A XXIV-a ediție a Festivalului internațional de folclor ”Nunta Zamfirei” începe vineri 26 iulie, pe pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița. Vor fi prezenți ”nuntași” de la ansambluri din Chile, Franța, Georgia, Lituania, Mexic, Panama, Polonia, Serbia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Vietnam și, bineînțeles, România. Dansatorii din Panama și Chile se vor afla în premieră la ”Nunta Zamfirei”. Tot pentru prima dată, Bistrița va găzdui premiile IGF Gold Stars ale Uniunii Mondiale de Folclor.
”Nunta Zamfirei” se deschide vineri 26 iulie, ora 20.00, cu o Gală a folclorului românesc și internațional. Invitate din țară, alături de ”Cununa de pe Someș, ansamblurile ”Călușarii Oltului”, ”Doruri Sătmărene”, ”Meseșul”.
Sâmbătă 27 iulie este Ziua Târgului de artă populară (ora 17.00 – expoziție de artă populară la Casa cu Lei, ora 18.00 – târg de artă populară pe pietonal), spectacolul urmând să înceapă la ora 19.00.
Duminică 28 iulie va fi Ziua IGF. De la ora 20.00, vor urca pe scenă ansamblurile de peste mări și țări invitate la festival.
Luni 29 iulie, ”nuntașii” vor participa la evenimentele prilejuite de Ziua Imnului Național (ora 10.00), iar seara, începând cu ora 19.00, se vor acorda premiile IGF Gold Stars și va avea loc un concert susținut de Deniz Derin (Turcia), Marialuigia Martino (Italia), grupul de pop-opera Distinto, fanfarele din Bistrița și Csorvas (Ungaria).
Marți 3o iulie, ”Nunta Zamfirei” se încheie cu Gala Festivalului (ora 20.00), la care participă toate ansamblurile folclorice.
Adaugă comentariu