”Sunt primarul unei comune unde există români, maghiari și romi, dar aici, la Chiochiș, nu am simțit, vreodată, că România ar trebui iubită, respectată, adorată, dacă vreți, doar de 1 Decembrie. Ca om de dreapta, prefer să vă spun că România trebuie iubită în fiecare zi, oră sau minut! În fiecare secundă suntem români, nu doar de 1 Decembrie, nu doar când ne place să devenim patrioți, că așa dă bine la cadru, pe sticla care atrage atât de mult politicienii”, spune primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași:
”E impardonabil să crezi, mare președinte fiind, că făcând plimbări pe bani publici prin toată Europa: Israel, Spania, Marea Britanie, Italia și cine mai știe pe unde, că onorezi România și tricolorul! O spun răspicat: atâta festivism nu cred că face bine nimănui, poate, gramada aia de bani aruncată în vântul Europei, ar fi putut fi altfel folosită. Poate zice un om de dreapta, doar că socialiștii gândesc altfel, lor le place festivismul, petrecerea, ansamblurile populare, fasolea și cârnațul, pe bani publici, evident!
1 Decembrie este despre unire și români, despre România cu bunele și relele ei, 1 Decembrie este și despre faptul că o mare parte din artizanii Marii Uniri de la 1918 au ajuns în temnițele comuniste, iar aici vă reamintesc doar de Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu sau cardinalul Iuliu Hossu. Ei sunt mult mai mulți! Sigur, e bine să ne bucurăm, dar, hai să o facem cu decența celor care sunt doar epigonii oamenilor politici de acum 100 de ani.
Vă invit să ne iubim țara sincer, să nu dăm vina pe Ea, acum , sau atunci când lucrurile merg prost, iar acum toate sunt pe invers. Nu țara e de vină, noi, pentru că viața este doar un șir de alegeri personale ale fiecăruia dintre noi. Cred că, datoria noastră este să oprim declinul, să punem umărul la reconstrucția ei morală, la reformatarea clasei politice, la găsirea unor soluții viabile pentru bunăstarea a cât mai multor români.
Așa trebuie iubită România. E timpul faptelor, nu al vorbelor și al festivismelor de prost gust, altfel ne vom învârti în același cerc al falsului patriotism.
La mulți ani România, La mulți ani Chiochiș, La mulți ani Bistrița-Năsăud!”.
Adaugă comentariu