Actualitate

Via Maria Theresia, străbătută de 700 de temerari

FOTO Frumuseţea Munţilor Călimani cu peisajele lor spectaculoase i-a atras ca un magnet pe circa 700 de temerari ce s-au aliniat la startul celei de-a doua ediţii a Maratonului Via Maria Theresia. Unii dintre ei aproape inconştienţi de ceea ce îi aşteaptă, au făcut totuşi o alegere bună. Înainte să pornească pe distanţe între 21 şi 80 de kilometri, cu toţii au câştigat o îmbrăţişare răcoroasă din partea muntelui şi un cer albastru fără nori pe post de partener de alergare.

Startul pentru Ultramaraton (80 de km), Maraton (42 de km), Semimaraton (21,8 km) şi Mountain Bike (42 de km) s-a dat de la fosta exploatare minieră de sulf din Parcul Național Călimani, judeţul Suceava, unde Asociaţia Tăşuleasa Social, organizatoarea concursului, i-a transportat pe participanţi cu autobuzele. Organizat „nemţeşte” încă de la prima ediţie, concursul de străbătut drumul care de sute de ani face legătura între Bucovina şi Transilvania, pe sub vârfurile Munţilor Călimani, s-a bucurat anul acesta de o participare record.

Vmt3 Via mt 2 VMT 4 vmt 5

Alin Uhlmann Uşeriu – preşedinte Asociaţia Tăşuleasa Social: „Anul trecut au fost peste 400 de participanţi, iar anul acesta am refuzat 450 ca să rămânem cu picioarele pe pământ şi să imagine aeriana mani gutau maraton via maria 2015nu facem mai mult de puterile noastre de organizare. Sunt circa 700 de oameni din toată ţara, dar şi din şapte ţări, din America, din Spania, etc.  Fiecare particinat are motivaţia lui, dar e importantă şi povestea din spatele acestui maraton. E capătul civilizaţiei apusene, începutul celei răsăritene, iar asta i-a adus pe mulţi. La fel şi voluntariatul. Vrem să facem ceva împreună, să descoperim ce avem deja, dar cu infrastructură zero fără să trebuiască să facem piscine pe vârful munţilor şi pârtii de schi pe feţe sudice. Este simplu: avem o poveste, entuziasm, istorie şi de aceea adunăm oameni. Anul acesta avem şi proba de Ultramaraton pe 80 de km, avem şi drumeţie. Toată lumea participă cu entuziasm şi noi ne bucurăm că ceva care a pornit ca o poveste, din voluntariat, a ajuns ceea ce a ajuns. Noi am vrut să vedem ce e cu munţii noştri, jefuiţi, luaţi de alţii, abuzaţi. Aşa că eu cred că, dacă înlocuim ceea ce stăpânesc alţii cu ceea ce facem noi este mult mai bine. Vom face curăţenie, va fi totul în regulă. Cei care au fost anul trecut au venit a doua oară fiindcă au spus că aşa organizare nu au mai văzut. Avem multe echipe de salvare, peste 40 de echipaje, 50 de oameni care asigură securitatea. Die Johanniter a venit cu zece maşini din Germania şi cu 30 de oameni foarte bine pregătiţi, inclusiv bloc de terapie intensivă, la mijlocul traseului. O competiţie e adevărată când sunt mulţi laolaltă”.

Timp Online a stat de vorbă cu mai mulţi participanţi la probelele de mountain bike, semimaraton şi maraton.

Cătălin Schipor (Suceva): „Am venit din Rădăuţi, Suceava. Anul trecut am fost la semimaraton, iar anul acesta am alias varianta cu bicicleta să vedem dacă facem faţă. Am aflat despre maraton de pe internet, s-a făcut multă publicitate şi e o competiţie interesantă şi foarte bine organizată. Am participat la multe competiţii de acest gen, dar aşa o bună organizare ca aici nu am văzut nicăieri. Aşa ceva în România nu se prea organizează. Traseul e pe cât de frumos, pe atât de dificil fizic şi tehnic. Cel mai mare duşman al nostru e căldura şi pregătirea fizică”.

Alex Mureşan (om de afaceri, Clubul Lions Bistriţa): „Pedalez pentru leuţii mei din Clubul Lions Bistriţa, dar Alex Muresanşi pentru Tăşuleasa Social, partenerii noştri. Am mai făcut o dată traseul anul acesta, un pic cam solicintant pentru unul ca mine, dar absolut suberb”.

Paul Săplăcan (om de afaceri, Clubul Lions): „Particip la maraton pentru fiica mea, darPaul Saplacan şi pentru sănătate. Acum o lună am făcut traseul. E greu, incitant, plăcut. Cel mai dificil e primul start, pantele abrupte, iar cea mai mare provocare sunt ultimii 14 km care e numai coborâre, durere musculară, presiune mare. Eu cred că vin atât de mulţi oameni fiindcă tot mai multă lume iubeşte natura, sănătatea, sportul şi noi toţi vrem să fim un exemplu pentru toţi”.

Sorin Borzoş (Bistriţa): „Am venit să fac mişcare. Nu am mai făcut traseul, dar e o Sorin Borzosprovocare pentru mine. E o luptă cu mine şi, nu în ultimul rând, alerg pentru sănătate. Provocarea pentru mine e să termin cursa. De mine mi-e frică, nu de altcineva”.

Robert Sighiartău (om de afaceri, consilier judeţean PNL): „Am auzit de concurs deRobert Sighiartau anul trecut şi mă bucur că pot participa. E o primă experienţă cu bicicleta pentru mine şi vreau să vă spun că sunt foarte plăcut suprins de organizare, de oamenii care au venit aici din alte părţi ale ţării. E prima dată când fac acest traseu. Provocarea cea mai mare pentru mine e să termin concursul pentru că acesta e obiectivul meu pentru început, iar la anul vreau să mă clasez printre primii 50″.

Vasile Tompa (Bistriţa) câştigătorul concursului de Mountain bike 2014: „Anul Vasile Tompatrecut eram 60, acum suntem peste o sută de concurenţi. Eu nu sunt orientat spre competiţii. Pur şi simplu mi-am făcut mişcarea, tura. Traseul e dificil pentru bicicletă pentru că sunt porţiuni abrupte şi pentru urcare, şi pentru coborâre şi solicită la maxim şi bicicleta, şi biciclistul. Traseul e de 42 de km, un maraton standard. Anul acesta m-am pregătit mai puţin, aşa că îi las pe colegii mei să tragă tare ca să obţină poziţii mai bune”.

Walter Born (om de afaceri, Bistriţa): „Am venit la concursul de mountain bike ca să văd Walter Borncare îmi sunt limitele. Eu cred că undeva la 20 de km. Dacă supravieţuiesc până acolo …. E foarte frumos, e neamaipomenit. Organizarea e perfectă, nemţească. E perfect”.

Alexandru Toniuc (director CJ): „Participăm la un maraton în familie. Suntem în total Alexandru Toniuccinci. Anul acesta, eu particip la semimaraton, dar am doi nepoţi care concurează la maraton. Anul trecut am alergat în trei ore şi jumătate, anul acesta sper să mă menţin la acelaşi nivel. Eu vin pentru oamenii care vin aici şi mă încarcă pozitiv cu energie”.

Daniel Nemeş (Cluj): „Am venit la maraton pentru distracţie şi pentru că am auzit că traseul e foarte frumos. Ne-am înscris la semimaraton, iar la anul mergem la maraton. Provocarea pentru mine e să-mi dovedesc că pot parcurge traseul despre care am auzit că e destul de dificil şi, după aceea, să vedem dacă ne încadrăm în timpul pe care ne-am propus să-l scoatem, undeva la două ore şi 30 de minute. Cred că mental trebuie să fii puternic fiindcă oboseala te împinge să renunţi. Anul acesta ne propunem doar să trecem linia de sosire, la anul ţintim locuri fruntaşe”.

Roxana Grec (Bistriţa): „M-am înscris la semimaraton fiindcă vreau să-mi testez limitele. M-am antrenat cât de Roxana Greccât şi am venit de dragul peisajului, al experienţei”.

Cristina Bârsan (Iaşi): „Este prima dată. Ştiu de anul trecut de la alţi prieteni care au participat şi mi-au spus că organizarea e foarte bună, peisajul superb şi mi-am zis că nu pot rata experienţa. Sunt începătoare. Am mai participat la un singur concurs înainte. Eu sper să parcurg toată distanţa de 22 de km. Sigur nu am să câştig, dar sper să închei şi să fiu bine, să mă simt foarte bine”.

Ana Munteanu (Timişoara): „M-am înscris la maraton. Sunt o inconştientă, nu o sportivă. Am aflat de maraton de pe net, de la prieteni. M-am înscris pentru că e un maraton deosebit, aici e un peisaj deosebit şi cred că merită să trăiesc această experienţă. Cea mai mare provocare pentru mine e să trec linia de sosire”.

Eva Born (Germania): „M-am pregătit aproape cinci luni, nu în fiecare zi, dar am alergat. Am mai alergat pe 8 km Eva si Lindala Bistriţa, deci pot spune că am experienţă”.

Linda Born (Germania): „Eu am mai alergat 22 de km. Am alergat mult în Schulerwald şi sunt foarte pregătită”.

Gheorghe Cotea (Petroşani): „Am alergat şi anul trecut şi am zis să revin fiindcă mi-a plăcut foarte mult. Anul trecut m-am apucat de alergat în primăvară şi am vreo 20 de participări la concursuri montane. Acesta mi-a plăcut cel mai mult fiindcă străbate mult creasta, golul alpin, merge mult pe curbă de nivel, pe jnepeniş, sunt nişte imagini superbe. Anul trecut am fost al şaselea la general. Com tot acolo ţintesc fiindcă am mai îmbătrânit un an şi sunt mulţi tineri”.

La prima ediție a acestui eveniment sportiv s-a inaugurat poteca tematică Via Maria Theresia, reamenajată de asociaţia Tăşuleasa Social cu sprijinul partenerului său, Raiffeisen Bank. De altfel, Steven Van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank România, s-a numărat şi el printre particioanţi: ”Sunt încântat de experienţa pe care am avut-o alergând semi-maratonul montan de pe Via Maria Theresia şi îmi doresc ca această potecă tematică şi poveştile despre ea să devină cunoscute de cât mai mulţi oameni, an de an”.

Evenimentul s-a încheiat la Cantonul Silvic Tihuţa Colibiţa cu festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi de la fiecare probă, respectiv categorie. Valoarea totală a premiilor se ridică la 25.000 lei.

Timp Online a fost partener media al acestui eveniment. CLICK pentru mai multe fotografii.

vmt 6 vmt 9 vmt 8 vmt 7

2 comentarii

  • Uau mama ce rupeau paharele de bere Sigartaii. Frumos va sta. mari pocaiti mai sunteti. Sau mai nou , se bea alcool si pe la voi? Pai domnul consilier Sigartau, chiar asa in vazul lumii cu botul in beri? Fara rusine?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.