Zăpada care a acoperit cu generozitate munții noștri dă speranțe proprietarilor de unități de cazare că vor avea parte de oaspeți în acest sfârșit de săptămână care să profite din plin de stratul alb de nea. Cum și temperaturile vor fi ceva mai scăzute, vremea este ideală pentru săniuș.
”Cei care ne trec pragul în week-endul 14-16 ianuarie o să fie așteptați la sosire cu o oală de ciorbă la alegere, bonus din partea casei, pe lângă tradiționala plăcintă de la Runc și țuica de cazan, deja consacrate”, anunță gazdele care mai spun că în living este cu șemineu pe lemne, bucătăria este complet utilată, în curte și în grădină este loc destul pentru săniuș”, informează Pensiunea Pe Vale la Moco. Închirierea integrală a pensiunii costă 1000 de lei/noapte.
Și Pensiunea Someșană își așteaptă oaspeții la săniuș. Pentru două nopți, pensiune completă (cazare, masă, băuturi, drumeții) tariful este de 260 de lei/persoană. În ce privește oferta de relaxare ea presupune: plimbare cu sania trasă de cai, săniuș pe pârtia amenajată în curte, săniuș în Munții Suhard, Pasul Rotunda și Valea Măriilor cu sănii de tip colac toubing pentru zăpadă, placă rotundă sau săniuță tradițională.
Adaugă comentariu