Recomandări Social

Via Transilvanica ajunge în Banat. De ce are nevoie Asociația Tășuleasa Social

Asociația Tășuleasa Social începe lucrările de amenajare a Via Transilvanica pe unul dintre cele mai grele tronsoane de de până acum: Terra Banatica. Organizația a lansat un apel către cei carea r vrea și ar putea să ajute.

Plecăm în Terra Banatica.

Din 2018 încoace, în fiecare vară ne facem bagajele să plecăm undeva. Via Transilvanica ne-a dus în tot felul de locuri din țară și ne-am pregătit de fiecare dată pentru traseu. Zilele acestea ne-am făcut bagajele, am pus la rând tot ce ține de puterile noastre, astfel încât din perspectiva noastră, elementele logistice/administrative/emoționale să fie pregătite. Suntem în așteptare. Urmează să plecăm către Caraș-Severin, județul care va marca Terra Banatica și cu care dăm startul verii noastre cu treabă, pe #drumulcareuneste.

Vă spunem cu mâna pe inimă că suntem puțin speriați pentru că județul Caraș-Severin, așa cum este creionat pe harta noastră în momentul de față, are nici mai mulți, nici mai puțini de 291 de km, ceea ce îl face unul din cele mai grele tronsoane de care ne-am apucat până acum.

Noi ne-am propus ca până în 24 iulie să finalizăm acest tronson, dar suntem conștienți că dacă vrem ca acest lucru să fie posibil, nu putem merge singuri pe drum. Așa că acum când ne aflăm „în prag”, mai la propriu, mai la figurat, vă cerem ajutorul vouă, tuturor care citiți mesajele noastre.

În primul rând, căutăm partener pentru mobilitate off-road, care să ne permită să explorăm zona și traseul așa cum trebuie. Așa că dacă știți cumva oameni care ar fi dispuși să ne ajute să vedem traseul la fața locului și au mijloace corespunzătoare: ATV-uri, biciclete electrice, mașini de off-road etc, vă rugăm să le dați de veste și să ne contacteze. Răspundem foarte repede la mesajele de pe facebook.

În al doilea rând, din cei 291 de kilometri pentru care suntem pregătiți, 120 sunt încă nefinanțați. Noi sperăm totuși că vom avea unde să instalăm cele 120 de borne pe care le-am pregătit în plus. Totuși suntem siguri că mediile de comunicare existente, mai ales cel pe care ne aflăm acum, pot avea ecou impresionant.

Dacă știți/ sunteți oameni cu drag de Terra Banatica, care ar putea deveni sponsori ai unor kilometri de Via Transilvanica, vă rugăm să ne scrieți.

Până una alta, înainte să ajungem în Caraș-Severin, facem o oprire de o săptămână, acolo unde am marcat ultima oară în deplasare. Poate dacă începem de unde am terminat, avem o șansă bună să o scoatem la capăt și anul acesta”, a scris Tășu.

https://www.facebook.com/tasuleasasocial/posts/10158953603539765

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.