicele isi face drumul!!!!! Pai mare realizare!! Chiar a meritat aceasta functie. Uite ca si-a atins scopul!!! Oameni buni am o propunere -toti cei care au de facut in zona casei lor un drum, canalizare, retea electrica sau santuri sa candideze la un post – care poate sa fie si in consiliul local si in consiliul judetean, sau de ce nu un post de director. Si uite asa o sa fie urbea noastra mai frumoasa…. Succese!!

    • Da’ câte case are vicele? Câte una pe fiecare strada modernizată? Sau e unicul locatar de pe Valea Ghinzii? Noi, restul, ar trebui sa nu avem asfalt, ca vine câte un înțelept cu texte politicianiste?

  • 6 milioane de euro pentru 3 km. Si asta in care km de asfalt costa 700000 lei. O sa spuneti ca mai sunt si alte lucrari de facut si costa dar sa va dau un exemplu: in Croatia s-a construit autostrada de la 0 prin munte cu doua benzi de sens + banda de serviciu cu 7.5 milioane de euro/km!

    • Compari mere cu pere. Daca ai facut vreodata o constructie, ai putut sa constati ca reconfigurarea traseelor electrice presupun niste costuri si lucrari mult mai complexe si costisitoare decat infiintarea uneia noi. Faptul ca nu se va lucra pe un teren viran ci printre proprietati pe care nu poti traversa cu retele de energie electrica sau canalizare, iti complica lucrarile si implicit, iti cresc costurile. Apele uzate nu le poti descarca gravitational din cauza topografiei zonei si va trebui sa construiesti statii de pompare. Pentru racorduri si schimbari de directie a retelei de canalizare ai nevoie de camine etc,etc. De pe margine e usor de vorbit.

    • Bă tu esti prost???? Tu ai habar macar ce inseamna sa costruiesti o autostrada asa cum au construit croatii? Vi cu povesti de reconfigurare a liniei electrice pai ce trebuie sa faca vreun traseu pentru linia de inalta tensiune? Ape uzate??? De pe ce planeta vi? Acolo exista canalizare! Singurele lucruri care trebuiesc facute este sa pregateasca fundatia, sa toarne asfalt, sa faca trotuare si sa faca instalatia electrica si sa monteze stalpii de iluminat! Si dupa parerea ta de mare specialist astea costa 2 milioane de euro/km?????

    • Când principalele tale argumente sunt invective, iar secundarele dovedesc ca nu cunosti nici zona, nici detaliile, primul instinct a fost sa nu-mi pun mintea cu tine. Așa ca o sa răspund doar pentru ceilalți. Valea Ghinzii NU are canalizare (confunzi cu rețeaua de apa potabilă), stâlpii de electricitate existenți nu vor putea rămâne toți pe amplasamentul actual pentru ca ar pica in milijlocul viitorului trotuar sau in viitoarele rigole, iar pentru o construcție trainica a unui drum va trebui sa se facă consolidări, nu o simpla fundatie. Având in vedere ca o rețea de canalizare se face doar pe o parte a unui drum, vor fi subtraversări la fiecare casa, iar aluviunile de pe deal trebuie descărcate prin rigole care pe alocuri vor subtraversa și ele drumul principal. Apoi mai sunt podețe pentru fiecare intrare pe proprietate, amplasate peste viitoarele rigole, neexistând la ora actuala nici o varianta de drenaj. De unde știu. Pentru ca acolo, pe planeta Valea Ghinzii stau și eu.

  • Le convine să facă totul doar cu bani de la Guvern pentru că așa îi pot măslui mai ușor . Banii europeni sunt verificația altfel și nu se poate fura așa ușor . Asta e politica administrației de la municipiu , o administrație incompetentă paralelă cu tot ce ține de viziune inovație , modernism și performanță .

    • foarte bine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! bravo administratiei!!! bravo!!!! la cat mai multe starzi facute! nu conteaza din ce bani….sa se faca!!!1poate da si somnul consilier judetean vreo 2 banuti sa se mai faca inca putin pe deasupra!!!!

    • D-le, iar ti se varsa bila neagra? Credeam ca esti de buna credinta dar constat ca nu esti decat un biet carcotas.
      Abtine-te cu rautatile, ai un minim respect pentru locuitorii de pe Valea Ghinzii.

  • Când într-o stradă de 3km se investesc 6 milioane de euro… Cei 7 milioane de euro pentru pârtie nici nu par atât de mulți. Unde mai pui că arădenii și-au făcut stadion cu 7-8 milioane de euro.

    • Cum ar fi să vă bucurați când se fac lucruri bune ?
      Nu aveti de unde sa știți pt ca preocuparea voastră este sa minimalizați ce se face si sa aruncați cu noroi in orice… voi va pricepeți la toate bag sama ! La proiecte, la costuri, la inginerie, la drumuri …
      Rusine !

  • Tare gluma ,:”strada se va asfalta cu bani de la guvern ” .Se naste o intrebare care bani de la guvern ?astia nu au bani sa plateasca salarile :)) hai ca ne-am prins deja ca urmeaza an electoral si veniti iar cu promisiuni electorale .Vorbiti mai putin si faceti mai mult !

    • Dupa cum poți citi nu e o poveste. E pusă pe SEAP, e in faza de achiziție . Așadar banii sunt in cont, se așteaptă ofertele .
      Te roade tare că se face :))))))
      Ori esti prost si nu înțelegi ce scrie …
      Sau amândouă variantele ?

    • mama prostilor sau a fraierilor e întotdeauna gravida.
      daca voi o sa vedeti strada aia terminata pâna la alegeri, eu nu mai postez veci pe timponline.
      în schimb o sa-mi fac un magazin în care o sa vând la suprapret cizme de guma si alte accesorii pentru înotat în noroaie.

      PS: strada Colibitei nu e nici acum finalizata si e vorba de vreo câteva sute de metri amarâti.
      avem în schimb o gramada de poze cu cristi cel fotogenic viceprimarele nostru drag.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.