Virgil Rus: Paradoxuri

1. În secolul vitezei ne „mișcăm” tot mai încet din cauza:

* .. incapacității „aleșilor” care de 29 de ani încoace nu au găsit modalitatea de a rezolva multe lucruri printre care și infrastructura; Vezi situația autostrăzilor din România.

* .. aglomerației creată în trafic și a tot mai deselor ambuteiaje în care stai și pierzi vremea uneori ore în șir;

* .. reglementărilor de viteză exagerat de… exagerate. Sigur un bun motiv de a face bani la buget. Atunci când ești lipsit de viziune și de proiecte, aplici sancțiuni și taxe. Că doar e nevoie de bani. Când ești vizionar și competent aduci bani frumoși la buget înlocuind sancțiunea cu promovarea. Ce ai putea promova? Oioioiii! Ce ziceți de turism? Dar de produsele tradiționale românești? Evenimentele culturale? Avem o țară frumoasă, avem oameni pricepuți, avem oameni de cultură!

2. Părinții vor copii educați însă..:

* .. limitează educatorul sau îi dă sfaturi cum să-i fie educată odrasla ca și cum el, părintele, ar avea cel puțin o pregătire mai superioară în domeniu, față de dascăl. Poate îl și scutește de educație fizică și sport că ce rost are să se miște puștiul. Las’ că-i bine și așa cu burtică și sâni. E sănătos. Acum. Peste ani mai vedem noi.

* .. nu de puține ori dau cel mai puțin bun exemplu de comportament social, în condițiile în care este cunoscut faptul că părinții sunt modelul de bază, reperul principal pentru copil; Numai pe Facebook dacă te uiți, unde și copiii au cont, vezi niște comment-uri pline de înverșunare, de ură, față de cel pe care îl ai vecin, prieten, chiar frate.

* .. îi direcționează spre lucruri, activități sau facultăți pe care… nu le-au avut ei și pe care copilul de cele mai multe ori le face obligat, aceștia „pierzându-se” apoi în timp și în probleme deoarece au alt fond, alte veleități și alte calități native;

3. Vrem „politicieni buni” dar…:

* .. nu observăm că sunt buni la început apoi ceva se întâmplă și iar dăm vina pe ei;

* .. le „punem piedici” din toate pozițiile pe tot parcursul mandatului și le „dăm presiune” ca să le arătăm că ne pricepem mai bine deși majoritatea o facem doar din culise. Pe „scenă” ne pierdem asemenea lor. În arenă puțini au curajul să intre. Iar dacă stăm să ne gândim bine, aceștia, politicienii, din ograda noastră au plecat unde lucrurile… oare stau, sau nu stau, mai bine?

* .. nu ieșim niciodată în stradă să-i încurajăm când realizează ceva de valoare. Ieșim doar atunci când suntem provocați timp îndelungat de cei care vor prelua puterea și care la rândul lor vor trece cel mai probabil prin aceleași etape;

Și atunci retoric întreb:

De ce ne opunem evoluției?

De ce sunt părinți care vor educație dar cei mai mulți dintre ei au însă absențele lor?

De ce sunt părinți care nu vor copii drogați dar lipsesc la acțiunile sociale educative organizate în acest scop?

De ce ne pierdem încrederea în politicieni la fiecare mandat, indiferent de culoarea politică?

De ce îi alegem pentru ca mai apoi să-i blamăm?

Cine sunt cei care ne pun limite?

Cine sunt părinții care se opun educației?

Cine sunt politicienii care ne „conduc”?

Sigur că suntem noi. Noi suntem cei care le știm pe toate dar pentru care nu suntem pregătiți niciodată.

Noi suntem cei care vrem mereu schimbarea pentru care ne opunem, ne limităm, așteptăm să înceapă cu celălalt, mai puțin „de la” noi și „cu” …NOI înșine.

Sigur că niciodată nu e prea târziu să începem. Iar începutul poate fi azi cu… noi.

„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”

Zic, să avem succes!

Prof. Virgil R. Rus, dr. Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportului