Actualitate

Viceprimarul Gelu Muthi, decis să nu îi caute nod în papură primarului. ”O echipă bună”

„Nu vin ca viceprimar în postura să caut lucrurile care nu sunt bune sau care ar putea să nu fie bune. Cred că trebuie o abordare constructivă a tuturor problemelor care sunt aic”, a declarat Gelu Muthi (președintele Organizației Municipale ALDE) în prima sa conferinţă de presă în calitate de viceprimar al municipiului Bistriţa.

„Este o provocare pentru mine ce se întâmplă în momentul acesta şi, în acelaşi timp, o onoare. Într-adevăr, cu domnul primar Ovidiu Creţu avem o colaborare mai lungă şi întotdeauna am găsit căi de a merge înainte. Nu vin ca viceprimar în postura să caut lucrurile care nu sunt bune sau care ar putea să nu fie bune. Cred că trebuie o abordare constructivă a tuturor problemelor care sunt aici şi rezolvarea lor poate fi una pe măsură. Cu siguranţă că, altături de domnul primar şi alături de colegul meu viceprimarul Cristian Niculae, vom forma o echipă bună şi cu rezultate. Sunt de patru ani consilier municipal şi am avut ocazia să cunosc mulţi oameni din Primăria Bistriţa. Am o impresie foarte bună despre toţi, pot să spun lucrul acesta. De aceea, pornesc cu încredere pe drumul acesta şi cred că, în această echipă, vom performa”, a declarat Gelu Muthi.

Viceprimarul a adăugat că este mulţumit de responsabilităţile primite de la primarul Ovidiu Creţu. „Este loc să îmi dezvolt tot ce am acumulat până la vârsta aceasta din toate punctele de vedere”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.