Actualitate

Viceprimarul Cristian Niculae: La Bistriţa se circulă bine. În cât timp se poate traversa oraşul

Taxele şi impozitele locale pentru autoturisme nu se modifică anul viitor, a decis Consiliul Local la propunerea Primăriei Bistriţa. Viceprimarul Cristian Niculae crede că deocamdată nu se impun măsuri fiscale pentru descurajarea celor care au umplut oraşul de rable întrucât la Bistriţa se circulă bine.

„Eu cred că trebuie să găsim tot timpul soluţii să putem circula în oraş, să avem un trafic civilizat şi, dacă va fi nevoie vreodată să mărim taxele ca să descurajăm prezenţa rablelor sau a maşinilor vechi, vom lua o  astfel de decizie. Consider însă că, spre deosebire de alte oraşe – fiindcă Bistriţa e un oraş mic şi nu ne putem compara cu Clujul, Timişoara, Braşov sau Iaşi, nu mai vorbim de Bucureşti – la Bistriţa se circulă bine. În alte oraşe traficul e mult mai aglomerat. Oraşul Bistriţa poate fi traversat în cel mult 10-15 minute cu maşina. Sunt unele blocaje însă numai la orele de vârf”, a spus Cristian Niculae.

În ce priveşte trecerile la nivel cu calea ferată unde se stă destul de mult fiindcă nu sunt semaforizate,  Cristian Niculae a spus că anul viitor lucrurile se vor schimba în bine.

„La iniţiativa mea, am preluat în administrare strada Lucian Blaga de la Drumurile Naţionale tocmai pentru a face trecerea la nivel cu calea ferată pentru a o moderniza şi semaforiza aşa încât lucrurile să se mişte mai repede. Noi am alocat banii, lucrările sunt demarate, s-a făcut şi achiziţia publică şi cred că, undeva în primăvară, în mai 2018, trecerea va fi modernizată. CFR va face lucrarea, noi am pus doar la dispoziţie banii, 393.000 de lei. Pe strada Ioan Slavici, trecerea la nivel cu calea ferată a fost prinsă într-un program de modernizare a 120 de treceri din toată ţara, program pe care vrea să-l implementeze CFR. S-a făcut procedură de achiziţie, s-a desemnat câştigător, a fost contestat, sunt la Curtea de Apel. Nu putem face altă investiţie când e un litigiu la mijloc. Sunt multe lucruri care, în ţara asta, se blochează din cauza instanţelor, din cauza contestaţiilor şi a legilor. Sper să se schimbe Codul administrativ, să fie mai bine armonizat şi să nu mai avem atâtea blocaje”, a adăugat viceprimarul.

Potrivit economica.net, Guvernul va aplica însă o nouă taxă auto începând din 2018 în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. De exemplu, proprietarii mașinilor cu normă de poluare Euro 1 sau Non Euro vor plăti o taxă estimată la 200 de euro pe an. În schimb, cei care dețin mașini cu normă de poluare Euro 5 și Euro 6 vor achita aproape 50 de euro pe an.

Taxele ar putea să fie mai mici odată ce apar noi norme de poluare (Euro 7, Euro 8, n.red), iar cele existente s-ar putea majora. Nu scapă de plata taxei românii, care s-au grăbit să-și înmatriculeze mașini în acest an. Motivul: cele mai multe dintre mașinile înmatriculate în acest an au norma de poluare Euro 3, Euro 2 și Euro 1, a explicat președintele ASSAI, pentru sursa citată.

Înlocuirea timbrului de mediu ar putea avea loc în luna martie 2018, înainte de aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Cel puţin aşa a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate pentru aprobarea bugetului pentru 2018.

„Bugetul AFM va fi aprobat undeva în martie – aprilie, anul viitor. Sper ca, până atunci, să avem o înlocuire a Timbrului de mediu, conform directivelor europene. Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua şi sper ca, în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem şi o formă finală. Principiul va fi acelaşi, adică ‘Poluatorul plăteşte!’. Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie. De asemenea, sperăm ca săptămâna viitoare să avem HG-ul de adoptare a Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi, în felul acesta, procedura de infringement şi o condiţionalitate ex-ante pentru România să fie bifată, să notificăm Comisia Europeană”, a precizat Gavrilescu.

28 comentarii

  • Chiar pic de rusine nu aveti domnule viceprimar ? ….. In Bistrita se circula bine ? Oras cu 3 bulevarde si cu 20 strazi absolut toate fiind pline de gropi, canale, guri de gaz, sapaturi, santuri etc., acest lucru dupa modernizarea lor recenta cu multe „meleoane de oiro”… Pe mai toate strazile este un trafic infernal nejustificat si foarte foarte multi conducatori auto nescolarizati si needucati din punct de vedere rutier… traversarea orasului Cluj pot spune sincer ca nu dureaza mai mult de 15- 20 minute… PS: Stiu ca sunteti in toiul campaniei electorale pentru a prelua carma primariei dupa terminarea mandatului actual a lui Ovidiu Cretu dar laudati-va cu orice numai cu drumurile nu !!! Sa iti fie rusine Cristian Nicolae pentru cele spuse !!!! Hai cu curaj si recunoaste neajunsurile si realitatile din oras si dupa poate meriti admirare…. sau ai avut profesor de calitate la Cosbuc initiat in arta politica ?!!!

    • Postac de partid de opoziție fără argumente in acțiune : jigniri fără asumarea identității !
      Obrazul gros nu prea are leac !
      Manelism și lipsă de educație … Esti chiar Dorel in persoană !

    • Adevarul doare ! In rest nu cred ca sunteti in masura sa vorbiti de educatie pentru ca traim in Romania voastra… A PARTIDELOR POLITICE ! PS: Fugi repede si uitete in oglinda si spune ulterior ce ai vazut micutule pesedist !

    • Chira nu trebuie sa fi nici un fel de postac al nimanui. Trebuie doar sa-ti deschizi ochii si sa te uiti si mai ales sa vezi ce dezastru este in acest oras!

  • La Bistrita se circula bine, dar mai incape. Altfel spus s-ar putea si mai bine. In prezent toata circulatia de la un capat la altul a orasului se desfasoara trecand prin zona centrala.
    Dar orasul Bistrita are avantajul de a fi strabatut pe lungimea lui de la est la vest de raul cu acelasi nume. De aceea, acum dupa construirea podului Berariei, o parte din traficul auto ar putea fi trecut pe malul stang al raului Bistrita. Pentru asta ar mai fi nevoie de amenajarea strazii Codrisor pe la poalele padurii cu acelasi nume. In acest sens exista un proiect mai vechi pentru portiunea dintre podul Jelnii si podul Budacului de amenajare a malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor (vezi pe internet : P.U.Z. Bistrita ‘ Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill), care ar trebui actualizat si materializat. In felul acesta s-ar obtine un traseu urban intre Podul Berariei si Podul Jelnii care ocoleste pe la sud centrul orasului.
    Pe de alta parte, trebuie tinut cont de faptul ca pentru sudul orasului “piesa de rezistenta” ramane si raul Bistrita. De aceea, ar trebui luat in considerare si un proiect complex de regularizare a cursului raului Bistrita de la intrarea in Unirea si pana la iesirea din Sarata. Acest proiect ar trebui sa aiba drept prioritate un lac penrtu decantarea apei in amonte de Unirea, astfel incat orasul sa fie strabatut din nou de o apa limpede, asa cum se intampla in perioada cand bistritenii faceau baie „La Cascada”, direct in raul Bistrita.

    • Nu zici tu rau, dar nici asa rau nu e preacum zice Dorel. De acord cu domnul viceprimar, trebuie sa ne scapam de rablele din oras si de masinile foarte vechi, daca vrem sa fim considerati si noi europeni si sa avem un trafic mai civilizat. Legi cat mai aspre pt circulatie, astfel o sa ne sufocam de atatea masini!

    • Pt Marius,
      tu care te plimbi in masina de serviciu, si normal ca te deranjeaza ceilalti amarati care circula cu o masina din 2002.

      Traficul pleaca de la strazi, strazi proaste= trafic prost, strazi cu gropi =soferi nervosi.

    • Acum ca exista podul Berariei….
      Ai fost in zona, ai circulat pe acel pod sa vezi cum se realizeaza racordul de pe pod pe strada Falezei?

  • In sfarsit cineva se gandeste si la modernizarea acestor treceri de cale ferata…se pare ca a fost nevoie sa ajunga dansul viceprimar ca se faca si acest lucru.

    • Oawww, ce minune! A trebuit sa ajunga dinsul viceprimar sa avem nici o strada fara groapa.

    • Viceprimarul a specificat foarte clar ca inafara orelor de varf nu sunt blocaje… si pentru cei care ar vrea sa strabata orasul in 5 minute sa se mute la sat :)))

    • Dar in afara orelor de varf, sunt gropi?
      Sunt strazi prost astfalatate, sunt santuri? SUNT!

  • Niculaie, Niculaie, mai bine mulge o oaie decat sa debitezi tot felul de aberatii. Cu asemenea tampenii de genul ‘nu se impun masuri fiscale pentru rable’ se vede ca nu ai nici o treaba cu administratia si ca orasul se va transforma intr-un fel de „Copsa Mica’. Esti pe dinfarara rau de tot.

    • Da…..ce sa zic esti inteligent soluția….???
      Sigur soluția e simpla sa te bagi in seama sa vorbesti mult prost si fara rost lasa sa se umple orașul de rable si cand no sa mai poti umbla pe trotuar de ele atunci sa se ia masuri Noroc ca id…oti ca tine Lu….ian nu sunt multi . Oi fi si tu vreun cioban înstărit pe la oras la care exalteaza inteligenta mulgeti-ai oile sa ți le mulgi…..

  • Apreciem ca in sfarsit se vor moderniza si trecerile la nivel cu calea ferată!Cea de pe Lucian Blaga chiar ar trebui semaforizata,pentru o mai buna fluidizare a circulatiei! Bineinteles ca mereu e loc de mai bine,dar nu ne putem plange nici asa!Haideti sa nu exageram in jigniri!Felicitări domnule viceprimar pt initiative si solutii!Avem încredere ca veti face,cu timpul,tot ce e mai bun pt orasul nostru.Mult succes!

    • Care e initiativa si care e solutia?
      Pina acum nu am vazut decat aceleasi strazi sparte si prost peticite.
      Am impresia ca acest individ chiar are impresia ca a inceput campania si trebuie sa apara cat mai des la ziar sau televizor.
      Din pacate aparitiile lui sunt doar bla, bla, bla…
      Nimic concret, povesti de babe.

    • Mai bla bla, e bine ca nu v-a mai iesit blonda sau Turculetul cu tampenii la orizont ca aia chiar furau curent…..maxim. Macar astialalti au o justificare si un substrat. Dar articolele celorlalti doi….ma ierte Bunul Dumnezeu au fost super-penibilitatea anului: un nuc uscat in fata blocului, toaletarea pomilor de pe Alba Iulia cand a ramas blonda o sapt fara parcare….ma lasi? :-))))))

    • Care e justificarea pt incompetenta? Care e justificarea pt gropile din astfaltul proaspat turnat?
      Cat este substratul? 10%? 50%? Dupa cum arata orasul cred ca merge spre 90%.

  • Pe strada Compozitorilor cand naiba puneti iluminatul public?????? Este bezna totala iar hotii ne sparg casele ca pe voi va doare-n fund de obligatii pe care le aveti fata de cetatean….incompetentilor

  • Se circula cum se circula dar mai bine am vorbi cu scolile de soferi sa isi invete elevii sa co duca nu doar sa le ia bani ca sa se scape de ei.. In rest este loc de mai bine. Doamne ajuta sa reusiti sa va duceti la capat planurile dl. Viceprimar

    • Jolti fiu, ce legatura are scoala de soferi cu gropile? Scoala tocmai asta face, invata! Daca obtin carnetul, inseamna ca stiu sa conduca. Da-le Doamna minte si lui vice si lui Joltika.

  • pai si asa e mare haos in urbanism daca si asta isi mai baga nasul, cred ca habar nu are de aceia nu conteaza ce se intampla in oras, daca noroiul pe strazi e pana la glezne, daca nu este iluminat public, daca iti faci masina praf doarcei circula cu gipurile de la primarie, daca ii vetifici toti sunt cu masinile de serviciu acasa. NERUSINATILOR, pe bani nostri, cat va mai rabda pamantul?

  • Vicele asta este total aerian!
    Daca considera ca acum se circula bine ce sa te astepti sa repare strazile.
    In gandirea lui totul e roz.

  • Bistrita chiar este un oras Ok momentan , nu ati vazut infrastructura distrusa a altor orașe și circulația infernală din acestea . Pana la urma trebue sa vedem realitatea avem mult prea multe masini care in ultimii ani au sufocat orașul trebue facut ceva in acest sens supraaglomerarea duce la o poluare din ce in ce mai mare a. aerului iar spațiile dintre blocuri vor fii ocupate in totalitate de fiare aici trebue facut ceva urgent strazile nu au cum sa reziste la o circulatie foarte intensa , bineinteles ca nu asta este singura problemă datorită căreia apar gropile pe anumite străzi dar este una din cauzele principale dar discuțiile se directioneaza vad politic cat de rau e unul ……..niciodata unii nu vur fii mulțumiți indiferent cine va fi la cârma orașului , eu doresc succes conducerii actuale si sa ia decizii cat mai bune in sprijinul cetățenilor municipiului Bistrita . In opinia mea Bistrita chiar sa schimbat foarte mult in bine in ultimii ani FELICITĂRI celor care prin munca lor au adus un plus acestui oras.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.