Social

Vara ca la bunici, plină de veselie și de activități frumoase la Natura Park Dorolea

Copii din Bistrița, din București sau veniți din străinătate petrec ”O vară ca la bunici”, tabără de zi organizată deja de nouă ani de învățătoarele Dalia Chira și Teodora Zăvoianu de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” în Poiana Corbilor – Natura Park de la Dorolea.

Tabăra a început de luni, 15 iulie, când copiii au fost preluați începând cu ora 9.00 din fața Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” și din alte patru puncte din oraș, duși cu autobuzul la Dorolea, unde până la ora 18.00 fac diverse jocuri educative, activități sportive, plimbări cu hidrobicicleta pe lac și se bălăcesc în piscină. De asemenea, primesc două gustări și masa de prânz.

Încă din prima zi, copiii s-au ascuns de căldură la umbra sălciilor de lângă lac și s-au distrat de minune.

”Ne place foarte mult aici, la Natura Park Dorolea. Avem copii care au venit an de an aici, iar după ce au crescut ni s-au alăturat ca voluntari în tabără. Avem deja 5. Ne jucăm la umbra copacilor. O parte dintre copiii sunt pe lac la hidrobiciclete, supravegheați de alți doi colegi. Avem aici ponei, cai, căței, în zilele următoare o să mergem la stână unde copiii vor primi caș și urdă pe care le mănâncă întotdeauna cu plăcere. Facem tir cu arcul, sărim coarda, avem tiroliană, mergem cu trăsura, servim o masă caldă proaspătă, avem două gustări, le oferim fructe, apă la discreție. După-amiaza stăm la piscină unde pe unii îi învățăm să înoate, facem concursuri în apă și ne întoarcem acasă la ora 18.000, obosiți, așa încât copiii fac un duș și, ne spun părinții, adorm imediat. Tabăra se va încheia în 26 iulie, iar până atunci putem să primim oricând copii”, ne-a spus Dalia Chira.

Printre cei care au venit a treia oară deja se numără și Natalia, o fetiță care locuiește în București, dar vine vara la bunici, la Bistrița. Ca să aibă o vacanță cât mai plină de aventuri, ea participă an de an la tabăra ”O vară ca la bunici”.

”Mai avem și copii din Germania, din SUA, Italia sau Franța, care sunt stabiliți cu părinții în străinătate. Vin și participă la activitățile noastre în primul rând pentru ca să interacționeze cu alți copii și în al doilea rând pentru că învață să vorbească românește, lucru la care părinții lor țin foarte mult”, a adăugat Dalia Chira.

”Când am început tabăra, am găsit această locație de la Dorolea și am considerat că oferă cadrul logistic perfect pentru activitățile pe care noi vrem să le facem pentru a le aduce copiilor o frântură din viața de la țară. Faptul că s-a făcut și o piscină ne ajută să combinăm puțin tradiționalul cu partea modernă”, ne-a spus învățătoarea Teodora Zăvoianu.

Pentru o săptămână în tabără, părinții plătesc 850 de lei.

3 comentarii

    • Tabăra ”O vară ca la bunici” se încheie la finalul lunii iulie, dar este posibil să găsiți alți organizatori de tabere. Cred că o simplă căutare pe Facebook folosind cuvinte cheie ”Bistrița”, ”tabără”, ”copii”, ”august 2024” v-ar ajuta întrucât majoritatea creează evenimente și vă apar rezultatele.

      8
      1
  • Am mai citit despre:
    🐕Asociatia aripi de copil bn,”Tabara altfel” 5 săpt,5 serii!’ 🪁 căutați pag lor de Facebook!

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.