„Un urs a atacat în Făgăraș câteva persoane, un copil și un adult fiind răniți. Noi, vânătorii și criminalii, tragem de un an semnalul de alarmă privind problema ursului de când ong-urile sugative de bani și polticienii incompetenți au oprit vânătoarea la această specie.
Cum am mai spus, legile nu se dau în funcție de emoții și dezinformări. Nu cel care urlă mai tare are dreptate! Nu te lași operat de portarul de la spital pentru că urlă mai tare decât chirurgul.
Când am fost la minister să îi expunem problema doamnei ministru ea nici nu a avut bunul simț să se prezinte la dezbatere. Televiziunile în frunte cu protv-ul au trunchiat discursurile exact ca să lovească în vânători. Cum ai proceda tu dacă ai locui acolo? Te-aș putea învinovăți dacă ai pune otravă pe lângă blocuri și păduri?
Asta se întâmplă de luni de zile peste tot unde au fost atacuri. Otravă, antigel, lațuri, hrană pe calea ferată etc. Dar suntem tot orbi, tot urlăm sus și tare contra vânătorii și contra vânătorilor.
Pe lângă faptul că cei care urlă în proporție de 99% sunt mâncători de carne acum sunt și mâncători de rahat, împreună cu televiziunile care acum zic că vânătorii nu au făcut nimic. Evident că nu au făcut nimic, să facă wwf si agent green si restul presei care de un an dezinformează în continuu.
Cât s-au ocupat vânătorii de urs nu au fost atacurile acestea care deși nu sunt mediatizate au loc aproape în fiecare zi. Dacă îl împușcau urlau toți la fel ca la Sibiu.
Intoleranța omului la urs a ajuns la cote incredibile. Așa a dispărut ursul și din Austria, protejat pe milioane bune de wwf. Cumpărați în continuare urși de pluș, și poftă mare la carne şi desert!”, a scris pe Facebook Dragoş Hârjoabă.
Nu inteleg de ce un mesaj pe facebook trebuie publicat in ziar.
Un raspuns la intrebarile d-nului vanator este si distrugerea arealului in care traieste ursul.
Noi cu taierile agresive de padure, cu drumurile forestiere facute pana in varf de munte ,ca sa se poata plimba „turisti ” pe 4 roti ,suntem principali vinovati.
Si in ceea ce priveste vanatoarea ,nu anul trecut s-au pozat americani cu ursul vanat la hotel Dracula?
Domnule Dragos Harjoaba, expuneti problema din punct de vedere al vanatorului iar opinia dvs nu este cea mai corecta! Faptul ca s-a interzis vanatoarea la urs va deranjeaza teribil! Nu aveti suficiente trofee? Sau nu mai puteti sa aduceti straini pe care sa-i stoarceti de bani? Sau pur si simplu setea de sange este mai mare decat ratiunea? De ce nu spuneti exact cum stau lucrurile? De ce nu spuneti ca din cauza unora ca dvs Europa a ramas fara urs si nu din cauza celor de la WWF? Ursul a disparut din padurile Europei ca au fost impuscati nu ca au fost ocrotiti! Omul este vinovat pentru aceasta situatie domnule Harjoaba nu ursul! Faceti cam tot ce va sta in putere sa convingeti opinia publica de pericolul la care se expune ca au ajuns ursii in orase si aici imi aduc aminte de ursul ala care a fost impuscat la Sibiu. De ce nu spuneti ca din cauza defrisarilor de padure ursii au migrat si au ajuns in zonele locuite de oameni? De ce nu spuneti ca si din cauza ciobanilor care s-au inmultit in ultimii ani si care au ajuns sa ocupe zone intinse din munti si care la randul lor alunga aceste animale ajung ursii pana in zonele de campie? Nu spun ca acele ONG-uri de care aminteati mai sus sunt ingerasi si nu le plac banii dar astia nu umbla cu pustile in mana si nici nu dezinformeaza populatia asa cum faceti dvs si cei din tagma dvs! Ursul este un animal relativ comod iar atunci cand intr-o zona gaseste frecvent mancare nu se mai deplaseaza in alte zone. De vina sunt si oamenii care arunca gunoaie si resturi de mancare peste tot si atunci zona iar sansele ca omul sa intalneasca ursul si sa para incidente sunt foarte mari. De ce nu gasiti solutii in loc sa-i impuscati? De pilda cea mai buna solutie ar fi ca acei ursi care viziteaza zonele urbane sa fie mutati! Le schimbati habitatul dar si obiceiurile si incet , incet vor fi nevoiti sa isi caute hrana singuri.
Le distrugem habitatul taind padurile, impuscam tot ce inseamna prada pt urs, ii ademenim cu mancare spre localitati si apoi ne miram ca suntem victime…Si vrem sa-I impuscam….Deci este crima cu premeditare!
De dilema schizofrenica a domnului Harjoaba se ocupa ultimul numar din national geographic
https://www.natgeo.ro/revista/avanpremiere/24705-avanpremiera-octombrie-2017
Iar in problema asta vanatorii ar trebui priviti ca niste salvatori?!?! Pai .. pe cale de consecinta .. eu zic trimitem ursii la extinctie nu!??! Vorba aia.. .. omu’ iubitor de natura si gratare cu mici in aer liber nu se mai poate bucura in liniste de grija ursilor.:))))
Parca au mai fost si niste cazuri de atacuri ale albinelor… daca nu ma insel.As fi mult mai linistit daca as stii ca si bravii vanatori se ocupa de asta.
Dusi in padure si impuscati!! dar numai cu calibru 338 asa ati merita !!!
Au ieşit la rampă demagogii
Poezie de Ion Untaru
Au ieşit la rampă demagogii
La porta voce ţin câte-un discurs
Şi latră cu aplomb buldogii
Că se-adună lumea ca la urs;
Şi ţin despre morală câte-un curs
Să-i vezi cum îşi dau aere ca dogii
Au ieşit la rampă demagogii
La porta voce ţin câte-un discurs;
Trepăduşii le aduc elogii
Şi ridică vocea pe parcurs
Cu pălăria-ntoarsă ca milogii
Procedeu la care-au mai recurs:
Au ieşit la rampă demagogii…
Daca ar fi copilul vostru atacat de urs as fi curios ce comentariiati face
Am spune așa: mai bine de urs decât de mașina unui țăcănit cu permisul obținut pe șpagă.
elefanți nu vreti sa vanati?
pe voi nu va vaneaza nimeni ?
Danseaza ursul romanesc
Prin nas i-au petrecut veriga
Si tot mai mormaie uratul
Mai mormaie dar nu prea striga
Ca-i trage cu veriga ratul.
Danseaza ursul romanesc
Si blanda fiara fioroasa
E mare ridicata-n labe
Prin blana-i numeri coaste slabe
Dar nu se lasa, nu se lasa.
Danseaza ursul romanesc,
De doua mii de ani danseaza,
L-au prins de pui in miez de codru,
Hei, codrul ala-l tot viseaza
Dar sa mai scape nu e modru.
(Mihai Beniuc)
În fiecare vânător bistrițean de urși e ascuns un Dragoș Hârjoabă.
O să se ajungă și în România ca în America ori Africa la situația în care braconierii o să fie vânați de extremiștii făcând parte din Liga de protecție a animalelor. Nu suntem departe de acest lucru și subiecți la noi avem destui. Țineți-vă tare și alegiți-vă din timp tabăra.
Prin Milas urșii se plimbă de bună voie.Indiferent că este zi sau noapte.Până când? Până se întâmplă o nenorocire.Luați măsuri domnilor de la AJVPS BN și nu umblați doar după cerbi,ciute,căpriori sau mistreți.Se aude domnule Negrușă?
Prin pădure milășenii se plimbă de bună voie, indiferent că este zi sau noapte. Până când? Alo, domnule Negrușa, se aude? Codrul e bulevard?
Pe unde sa se plimbe saraci? Se cauta orice solutie pt a strica si putinul care a mai ramas…Ursi ii incurca pe cei cu drujba!
Asa este Ursule! Umbla milasenii astia noaptea cu siguranta nu la furat si nici beti. Dupa aia se mira vorba unuia din PSD ca nevestele lor este curve. Pai cum daca astia in loc sa stea acasa umbla noaptea prin padure! Alo milasenii vedeti ca poate dati nas in nas cu mos Martin ca o sa va ramana nevestele si vaduve! Alo domnu’ Negrusa se aude? Milasencele au probleme!
Din toata populatia de ursi ai Europei, la noi sunt 65 % .Super NU ? In scurt timp exact ca la orice privatizare tara noastra condusa de prosti si fomisti de mafioti si hoti vor scapa tara de aceste procente. A se vedea numai cum se practica vanatoarea la potarnichi, ciocarlii, sitari etc care sunt impuscati cu miile pt. restaurantele din Italia. Sunt niste nenorociti cei de la ministerul de doi bani ai MEDIULUI..
Balane, te dai ecologist dar vad ca habar nu ai. Cum a ajuns ROMANIA sa detina 65% din populatia de ursi a Europei fara grija fata de aceasta specie? Crezi ca aceste efective MARI de urs pe care le avem acum sunt numai de acum doi ani de cand e interzisa vanatorea la urs?
NU.Iti raspund eu. Avem aceste efective datorita gospodariri eficiente si stiintifice a speciilor de vanat din Romania, gospodarire facuta bineinteles de vanatori. Lasati demagogia si nu mai mancati rahat.
Efectivele de urs trebuie tinute sub control in functie de bonitatea(capacitatea) habitatului in care traiesc.
Ursul nu are dusmani naturali cum au alte specii de vanat. este necesara interventia omului ptr ca lucrurile sa nu scape de sub control.
harjoaba minti cu nerusinare!
de unde ai tras concluzia ca in austria vinovat pentru disparitia ursului e wwf?
aceeasi minciuna obosita .. suna-i si intreaba-i direct ..
se vorbeste si limba romana la wwf
Cum ar veni… hai sa ne bucuram cand un urs ataca, pentru a ne expune si mai hotarat teoriile.
Vanatorii lu peste prajit, cand renuntati la gonaci? Cand renuntati la lunete? Cand renuntati la foisoarele de vanatoare? Cand renuntati la ademenirea animalului cu hrana?
Cand o sa vanati ca indienii sioux? Ca aia e treaba adevarata. A, mai am o intrebare. De ce aproape toti vanatorii sunt burtosi?
Cu câțiva ani în urmă o punte înclinată, vopsită în verde-alb, stătea prăvălită peste Someș, către izvoare. Imediat ce urcai pe părău apărea și ștandul cu o grămadă de cucuruzi împrăștiați de-a valma, la bază.
– De ce l-ați pus așa jos, l-am întrebat pe-un hârjoabă local. Acesta mi-a răspuns direct.
– Știi, cei de la Consiliul Județean au burtă mare și nu vor să urce mai sus.
Dacă vreți să cunoașteți cum se gestionează în realitate vânatul la izvoarele Someșului, putem să mai stăm de vorbă. Restul texte, ca să nu zic minciuni vânătorești.
Ca sa intrebi tuuu…bufonul Dan din palilula..de ai sint burtosi cai capul raton
Dane ; nu uita ca cei mai multi care papa carne de vanat au guta. Sa nu fi in locul lor ! Sa vezi ce obraji si venisoare au pe gat. Vai de ea sanatate ,cand faci exces si la vanat.
Ni se tot spune că spurcaciul a dispărut de tot din fauna cinegetică a României. Dar văd că nu. Moldoveaul ăsta nu produce altceva decât găinaț.
Să intrăm chiuind în cetatea ospitalieră a pădurii!
Voi pricepeți, Hârjoabă vrea să ne convingă pe noi că s-a înțigănit ursul. Întotdeauna prinde bine o mică diversiune vânătorească la Bistrița, nu-i așa?
VANATORULE ; cu tot respectul pt. tine sa sti ca am habar si cutreier si eu dealurile, luncile si vaile ca si tine in calitate de pescar cu o vechime de 40 de ani. Am subliniat in mod special uciderea pasaretului de catre vanatori italieni care stiu ca aici in Romania este taramul fara stapan. Am experienta mea si o putem discuta inca trei zile si trei nopti ca sa intelegi si tu ce vreau sa spun.
Balane ești gica contra și la dracu de ce exista !ar trebui sa vezi ca ești un șocat … ai nenorocit multă lume care vrea sa facă ceva in județul asta….lucra ceva ……
Permisul de port-armă l-am obținut mai demult, cu ajutorul Manualului pentru examenul de vânător al dr. Necolai Șelaru, dar când am văzut că trebuie împușcați urșii cei mai mari pentru trofeele record, am renunțat. De ce? La reproducere rămâneau doar urșii furnicari, cei cât berbecii. Eram un criminal. Îi rog pe toți protectorii de animale de la Bistrița să mă ierte. Și vă mărturisesc aici, tuturor: Marius Bălan are dreptate!
hârjoabă, de ce nu mergi matale la obârșie, în Moldova , să împuști acolo libelule, pureci și păduchi lați? Că ursuleți nu mai sunt , zimbrii au fost extinși de către răzeșii lui Ștefan cel Mare și uite așa codrii Moldovei au rămas fără lighioane. De ce ar trebui să se întâmple și în Ardeal același lucru? Pentru că voi, niște potentați ai vremii , aveți o ,,pasiune” sângeroasă și aveți impresia că bunul cinegetic național vă aparține doar vouă pentru că aveți permis de vânătoare și pușcă? Ho cu tata! Pe urmă , mai ești și obraznic, toată lumea mănâncă rahat numai tu și vânătorii nu. Mai mergeți și-n p…a lui Dumnezău, că nu sunteți voi buricul Universului și stăpânii pădurilor!
Domnule Avocat ; va multumesc !
Lovele; daca as fi nenorocit atata lume cred ca as fi avut dosare penale cu nemiluita. Afla ca nu am nenorocit nici o furnica. Daca o vad in dreptul usii mele o iau pe deget ca sa nu o calc. Asa sa-mi ajute cel de SUS daca spun ce nu trebuie. Impostura ta in schimb as strivi-o cat ai zice peste ! Sa iti fie rusine pt. afirmatiile facute gratuit la adresa mea.
Instictele primare (rudimentare) ale omului frustrat se manifestă prin dorința de a ucide. Vânători moderni sunt nişte frustrați cu mari proble la mansardă care nu pot să găsească alte modalități de aşi vărsa furia decît pe nişte animale care nu au nicio şansă de scăpare. Partea şi mai oribilă este că nici măcar nu se ascund de ochii lumi ba mai mult se laudă cu oribilitățile pe care le fac. Acum omul modern nu mai este silit să vîneze pentru supravieture acum o face numai din prostie. Cum prostia este multă pe la noi rezultă că avem şi mulți vînători.