Obligat să țină concerte online și să stea departe de publicul său, solistul trupei ”Vama”, Tudor Chirilă, se află zilele acestea la Bistrița și a trecut inclusiv pragul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”, unde l-a avut ghid pe managerul Ioan Pintea. Împreună au vizitat sălile de lectură, dar și expozițiile de carte veche.
Autor al cărții ”Exerciții de echilibru”, Tudor Chirilă a scris și un autograf pe unul dintre exemplare, așa cum reiese dintr-o postare pe Facebook a managerului Bibliotecii Județene.
Reamintim că Tudor Chirilă este într-o relație cu bistrițeanca Iulia Mizgan, absolventă, în 2007, a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa şi a apoi a Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA).
Unul dintre cei mai vocali reprezentanți ai #rezist, Tudor Chirilă și-a manifestat în repetate rânduri revolta față de felul în care Guvernul PNL a gestionat lucrurile în pandemie.
Mai ai grijă ce vorbești băiete. Că nu poți nici să iei un pahar cu apă și să-l muți dintr-o parte în alta fără Dumnezeu
Nu vreau să devin acid în mod gratuit scumpă doamnă dar comentariul dumneavoastră nu are nici o legătură cu postarea. Deși nu vreau să răspund în celași mod stupid și obtuz vă reamintesc totuși că s-au comis și masacre și genociduri ” cu ajutorul lui Dumnezeu ” și în numele Lui. Dumnezeu nu se reduce la ritual și la Dogmă.